[Jurnal de cicloturist 2016] Deschizand sacul cu dor: inapoi in Romania (Ziua 31)

Scris de | 19 nov. 2016 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


– De unde veniți? vine întrebarea, imediat ce sosim în vama de la Naidăș.

– Nordul Italiei! răspundem noi, în timp ce ne primim actele înapoi.

– Și cum a fost? Cât timp v-a luat?

– O lună a durat, doar că mai avem puțin până acasă. Iar de fost…a fost super! Și obositor, din când în când, dar a meritat din plin!

– Oho, da, până la Buzău mai e o distanță bună! vine și concluzia doamnei. Să aveți drum bun!

Îi mulțumim și, după ce trecem pe la persoana care trebuia să ne verifice bagajele cu privire la ce produse aducem din afara Uniunii Europene (Serbia), ne uităm după un loc unde să putem opri un timp să facem socotelile cuvenite. Am parcurs deja aproape 70 km pe ziua în curs, dar i-am simțit ca o infinitate. E apăsător, într-un fel, să îți dorești cu orice preț să ajungi, dar să nu poți face mare lucru să grăbești lucrurile! Așa că, deși am plecat la o oră rezonabilă ținând cont de cei 185 km pedalați anterior, distanța s-a tocat cu încetinitorul. E adevărat, la impresie a contribuit și lipsa variației de peisaj și căldura teribilă, dar tot dorul de casă a fost ingredientul principal…

Pentru că nu știu cum e în cazul altora, dar într-al meu, oricât de frumos și interesant ar fi prin alte părți, tot trebuie să revin în țară, după un timp. De asta nu pot deloc să îi înțeleg pe cei care pleacă și uită să revină…Și asta nu că ar fi România nu știu ce rai – ba din contră! – dar este totuși acasă, iar originea nu trebuie târguită niciodată!

Scot harta, negociez puțin cu Evelin dacă să o luăm pe Oravița-Anina-Herculane sau pe neasfaltate și apoi dăm un telefon să rupem tăcerea de câteva zile dintre noi și cei dragi:

– Vă sun eu? Ce s-a întâmplat? vine răspunsul mamei de la celălalt capăt.

– Nimic nu s-a întâmplat, doar că am intrat în țară.

– Cum să intrați în țară? Cu ce ați venit? continuă ea discuția, în timp ce îngrijorarea îi crește în glas.

– Cu bicicletele, cu ce altceva să venim?!? răspund eu, amuzându-mă copios.

– Păi da, dar acum trei zile abia ajungeați în Bosnia…

– Da, doar că am tras și noi puțin, atâta tot! aduc eu ultimele lămuriri. În fine, hai că vorbim diseară mai mult…

Și, după ce ne luăm „la revedere”, ne pregătim de plecare. Mai zăbovim un pic trimițând 2-3 SMS-uri în stânga și dreapta, dar apoi nimic nu ne mai stă împotrivă. Nimic dacă nu punem la socoteală drumul de câmp pe care tocmai am intrat și pe care abia dacă ne putem deplasa cu 10 km/h! Totuși, știm că nu e foarte lung, așa că nu ne deranjează foarte tare, ba chiar ne relaxăm – am ajuns în România și, deocamdată, asta contează cel mai mult!

De la asfalt, continuăm spre Sască Montană, un sătuc camuflat de munte, uitare și sărăcie. Dintr-un magazin din care nu prea ai ce alege ne facem cumpărăturile pentru următoarele zile. Apoi, ne grăbim spre cățărarea zilei ce urmează să ne ducă în Șopot. Bineînțeles, revenim la pământ și pietre, căci timpul a avut grijă să măture pavajul. Ce nu a reuși acesta, însă, e să îmi șteargă amintirile – cu doar câțiva ani în urmă, prin această zonă mă bucuram de prima mea ieșire mai lungă cu bicicleta! Într-un fel, excursia aceea de patru zile a fost scânteia ce a aprins focul călătoritului pe două roți…

Cu fiecare serpentină, gândurile îmi dau ghes tot mai tare. Evelin e mult în față, așa că eu rămân singur cu mine. Mă simt, într-un fel, prins între cel care eram atunci și cel care am ajuns să fiu…

Pe creste ajungem exact când soarele apune, iar câțiva nori ne aleargă din spate. Tabloul este, parcă, înghețat: în 4 ani, nimic nu s-a schimbat. De la lipsa asfaltului până la aspectul trist al caselor, totul e la fel. Îmi amintesc cum atunci, făcând contact cu sărăcia zonei, am rămas perplex: cum se poate să existe așa ceva la noi în țară? Acum, reîntâlnind aceeași situație, parcă mă miră mai puțin contextul: așteptările parcă au murit, iar speranța într-un trai civilizat, mai bun, s-a dus și ea.

Pe coborâre, înghețăm cum trebuie, dar nu vrem să ne mai oprim decât la locul de campare. Voiam să petrecem noaptea în același loc în care am făcut-o și în trecut, dar socoteala nu se potrivește: o uriașă tabără de copii acoperă întregul platou. De nevoie, mai continuăm în amonte, în timp ce noaptea ne învăluie. Tragem în spatele unui lan cu porumb, nu departe de Nera, dar complet feriți de eventuale priviri curioase.

Din păcate, apa râului este extrem de jegoasă, deci ne luăm „adio” de la baia visată. Mai mult, vântul se pornește cu entuziasm, gonindu-ne sub prelata cortului. În doar câteva momente, furtuna se dezlănțuie. Din fericire, însă, avem o noapte întreagă înainte, așa că speranța că a doua zi vremea va fi bună rămâne trează. Noi, însă, nu îi ținem companie, ci picăm într-un somn adânc, încărcat de reușită – suntem, după zile bune și mii de kilometri pedalați, aproape acasă!

 

Datele zilei: 130 km, Pancevo (SRB) – Sopotul Nou (RO).

Track GPS: https://www.bikemap.net/en/route/3818728-ziua-31-pancevo-srb-sopotul-nou-ro/#/z13/45.0678227,21.8266582/terrain.

Bicla mea si drumurile judetene neasfaltate

Bicla mea si drumurile judetene neasfaltate

Peisaj de pe creste - oboseala nu e greu de citit

Peisaj de pe creste – oboseala nu e greu de citit

Banatul Montan

Banatul Montan

Nu știi cum e să călătorești cu bani puțini? Ți-e teamă de necunoscut, deși vrei să descoperi tot ce e frumos în jur? Ai de luptat cu tine și cu ceilalți ca să îți faci curaj? Comandă acum ultima mea carte unde vei descoperi o excursie de 30 de zile cu trenul prin Europa care sigur te va motiva să îți depășești limitele, pe toate planurile! Ai varianta PDF sau tipărită, la alegere! Enjoy!
Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *