Frustrati razna prin Bucuresti

Scris de | 10 Oct 2016 | Despre: reflectii | Fără comentarii


we-are-bucharest

Se întâmplă de câteva ori pe an ca Bucureștiul, această capitală „magnifică” a acestei „fantastice” țări, să fie mai puțin neprimitoare de cât e de obicei. Cum e posibil? Păi, datorită unor evenimente, sportive sau culturale, pentru un timp prioritățile se schimbă. Adică se ignoră dorința maselor și se pune accent pe niște chestii care au rolul nu doar de a distra pe unii, ci și de a promova orașul, de a-l redescoperi sau de a-l duce la un nou nivel.

Ei bine, ieri a fost una din ocaziile de genul, grație Maratonului Internațional București. Evenimentul a fost deja la a noua ediție și și-a făcut, pe bună dreptate, numele de cel mai mare și important eveniment sportiv din țară. Pe scurt, în cadrul lui au alergat nu mai puțin de 14.000 de oameni, fie că au fost ei copii, adolescenți sau adulți cu acte în regulă. Și, dacă ne luăm să socotim și numărul mare de organizatori (cred că vreo 3000), dar și numărul de copii, părinți și bunici care s-au bucurat de „noua” față a orașului, e clar că implicațiile au fost mult, mult mai mari.

Dar, pentru că niciodată efectele nu pot fi numai pozitive, maratonul a venit la pachet și cu un set de inconveniente. Dintre acestea, cel mai important a fost, bineînțeles, închiderea traficului pe artere importante din centrul orașului. Rezultatul? Un haos total pe celelalte străzi cu scop de rute ocolitoare.

E, și aici uite că îmi sare țandăra pe bune. Ieri a fost o zi în care nu am putut să nu mă încarc cu energie, să nu respir un aer mai curat și să nu mă bucur de un oraș mai pentru oameni. Astăzi, în schimb, frustrarea a umplut paharul, căci prea am dat pe Internet de multe comentarii și aberații ale unor persoane nemulțumite groaznic de închiderea străzilor!

Problema lor? Păi cum, dom’le, să îți permiți să fii atât de nesimțit și să nu te gândești la urgențele din viața lor și să nu îți pese că ei stau în trafic cu mașina ore bune, din cauza maratonului? Adică na, auzi și tu: cum să închizi un oraș pentru niște nebuni care au ieșit pe străzi să alerge, că parcurile nu le mai ajung? Și de aici un întreg război între oamenii deschiși (alergători sau nu), care pot să înțeleagă că un oraș nu trebuie să existe ca să te plimbi cu mașina prin el, ci ca să te bucuri, în cât mai multe moduri, de ceea ce are să ofere și ceilalți, voit opaci, dar cu pretenții cum că orașul e al lor, că doar au venit ei cu el de acasă! Rezultatul? Nervi peste măsură, înjurături fără un dram de bun-simț și claxoane fără oprire.

Din fericire, pe viu eu nu m-am lovit de ele – am fost ocupat cu alergatul, plimbatul în voie pe lângă fântânile de la Unirii și mersul cu metroul. (Serios acum, e fantastic cât de bine poate să arate orașul când îl golești de mașini și de cei lipsiți de bun simț!) Dar mi-a povestit fratele meu care a avut puțină treabă cu bicicleta prin oraș: pe fiecare stradă coloanele de mașini erau interminabile, iar fiecare șofer își încingea la maximum claxonul, de parcă ei erau la concurs, nu noi! În cuvintele lui: „De ce făceau asta, ei știu! Claxonau de zici că îi ajuta să înainteze, să se teleporteze! Frustrați…”

Doar că nu, astfel de oameni nu sunt frustrați de viață, ci sunt de-a dreptul nesimțiți. După mine, nu merită să trăiască într-un oraș pe care și-l doresc civilizat, ci undeva prin jungla ecuatorială sau prin Siberia. Să facă acolo coloane de mașini și să dea concert în liniște și pace! De ce spun asta? Pentru că, ei bine, oamenii cu un astfel de comportament sunt fix aceia care ne fac de rușine, atât ca oraș, cât și ca țară. Sunt persoanele acelea pline de egoism care nu vor să înțeleagă că lumea nu se învârte în jurul lor, că mașina nu e unitatea absolută de măsură și că înjurătura nu te face deștept.

Sunt cei care parchează pe trotuare, obligând pietonii să meargă pe carosabil. Sunt cei care opresc pe „avarii” în mijlocul intersecției pentru că au ei de mers la bancă, la farmacie sau la toaletă. Sunt cei care aruncă gunoaiele pe geam și care ascultă muzică la maximum. Sunt cei care își plimbă câinele în parc și refuză să curețe după el. Sunt cei care scuipă semințe în fața sau în scara blocului. Sunt cei care aruncă chiștoacele de țigară pe geamul autovehiculului sau pe asfalt și iarbă. Sunt cei care plâng că le-au luat bicicliștii strada cu pistele lor. Și tot așa.

Sunt polițiștii aceia care opresc bicicliștii să le dea amenzi pentru că nu au sonerie. Sunt politicienii care te mint și te fac prost în față. Sunt șefii care calcă pe cadavrele angajaților doar ca să iasă ei bine. Sunt doctorii care nu se uită la tine decât dacă le pui un teanc serios în buzunar. Sunt funcționarii care nu te ajută cu actele decât după ce îi pupi cum trebuie în fund. Sunt profesorii care se dau mari în fața studenților, dar care nu își fac nici măcar treaba. Sunt soții care își bat nevestele, sau soțiile care nu își respectă bărbații. Sunt elevii care nu știu decât să se dea în spectacol, să râdă de cei mai puțin favorizați și să abuzeze de cei mai slabi. Și tot așa.

Și, ca să rezum: sunt cârcotașii ăia care se plâng mereu că nu ne merge bine, dar care nu fac nimic dacă nu au ceva de câștigat! Da, nu mișca un deget dacă nu e rost să le intre și lor în sac ceva. Cumva, Alexandrescu avea dreptate: ei vor egalitate, dar nu pentru căței!

Și, de la unii ca ei, fierb. Și fierb nu pentru că au stat ei blocați în trafic o zi întreagă, ci pentru că, zi de zi, dăm nas în nas cu ei. Pentru că un astfel de comportament nu se manifestă doar cu ocazia unui astfel de eveniment sportiv, ci își arată roadele la fiecare pas. De asta avem un oraș sufocat, mizerabil și corupt: pentru că cei care îl locuiesc sunt egoiști, mizerabili și corupți! Iar ceilalți, care nu sunt astfel, nu fac nimic ca să îndrepte lucrurile…

În fine, problema, până la urmă, este alta, căci nu e vorba nici de un concurs de alergare, nici de oameni disperați ce trebuiau să ajungă la spital sau la aeroport. Și, extrapolând, nu e vorba nici de lipsa locurilor de parcare, de existența drumurilor înguste sau de prezența politicienilor care nu își fac bine treaba. Nu, deloc! Problema este, deși simplă, una îngrozitor de mare: lipsa asumării responsabilității. Vinovat e oricine, dar nu eu! Și, bineînțeles, pentru că e problema lor, ceilalți trebuie să facă în așa fel încât să nu îmi deranjeze cu nimic bunul mers. De aici parcatul nesimțit de oriunde. De aici gunoaiele de prin tot orașul. De aici furtul din buzunarul public. Românul înțelege că e buricul pământului și că, vezi dom’le, el are drepturi! Doar de asta îi pasă: dacă poate, de ce nu?

Așa că, până la urmă, ne merităm țara în care trăim. Și, dacă ne plângem, mai bine am tăcea și ne-am evapora. Pentru că nu luăm, aproape niciodată, atitudine în fața răului. Dacă nu ne afectează, închidem ochii și trecem mai departe. Nu ne pasă. Moare capra vecinului, deși aș putea să o salvez? Bine că nu moare a mea! Simplu.

Totuși, revenind la maraton, soluții ar fi existat. Ai fi putut, bucureșteanule drag, să îți amintești cum e să mergi pe jos. Ai fi putut să constați că nu ai volanul lipit de degete și că poți să iei și metroul sau RATB-ul. Sau, de ce nu, ai fi putut să îți schimbi planurile și să petreci o duminică altfel, plimbându-te cu familia prin centrul unui oraș civilizat. Și, dacă totuși ai fi avut o urgență atât de mare, ai fi putut fi creativ ca să găsești alte variante viabile. Vezi că puteai face și altceva decât să îți toci nervii înjurând și claxonând? Nu trebuia decât să vrei…

Extrapolând, din nou, constat că soluții există. Avem un oraș aglomerat? Haideți să renunțăm la comoditate și să mai mergem la muncă și cu autobuzul, metroul sau bicicleta. Avem de mers 5 minute până la supermarket? Se pot transforma în 20 de mers pe jos. Vedem persoane care aruncă nepăsătoare gunoaie pe jos? Le putem atrage atenția că nu sunt la ei în apartament și că trebuie să manifeste respect. Și tot așa, există o listă imensă de pași care ne pot duce în direcția bună, dacă dorim să ne implicăm. Totul e doar să vrem, căci niciodată schimbarea nu începe cu scuze, ci cu acțiune.

Tot astfel, niciodată schimbarea nu vine de la ceilalți, ci vine de la noi, de la fiecare în parte. Așadar, vrem un oraș civilizat? Dacă da, atunci e timpul pentru fapte responsabile, nu pentru vorbe goale. Punct! De la capăt o luăm fiecare…

P.S1: Sunt conștient că se pot îmbunătăți multe aspecte ce țin de organizare, promovare și comunicare și nu neg că au existat și probleme care ar fi putut fi evitate. Totuși, cred că 1. e mult mai bine ca în trecut și 2. chiar se fac eforturi pentru îndepărtarea cât mai multor neplăceri.

P.S2: Pentru cei care deja au dat cu pietre ieri sau le-au ridicat ca să dea cu pietre acum, în mine, nu am decât un lucru să vă transmit: obișnuiți-vă, astfel de evenimente vor fi tot mai dese și tot mai mari. Nu de alta, dar au puterea să ne schimbe, atât pe plan personal cât și la nivel de societate și tot mai mulți înțelegem asta.

*Nu știu cui aparține fotografia de sub slogan, e luată de pe europafm.ro!

Trotuar blocat "surprins" in drumul catre LIDL, in seara asta. Asa e mereu!

Trotuar blocat „surprins” in drumul catre LIDL, in seara asta. Asa e mereu!

 

 

 

 

 

 

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *