Franturi de paradox

Scris de | 5 Feb 2010 | Despre: de meditat | Fără comentarii



  • Am micsorat distantele, si totusi distantele dintre noi ca oameni s-au marit.
  • Am avut grija sa avem minute incluse in abonamentele noastre de telefon, dar nu am avut grija sa le si consumam.
  • Avem scoli si universitati, dar de pe bancile lor iesim orice ne dorim, numai oameni nu.
  • Exista mai multi credinciosi, dar si mai putina spiritualitate.
  • Dispunem de laboratoare de cercetare, descoperim numeroase medicamente si noi metode chirurgicale, dar bolile nu s-au imputinat.
  • Lucram doar 8 ore pe zi,in loc de 12, sau mai multe, cum lucrau inaintasii nostri, dar nu avem timp sa stam alaturi de cei dragi.
  • Avem biserici mari, frumoase, dar, de cele mai multe ori, goale.
  • Avem mai multe carti, dar mai putina cultura.
  • Avem mijloace de informare cum n-au existat niciodata, dar nu stim ce se intampla cu vecinii sau cu prietenii nostri.
  • Credem intr-un Dumnezeu mare, puternic si iubitor, dar ne comportam ca si cand El nu ar exista.
  • Si, cel mai mare paradox: Suntem de acord cu toate aceste cuvinte, dar nu facem nimic. Si, ceea ce este si mai trist, este faptul ca probabil si pe viitor situatia va ramane la fel. Asta daca tu si eu nu ne ridicam sa schimbam ceva…
Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *