[Jurnal de cicloturist 2016] Prin infern, catre Maramures (Ziua 3)

Scris de | 24 Aug 2016 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


E încă devreme, dar nu mai rezist fără să ies din cort, măcar pentru două minute scurte. Noaptea, deși destul de liniștită, parcă a fost nesfârșită. Am dormit în reprize căci încercările mele de a sta treaz și de a monitoriza mediul înconjurător s-au încheiat, de fiecare dată, cu un eșec. Pur și simplu, oboseala de peste zi m-a distrus, ochii închizându-mi-se singuri, împotriva voinței mele.

Răsăritul soarelui e pentru mine ca o binecuvântare în adevăratul sens al cuvântului: în sfârșit pot să îndrăznesc să trec dincolo de adăpostul fragil al cortului. Pe întuneric nu am reușit să îmi înving teama și să ies la aer, nici măcar atunci când am auzit, destul de distinct, pași de animal în apropiere. Mi-am zis că, dacă tot e să ne bucurăm de vizite neplăcute, măcar să nu știu despre ce e vorba.

Răcoarea dimineții mă înviorează instant, iar aerul curat îmi inundă ființa. Rucsacul stă neatins la locul său din copac, în timp ce razele de lumină se joacă printre coroanele brazilor falnici. Ne grăbim să strângem cortul și să ieșim din grădiniță, iar micul-dejun îl luăm pe marginea drumului, pe același covor de iarbă verde de cu seară. Curând, suntem gata pentru o nouă zi.

Printre pietre și praf, ne avântăm către vârful cățărării. Suntem la 1000 m și habar nu avem care este altitudinea de sus, dar îi dăm înainte. Urcușul e anevoios, pietrele și pământul îngreunându-ne considerabil înaintarea. Din fericire, după doar câteva serpentine ajungem în pas – aproximativ 1200 m îmi spune Garmin-ul – dar suntem în mijlocul pădurii așa că priveliștea este aproape inexistentă. Doar spre stânga creasta se deschide puțin, arătându-ne cât de mare potențial pentru mountain-bike-ing are zona în care ne aflăm.

Coborârea către Bicaz-Chei ne zdruncină din toate încheieturile, atât pe noi, cât și pe biciclete: încă dinainte de a ajunge la asfalt trebuie să dau coburile de pe față jos și să mai strâng portbagajul pe brațele furcii. Doar peisajul compensează starea precară a drumului – ne simțim într-o lume doar a noastră. Parcurgem sate uitate de toți – oameni, timp și progrese – dar pitorești prin această înghețare tacită a lor. Una peste alta, îmi place tare începutul acesta de zi.

Din Bicaz, începe infernul. Durează până la Poiana Largului, adică aproximativ 40 de kilometri. Drumul se unduiește pe malul lacului Izvorul Muntelui, iar moralul nostru se unduiește cu el: fiecare cățărare ne duce pe fundul gropii, iar fiecare coborâre ne duce pe noi culmi de glorie. Departe, peste apă, Ceahlăul tronează în glorie. Tabloul este de vis, dar noi trăim într-un coșmar: urcările, combinate cu aerul încins de caniculă, ne terorizează. Kilometrii parcă nu se mai termină nici ei, iar capătul lacului se găsește atât de departe că nici nu îndrăznim să ne gândim la el. Mai mult, Evelin face explozie la roata pe spate. După nici doi kilometri, mai face una. Blestemul de anul trecut se pare că îl urmărește și de data aceasta.

După ce schimbăm cauciucul, ne grăbim să părăsim infernul. După o eternitate, zărim frumosul pod peste coada lacului: îl traversăm și virăm către „Perla Bucovinei” – Vatra Dornei. Sub același soare arzător, urcăm pe lângă Bistrița, „pe urmele Vitoriei Lipan”, cum ne place să spunem. În Broșteni, căutăm zadarnic un magazin mai aprovizionat – localitatea este oraș doar pe hârtie, căci în realitate seamănă mai mult a sat părăsit. E incredibil până unde poate ajunge încercarea României de a părea ceea ce nu este: peste noapte, au apărut o mulțime de orășele pe hartă, doar-doar am lăsa și noi impresia peste hotare că o ducem, ca țară, mai bine.

După ce mai mergem un timp, traversăm Bistrița pe o punte legănată ca să campăm pe fâșia de iarbă de la celălalt capăt al acesteia. Avem iarăși acces la apă, așa că ne spălăm integral pentru a treia seară consecutiv. Cum să nu îți placă muntele, când îți oferă de toate? Peisaje, drumuri faine, râuri în care să te speli…

Pe nesimțite, negura nopții ne înfășoară. Gândurile mi se duc departe, departe. Dar nu e vreme pentru ele, căci oboseală mă răpune. Mai e și mâine zi, până la urmă.

 

Datele zilei: 135 km, Poiana Fagului(HR) – Crucea(SV).

Track: https://www.bikemap.net/en/route/3735677-ziua-3-poiana-faguluihr-cruceasv/#/z14/47.29919,25.63449/terrain.

Trecand din Harghita in Neamt, printr-un pas "no name"

Trecand din Harghita in Neamt, printr-un pas „no name”

Incepe sa semene a Bucovina (Puntea Lupului, Neamt)

Incepe sa semene a Bucovina (Puntea Lupului, Neamt)

Lacul Izvorul Muntelui, cu maretul Ceahlau in fundal

Lacul Izvorul Muntelui, cu maretul Ceahlau in fundal

Peisajul deosebit din jurul  lacului

Peisajul deosebit din jurul lacului

Momente de respiro

Momente de respiro

Stingand focul caniculei cu apa proaspata

Stingand focul caniculei cu apa proaspata

 

 

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *