In piata de suflete

Scris de | 28 Mar 2017 | Despre: reflectii | Fără comentarii


M-am trezit, pe nepusă masă, în piață. Nu îmi aminteam să am treabă acolo, dar ofertele nu erau puține, iar vânzătorii știau cum să atragă. De pe tarabe, diversitatea îmi dădea ghes să mă cuprindă în ghearele nefaste. Și, deși inițial am încercat o luptă timidă cu ispita, m-am surprins curând cu ochii în toate părțile, căutând marfă cât mai de soi.

Peste tot, agitație mare. Oameni alergând în toate părțile sau negociind prețurile la sânge. Pe alocuri, se vedeau zâmbete de satisfacție. Prin colțuri, lacrimile curgeau cu amar.

M-a cucerit tabloul acesta bizar. Voiam să întorc spatele și să fug, dar picioarele îmi erau ca de plumb. Mai mult, au început să mă poarte printre tarabe. Marfa – multă, frumos aranjată și cosmetizată – mă îmbia să o încerc. Cu ochii la portofelul inimii, am început marea explorare.

Erau suflete pentru toate buzunarele. Pentru cei atenți cu economiile, se găsea ușor calitate la prețuri acceptabile. Pentru cei cu pretenții, însă, care voiau ceva mai mult decât o carcasă frumoasă, misiunea nu mai era așa ușoară. Iar greul apărea abia după efectuarea tranzacției – în timp, când aflai dacă ce ai cumpărat e real sau doar o iluzie formată din rămășițe ambalate într-o anume formă de frumos.

Pe gânduri, am început să cheltuiesc din visterie. Am ales cu grijă și am plecat să mă bucur de inima proaspăt achiziționată. Cu timpul, relele au învins bunele și, cele ce cândva păreau suflete pereche, s-au descoperit străine unul în fața celuilalt. Rar ceea ce e frumos și durează…

M-am reîntors, deci. Alt colț de piață luat la picior, alte tarabe vizitate, alte negocieri purtate. Ne înțelegem, plătesc cu sentimente în stare pură și merg să îmi continui viața, sperând la mai bine. Când vine vorba de iubire, nimeni nu se pricepe mai bine la mințit ca noi înșine. Pe drum, același rezultat: poteci separate, cu lacrimi udate, lăsând răvășite suflete rănite. Oare de ce nu e mai ușoară dragostea? Atât de frumoasă și, totuși, atât de cruntă!…

Nu e greu de intuit, așadar, că mi-am făcut un obicei din a vizita piața de suflete. Undeva acolo, între miile de inimi, trebuia să fie și cea care să îmi rămână mie! Așa că istoria s-a repetat, pierzându-i numărul: privit îndelung la marfă, analizat ambalajul, culoarea, calitatea aparentă, discutat cu vânzătorii etc. De fiecare dată, plecam acasă crezând că am luat ceva mai bun, ce o să dureze pentru totdeauna. Iluzii! Constatam, relativ curând, că am plătit scump un produs de duzină…

Și, fără să îmi dau seama, am ajuns să îmi rămână doar o inimă fărâmițată a mărunțiș.

Cu deznădejde, am revenit iarăși în piață. M-am așezat pe o bordură, într-o margine, și mi-am pus inima la vedere. Eram prea sătul să fiu înșelat, prea obosit să îmi investesc sufletul în suflete ce duc nicăieri! Nu am cusut-o cu ață roșie, nu am umplut-o cu vată să pară mare și nici nu am ambalat-o frumos… Pe o foaie de ziar mototolită, am aranjat rămășițele a ceva odinioară deplin – cine vrea să cumpere, să știe ce primește, fără ascunzișuri și șmecherii.

M-am transformat, deci, din cumpărător în vânzător. Doar că pe etichetă am scris, cu mână tremurândă, nu prețul, ci următorul text: „A se lipi cu grijă. În mâinile potrivite, bucățile devin neprețuite. Se oferă, totuși, fără a aștepta nimic în schimb”.

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *