[Jurnal de cicloturist 2016] Gustand un colt de Polonie pe drumul catre Cehia (Ziua 10)

Scris de | 8 Sep 2016 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


Pe drumuri fiind, constat că libertatea este, până la urmă, o alegere. Iar oamenii, oricum ar da-o ei, se împart în două mari categorii: cei care sunt liberi și cei care spun că și-ar dori să fie.

Bicicleta, mie unul, îmi arată că sunt liber. Poate e doar o iluzie, dar cu siguranță e o iluzie ce merită urmărită și păstrată. E ca un necunoscut în care, conștient fiind de existența lui, te arunci.

Au trecut zece zile de când am plecat de acasă. Din păcate, nu a fost cea mai dulce și simplă despărțire. Oamenii și locurile cu care te-ai învățat și cu care te simți bine nu se pot căra după tine. Oricât ți-ai dori, nu poți să faci tu partea altcuiva. Căci viața e o chestiune de alegere, iar fiecare dintre noi ne aflăm acum exact unde vrem să fim. Cu puțină onestitate și responsabilitate, am putea recunoaște că ne place traiul pe care îl ducem. Ce dacă suntem „neliberi”? Merge și așa…

Îmi place să mă trezesc dimineața și să realizez că sunt în cort, undeva prin lume sau pe munte. Dacă aș putea, m-aș muta într-un cort. Nu pentru confort, ci pentru simplitate și frumos. Prea ne-am complicat traiul în societate, prea ne-am distrus orizonturile! Ne-am învățat să ne creem nevoi de care – culmea! – nu avem nevoie. Să ne mai mirăm că nu avem timp?

Și astăzi e tot rece afară, la fel ca în celelalte dimineți. Iarba e plină de rouă, iar păsările ne îndeamnă să ne facem curaj să primim surprizele noii zile.

Începem direct cu urcare, cale de 3-4 kilometri. În vârf, ne oprim pentru câteva poze, iar apoi gonim la vale. Mergem cot la cot cu TIR-urile, coborând constant cu viteze de peste 50 km/h. În Dolny Kubin virăm ușor spre dreapta și ne continuăm traseul către Polonia.

Moralul ne e sus azi. Am început frumos, iar razele jucăușe ce încep să spargă norii ne încălzesc și fizic, dar și psihic.

Urcăm iarăși. Parcurgem un drum nou, proaspăt reabilitat. Pădurea de foioase ne mărginește calea. Treptat, aceasta îi lasă locul celei de conifere.

E liniște, doar respirațiile grăbite spărgând calmitatea. Mergem ușor, așteptând vârful. De acolo până la graniță nu ar trebui să fie mai mult de câțiva pași. Ne înșelăm.

Capătul cățărării sosește mai târziu decât ne-am fi gândit. Iar până la vamă mai avem cam două ore de mers. Flămânzi, oprim să cumpărăm câte ceva. Încercăm să încărcăm Garmin-ul, dar suntem refuzați. De două ori. Și, uite așa, entuziasmul de dimineață lasă loc unei apatii seci.

S-a încălzit. E cam zăpușeală.

– Oare o să plouă și azi? întreb eu.

Sperăm să nu, prea ne-am săturat atâtea zile de capriciile vremii! Nu degeaba e de gen feminin acest substantiv, căci numai o reprezentantă a sexului frumos ar putea fi așa schimbătoare.

Într-un târziu, vedem fosta vamă. De aici, șoseaua ne poartă, șerpuind, către valea unei ape pe care o urmăm până într-o depresiune largă. Mai departe, până la Biala, e treabă ușoară tare – terenul este plat, așa că ritmul se mărește.

Orașul îmi aduce aminte de ce îmi place Polonia: străzi înguste, clădiri vechi (dar îngrijite), oameni frumoși – și la propriu și la figurat. Totul e atât de întreținut, de fapt, încât nu are cum să nu placă privirilor. Constat, cu frustrare, că asta ne lipsește nouă, ca nație: interesul pentru treburile făcute bine. Noi, românii, nu știm decât cum să ne fofilăm, cum să șmecherim, cum să dăm impresia. Nu suntem în stare să ajungem la miezul problemelor și să le rezolvăm. Dacă se poate „fără”, păi atunci e clar că la noi „fără” o să fie!

În timp ce fac cumpărăturile la un Lidl, Garminul și telefoanele ni se încarcă într-o benzinărie. Evelin citește.

Pentru că este seară, mai mâncăm puțin, cât să ne ajungă energia până la cină. În centru, o muzică ce vine dintr-o catedrală catolică ne dă sufletele peste cap. Nu am îndrăznit să intrăm să vedem cine e „de vină” pentru așa rezultate fantastice, dar orga și vocile sună, pur și simplu, fenomenal. Alături, localurile sunt pline de lume, vorbind pe ritmurile muzicii contemporane din fundal. Ce contrast! Nici de aș avea cuvinte și nu aș putea descrie diferența de atmosferă…

Cu locul de campat iarăși avem probleme. Localitățile se înșiruie una după alta, așa că odihna noastră trebuie să mai aștepte. Decidem, la ceasul îngânării zilei cu noaptea, să oprim pe un mic câmp de la marginea unui sat. Suntem exact lângă drum, dar și în vederea perfectă a două case. Atenți să nu distrugem chiar toată iarba, întindem cortul și mâncăm. Fără să vrem, atragem privirile, mașinile tot încetinind să arunce un ochi. Totuși, pare că o să fim în regulă.

Când intrăm la somn, s-a înnoptat deja de mult. Cerul e tot acoperit de nori, dar liniștea e plăcută. Constat, involuntar, că de asta aleg libertatea: pentru momente din acestea simple, dar pline de conținut.

 

Datele zilei: 132 km, Dolny Kubin(SK) – Skoczow(PL).

Track GPS: https://www.bikemap.net/en/route/3764934-ziua-10-dolny-kubinsk-skoczowpl/.

În vârf de cățărare

În vârf de cățărare

Una din ultimele priveliști ale Slovaciei

Una din ultimele priveliști ale Slovaciei

Dolny Kubin

Dolny Kubin

"Contrastele naturii"

„Contrastele naturii”

Dealuri "made in Slovacia"

Dealuri „made in Slovacia”

Momente de Respiro, Evelin

Momente de Respiro, Evelin

Subsemnatul - moment de respiro

Subsemnatul – moment de respiro

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *