exploreMoldova(3) – Inapoi in timp, inapoi in tara

Scris de | 2 mai 2018 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


 

Partea a 2-a se poate citi aici.

Ziua 5 – Înapoi în timp

Chișinău – Congaz, 135 km – https://www.strava.com/activities/1497279831

Nu se întâmplă des să ieșim târziu din cort, dar astăzi ne permitem luxul de a lenevi până când căldura soarelui de primăvară devine suficientă cât să schimbăm decorul; dăm, astfel, sacii de dormit pe iarba încă uscată și tavanul cenușiu de pânză pe albastrul imaculat al cerului. Mâncăm tihniți, iar apoi continuăm de urcat dealul rămas de cu seară. Curând – chiar din vârf – zărim orașul, dar gropile din asfalt nu ne dau voie să îl analizăm cum trebuie, căci ne acaparează întreaga atenție. Totuși, descoperim o capitală mai mare decât ne așteptam, animată de mulțimea oamenilor, dar care reușește să rămână aerisită, grație bulevardelor largi și mașinilor puține.

Nu știm multă istorie, însă orașul ne pare înghețat în perioada comunistă. Peste tot, scrisul în rusește ne bulversează. Blocurile identice, fără formă, stil sau culoare, descriu perfect o eră ștearsă, în care conta doar cantitatea. Autovehiculele sunt vechi, predominant, diversificate de petele moderne ale celor mai înstăriți. Fără să cunoaștem multe, prăpastia dintre sărăci și bogați pare tare adâncă…

Nu vizităm aproape nimic, căci gustul amar din suflete ne râcâie cheful. Aceiași oameni, aceeași limbă și aceeași istorie și, totuși, iată-ne pe drumuri separate. Pare că România și Moldova sunt ca acei iubiți care, deși se plac, nu sunt dispuși să facă ce ține de ei ca să fie împreună. Orgoliile și jocurile puterii – cel puțin deocamdată – sunt mai puternice ca sângele și trecutul.

Pierdem aproape două ore doar până ajungem în sud, pe drumul ce trebuie să ne ducă înapoi către casă. Ruta e la fel de solicitantă, cu urcări de kilometri sub soarele devenit aprig, urmate de coborâri lungi, ce ne permit viteze de peste 50 km/h. Trecem prin Cimișlia (unde devenim atracția principală într-o benzinărie) și Comrat, capitala Regiunii Autonome Găgăuzia (unde un echipaj de poliție ne ia la ochi, dar care n-are habar de română). Orășelele, ca și cele de prin Moldova „noastră”, par că nu au niciun rost pe lume – sunt doar sate mai mari, fără cultură, fără atracții și fără facilități.

Odată cu seara, ajungem în Congaz, unde campăm pe marginea unui mic lac de acumulare. Dintr-o benzinărie cumpărăm câte ceva de mâncare (la prețuri de supermarket în România), iar apoi ne răsfățăm cu o cină bine meritată. Întindem cortul la lumina frontalelor, rugându-ne să nu avem parte de vizite neplăcute (fiind pe un fel de izlaz în apropierea drumului principal) și ne aruncăm în negrul liniștit al nopții.

 

Ziua 6 – Regretul despărțirii și al sfârșitului

Congaz-Ivești, 145 km – https://www.strava.com/activities/1497279725

– Mașină! mă trezește Evelin, în zgomotul tot mai slab al motorului ce se îndepărtează.

– A trecut, nu are nimic cu noi, răspund, încercând să dorm mai departe.

– Și a mai venit una în spate, se aud ușile trântite! adaugă el.

Fără chef, ies să inspectez zona – la nici 200 de metri se pune de o petrecere. E încă devreme – aproape 23:00 – deci muzica și cheful o să dureze.

– Plecăm? încearcă Evelin o idee.

– Nu! Hai să dormim, poate nu stau chiar mult…

Se întind, însă, până după 2:00, așa că avem parte de vise pe ritmuri turcești. Evident, nu ne odihnim suficient, dar insistăm să plecăm devreme, în ciuda disconfortului. Uneori, dacă vrei să ajungi departe, trebuie să tragi de tine chiar dacă doare.

Ziua ni se scurge cu entuziasm, străbătând deal după deal și vale după vale. Admirăm unele case tradiționale de prin sătucuri, ne ofticăm de asfaltul prost care ne împiedică să depășim recorduri și alergăm spre graniță. Spre după-amiază, ne facem intrarea în Cahul, un oraș-ruină care ne arată sărăcia la ea acasă – atât de aproape și, totuși, atât de departe, pare că e mesajul pe care îl transmite. Ne despart 8 kilometri de Oancea, dar sunt kilometri ce despică istoria… O istorie legată de noi, doi tineri pe biciclete, prăfuiți și arși de soare, ce ridică mirări din piepturile grănicerilor blestemați să lucreze tocmai de Paște.

Până în Ivești, punctul de final al turei de antrenament pentru Caucaz, mai băgăm o porție de Moldovă autohtonă. Aceleași dealuri ca la plecare, aceleași sate și orașe sărace și aici și aceeași atmosferă de capăt de veacuri ne unduiesc gândurile sfârșitului de aventură…Ne mai bucurăm de o pădure (cu o statuie gigant în paragină, cea a lui Ioan Vodă cel Cumplit), de un apus pieptănat de eoliene și de ultime guri de aer rece, curat, un pic aspru. Fără să vrem, finalul ne-a prins din urmă – odată cu noaptea, urcăm în mașină, încheind albumul unei alte nebunii visate de ceva vreme; 750 de km, 6 zile și două țări unite (pe Strava, cel puțin) de tenacitatea pedalelor învârtite cu perseverență.

Monumente comuniste

Aspect din alta epoca

M3, drumul betonat la rang de autostrada aproape

Case cu motive traditionale

Dimineata zilei a 6-a, dupa petrecerea gagauza ad-hoc

Sate

Ultimele gene de lumina

Comandă acum ultima mea carte! Ai varianta PDF sau tipărită, la alegere! Enjoy!
Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *