[Jurnal de cicloturist 2016] Drumuri proaste, catarari faine si surprize neprevazute (Ziua 34)

Scris de | 6 Dec 2016 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


Deși am adormit printre picături, iată că ne trezim cerniți de raze de soare. Suntem tot pe marginea șoselei, în plină vizibilitate deja, pe malul veselului Jieț. Pentru că nu vrem să petrecem mai mult timp decât e nevoie cu cortul întins, strângem bagajele și ne apucăm să ne înfruptăm – se anunță o zi dificilă, cu urcări serioase și drumuri destul de proaste, așa că mâncăm cât cuprinde. Ulterior, fără prea multă tragere de inimă, ne avântăm la deal.

Cățărarea spre Obârșia Lotrului începe lin, șerpuind pe marginea apei printre versanții abrupți ai muntelui. Asfaltul e încă bun, abia în a doua parte urmând ca acesta să lase loc drumului de țară cu rang de DJ. Deși nu ne grăbim, nu prea apucăm să ne încălzim înainte de a fi nevoiți să cuplăm motoarele pe porțiunile mai abrupte ale traseului. Ne bucurăm, însă, de răcoarea – prea răcoare, parcă! – dimineții, tot aruncând priviri către peisajele din jur. Pe nesimțite, tot căscând ochii și vorbind între noi, ne și surprindem în vârf – de ce nu-s toate cățărările așa?!?

După ce ne îmbrăcăm bine, lăsăm roțile să se învârtă la vale, atât cât le permite starea jalnică a pavajului. Mai apoi, lăsând în urmă intersecția cu Transalpina, începem a creiona conturul Lacului Vidra, învârtind constant la pedale. De la niște căbănuțe, doi cicloturiști pornesc și ei, iar foarte curând ne depășesc, fără efort parcă. În Evelin se trezește ambiția-i caracteristică:

– Hai să îi depășim și noi! îmi zice el.

Și, deși nu sunt foarte încântat de idee, mărim ușor ritmul, cât să nu îi pierdem din vedere. Pentru că se opresc să facă câteva fotografii, ne regăsim foarte curând în față. Dar nu durează, căci ne lovește foamea și oprim, la rândul nostru, la umbra unor brazi falnici. Îi ajungem din urmă abia la intersecția către Stațiunea Vidra (oare mai e ceva pe acolo?), exact înainte de ultima urcare înainte de Voineasa. Ne oprim și noi să mai ronțăim puțin dar, pentru că Evelin întârzie, ei apucă să pornească înainte pe serpentine. Pentru că urc mai încet, plec și eu, urmând să fiu prins destul de curând, cel puțin teoretic.

– Where are you from? îl întreb eu pe cel mai lent dintre cei doi, atunci când îl ajung din urmă.

Iată că nu sunt cel mai lent de pe cățărare astăzi, îmi zic, în timp ce aștept răspunsul.

– Hungary! nu întârzie acesta, printre respirații nu tocmai ușoare.

Și ne întindem, cale de câteva curbe, să povestim despre călătorie, trasee și planuri. Totuși, pentru că nu vreau să fiu scos din ritm, sunt nevoit să îl las în urmă destul de repede.

Tovarășul lui e tot în față, așa că îl alerg cât pot, tot uitându-mă peste umăr după al meu frate. Și, pentru că acesta încă întârzie, gândurile despre vreo pană sau altă problemă încep să își fac loc printre rotițele minții. Dar, pentru că nu am deloc dispoziție să urc de două ori aceeași bucată, decid să aștept câteva minute în vârf și abia apoi să văd ce-i de făcut. Curând se vede că îmi făceam probleme degeaba, Evelin vine ca locomotiva din spate, depășindu-mă pe nerăsuflate, pornit fiind în al întrece și pe celălalt ciclist. Eșuează, căci, probabil neștiind cât mai e până în vârf, cicloturistul se oprește cu doar câteva sute de metri înainte, așteptându-și prietenul întârziat.

Coborârea spre Voineasa e lungă și rece, iar asfaltul denivelat și cârpit mai rău ca o haină veche ne zdruncină din toate încheieturile. Stațiunea e pustie, jalnică prin comparația între ce a fost și ce a ajuns…Ne vedem de cale, triști pentru că potențialul țării e lăsat, atât de des, de izbeliște! Iar atunci când nu e, accentul cade atât de mult pe a face bani în detrimentul oferirii unei experiențe plăcute turiștilor, că ți se face greață!

Nu după foarte mulți kilometri, ieșim în Valea Oltului, iar de aici începe coșmarul. Știm sigur că bicicletele sunt interzise către Sibiu, dar la vale ar trebui să fie în regulă. Totuși, stresul cel mai mare nu e dat de vreun polițist cu chef exacerbat pentru lege, cât de traficul infernal ce ne toacă psihic la fiecare pedală. Și, deși nu avem mai mult de jumătate de oră de mers, totul pare un infinit infernal.

Abia la Călimănești ne mai detensionăm, părăsind europeanul pentru niște drumuri secundare ce ar trebui să ne scoată la Curtea de Argeș. Mâncăm puțin, la marginea unui izlaz, și continuăm, sperând că nu o să avem parte de surprize chiar mari.

Dar, cum speranța de cele mai multe ori nu există decât ca să fie înșelată, ne lovim imediat de lipsa asfaltului, combinată cu urcare abruptă și constantă. Totuși, sufletele ni s-au liniștit, așa că nu ne stresăm prea tare, ci chiar ne distrăm văzând pe Garmin înclinații de aproape 25%! Mai mult, luăm totul ca o provocare și, în ciuda bagajelor care ne trag în jos și a bolovanilor care ne tot pun piedică, parcurgem aproape tot drumul din șa. Reușim, e adevărat, ca în două ore să parcurgem abia vreo 10 km, dar ne bucurăm și pentru aceia.

Noaptea bătând la ușă, ne aprovizionăm cu apă și, mai curând decât ne așteptăm, campăm. Ne întindem cortul la baza unei căpițe cu fân, pe coasta unui deal abrupt ce ne arată că mai avem de urcat și ziua următoare. Mâncăm, de pe șanțuri, mure cum n-am mâncat de mult, iar apoi ne bucurăm de o cină adevărată. În timpul mesei, negociem dacă putem să ajungem a doua zi acasă sau nu, dar Evelin nu e prea încântat să parcurgem aproximativ 200 km, așa că o las moartă.

– Vedem mâine dimineață! îmi zice, deși e clar că nu prea are ce să se schimbe.

Totuși, merg la somn cu speranța că, dacă reușim să plecăm devreme, nu o să îi convină să se oprească la câteva zeci de kilometri de casă…

 

Datele zilei: 143 km, Petroșani(HD) – Rudeni (AG).

Track GPS: https://www.bikemap.net/en/route/3818736-ziua-34-petrosani-rudeni/#/z13/45.2207426,24.5684338/terrain.

dsc_0526_2 dsc_0527_2

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *