El in locul meu

Scris de | 28 Feb 2017 | Despre: diverse | Fără comentarii


Se spune că timpul trece peste toate, așternând uitarea. El refuză, însă, să treacă peste tine. Fără să vrei, ai ajuns să te situezi deasupra lui, făcându-l umilul tău slujitor. Nu e nimic, așa măcar suntem doi, îmi ține și mie cineva companie la ușa sufletului tău.

Realizez, fără să îmi placă să recunosc, că sunt multe picăturile care umplu vasul cu durere. Dar, în final, tabloul e același: doare să nu te am. Așa că prea puțin contează frânturile, când rezultatul nu se schimbă cu nimic: vrei pe altcineva, iar eu nu mă pot decât supune.

Totuși, urăsc să te știu în alte brațe. Simt cum se sfâșie inima până în străfunduri, gândindu-mă că el te privește iubitor, în timp ce tu te pierzi în ochii lui. Să știu că te visezi lângă el, pentru eternitate poate, în timp ce eu te visez pe tine, e aproape mai mult decât pot îndura! La ce bun să lași oamenii să te cuprindă, dacă nu îi poți avea?

Îmi imaginez cum împărțiți aceeași bancă sau cum alergați ca niște copii pe străzile îmbrăcate în haină timidă de primăvară. Cum el, cu încredere dar și cu emoție, te ia de mână și te trage spre el. Cum îți dă drumul, jucându-se cu tine, ca apoi să te aducă iarăși aproape. Știe că ești a lui, iar asta îl face de neoprit. Oh, câtă putere poate da fata potrivită băiatului ales!

Parcă îl văd: te oprește și te roagă să stați o vreme pe iarba verde-crud, abia încolțită. Te scalzi în soare, iar capul ți-l așezi pe ai lui genunchi. Zâmbind, începe să se joace în părul tău, admirându-ți chipul desăvârșit. Ochii îți sunt închiși, dar, dacă ai clipi, i-ai citi pe față fericirea – e mândru să aibă lângă el așa fată, iar faptul că, dintre toți, l-ai ales pe el, îl umple deplin.

Pe buzele roșii, își plimbă un deget. Tresari. Iar gândul că te sărută e mai crunt ca altele – ca un cuțit se învârte în mine…

Și e teribil să știu că sunteți mereu așa aproape. Că vă vorbiți non-stop, că petreceți timp mereu unul cu altul și că vă priviți, fără perdele, în suflete. Nu e nimic mai înălțător decât ca cineva să te lase să îl vezi în noroi, fără să îi fie frică că vei pleca! Și să știu că altcineva are privilegiul acesta mă lasă, fără să vreau, fără cuvinte. Îmi șterge totul din minte, lăsându-mi doar noapte în cale.

Totuși, te zăresc prin beznă, cum îi scrii mesaje și cum zâmbești când le citești pe ale lui. Cum dimineața, te trezești doar ca să îi trimiți o urare de bine. Sau cum seara, înainte ca oboseala să te dărâme, îi șoptești drăgăstos „noapte bună!”…Mi te pot imagina cum umbli prin oraș, rătăcind străzile și lovindu-te accidental de oameni, doar pentru că ale lui cuvinte îți fascinează ființa. Oare alor mele ce le-a lipsit, ca să te cucerească? De ce nu au fost în stare să mă ducă dincolo de uși, prin cotloanele nebănuite ale celei ce ești?

Și să știu că îți bântuie mereu gândurile – așa cum tu zburzi întotdeauna, când nu am grijă, prin ale mele – provoacă mai multă tristețe decât poate sufletul meu accepta. Așadar, peste toate, suferința îmbracă chipul tău – căci la tine în inimă e loc doar pentru el. Iar eu oricât m-aș zbate, nu pot schimba nimic. Îmi rămâne, deci, să îmi dau mâna cu timpul și să aștept mai departe…

 

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *