[Jurnal de cicloturist 2016] O zi cat o vesnicie (Ziua 35)

Scris de | 10 Dec 2016 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


Punctul Z, acelasi cu Punctul 0 = 35 de zile diferenta

Punctul Z, acelasi cu Punctul 0 = 35 de zile diferenta

– Evelin!!! Mergem? îmi trezesc eu fratele, când soarele e deja de mult pe cer.

– Unde? Hai să mai stăm! răspunde el, reluând discuția pe care o purtăm aproape în fiecare dimineață.

Nu îndrăznesc să aduc vorba despre „poate ajungem azi acasă”, dar încerc măcar să grăbesc rutina plecării. Nu că el nu s-ar prinde, evident.

În Curtea de Argeș ajungem relativ repede și, în parcarea de la Kaufland, ne umplem stomacurile cu un al doilea mic-dejun. Azi e imposibil să mâncăm prea mult, avem kilometri suficienți să balanseze uriașul aport de calorii!

Drumul până la Câmpulung ne toacă atât fizic, cât și psihic. Îl știam ondulat, plin de cățărări și coborâri repetitive, dar realitatea mi se pare mai dură decât amintirea. În plus, căldura contribuie și ea la starea de disconfort, iar asfaltul prost mă cam face să îmi iau gândul de la atingerea țintei. Totuși, nu mă dau bătut, ci mă pierd în analiza zilelor excursiei ce se apropie cu mare viteză de final, în ciuda mersului nostru lent.

E trist că tot ce e mai frumos în viață nu durează. Poate, însă, că doar așa putem aprecia frumosul, știind că ni se poate lua oricând. Trebuie să recunosc, nu am fost în apele mele în ultima lună, dar călătoria tot memorabilă rămâne. Mi-am atins visurile de a străbate Dolomiții (incluzând Stelvio) și de a pedala, destul de mult, prin Carpații României. Ne-am bucurat de vreme de vis (cu 2-3 mici excepții) și de peisaje rupte parcă din tablouri pictate de mâini divine. Mai mult, am beneficiat de o solitudine plăcută și caldă care, în loc să încurce, a ajutat la decantarea negurilor din suflete. Și, deși mă încântă că se termină – căci e fain să vezi ținta atinsă – puțină amărăciune pentru că ajung la final există. De asta pentru mine, cel puțin până acum, cam toate călătoriile au aromă de ciocolată neagră…

Sosind la Câmpulung, realizez că abia am făcut 60 km din cei peste 220 din plan. E clar, o să fie o zi lungă și dură! De aici, suntem nevoiți să coborâm – pe hartă cel puțin – pe lângă Dâmbovița, până la Târgoviște. Cunosc traseul, l-am parcurs odată cu un prieten în sens invers, am făcut atunci Sinaia-Târgoviște-Câmpulung-Brașov într-o singură zi…Ce ploaie ne-a prins pe Rucăr-Bran! Și cum era să intrăm noi sub roțile unui camion de ciment care ne-a depășit când din sens opus îi venea mașină!…În fine, azi mergem cu atenție, încercăm să ne ferim noi de orice șofer iresponsabil, că oricum zona e plină de astfel de specimene.

Garmin-ul nu mai are baterie, așa că trebuie să ne descurcăm în fosta Cetate de Scaun după ureche. Avem un unchi aici, dar mergem prea întins ca să avem timp să ne oprim să salutăm și să ne tragem sufletul. Totuși, la ieșirea din oraș, ne întâlnim cu câțiva bicicliști pe care, recunosc, aproape că nu-i băgăm în seamă. Ne bagă ei, însă:

– Evelin! Bogdan! se aude unul dintre ei.

Nu reușesc să mă dezmeticesc imediat, dar realizez că e unchiul de care ziceam. Vrea să facă o poză cu noi, înainte de se mira îndelung de cum putem ajunge noi în puținele ore rămase până acasă. Nu de alta, dar e aproape 17:00, iar suta de kilometri e lungă.

Nu zăbovim, ci ne continuăm goana. Evelin intră în modul „în niciun caz nu mă opresc până acasă!”, iar eu mă așez confortabil în plasa lui. Nu de alta, dar fuge cu 28-30 km la oră și cu spike-uri de 33-35 km/h! Și pe aici știm, nu e nimic de văzut, iar noi suntem în modul de cursă, nu de privit! Totuși, linia dreaptă înainte de Ploiești ne obosește puțin psihic, iar la ieșire oprim să mai prindem energie. Mâncăm ultimele resturi, niște dulciuri și câteva fructe, doar-doar ne-or ajunge și pentru ultimii 60 km!

Oricum, de acum nu ne mai grăbim, până la 22:00 trebuie să ajungem. Oboseala se simte, așa că abia ne mișcăm cu 20 km/h…doar că, atât timp cât înaintăm, depărtarea se scurtează. Treptat, localitățile se înșiră, unele după altele, în spate. Nu ne vine să credem, dar noi chiar ne batem toate recordurile!

Cu vreo 20 km înainte de final, ai noștri părinți vor să ne recupereze – nu știm de unde au aflat că venim, cert e că nu urcăm nici bătuți! 😀 Mai mult, nu le dăm nici bagajele, vrem să facem tura completă 100%.

Atmosfera e de vis, aerul e răcoros, iar dealurile nu par grăbite să ne încetinească tare. La intrare în localitate, tati vine mândru-zmeu înaintea noastră, pe bicicletă, evident! Ne oprim, însă, să facem o poză adevărată de final, exact cu „porțile” care marchează intrarea în comună. Iluminatul public și lipsa trepiedului ne cam dau bătăi de cap, așa că întârziem mai mult decât e prevăzut. Obosiți și flămânzi însă, nu ne mai chinuim, ci reurcăm în șa să savurăm ultimii doi kilometri.

Între noi, e mai mult tăcere decât cuvinte. Nici nu știu dacă e de la efort sau de la emoții…Cert e că, ceea ce începea acum mai bine de o lună, e gata. După cum spuneam, nimic din ceea ce e frumos nu durează. Dar nu are nimic, așa învăț să apreciem ceea ce avem.

 

Datele zilei: 240 km, Rudeni (AG) – Catina (BZ).

Track GPS: https://www.bikemap.net/en/route/3818739-ziua-35-inainte-de-curtea-de-arges-catina-acasa/#/z10/45.294211,25.3804779/terrain.

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *