[Jurnal de cicloturist 2016] Tot mai departe catre nord (Ziua 2)

Scris de | 22 Aug 2016 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


– Bogdan, vaci!!!

– Cum? Ce? Încerc eu să mă dezmeticesc.

– Se aud vaci afară! repetă Evelin, de data aceasta mai puțin surprins.

Încă adormit, ies să verific în ce s-a transformat campingul nostru exclusivist. Totul este în regulă, doar că se pare că am campat pe islazul comunal – noi suntem, așadar, intrușii. Ne mai permitem câteva minute de lenevit în cort, înainte de a ne începe ziua, dar soarele arzător deja nu le lasă să fie multe. Când să ne pornim, păzitorul animalelor vine să ne întrebe de sănătate. Și să ceară, după cum era de așteptat, ceva: vrea o țigară, dar o vrea degeaba, căci nu ne-a nimerit – suntem mai ciudați așa, fără fumat, fără alcool, fără carne, fără băuturi carbogazoase etc. Deh, fiecare cu ale lui, până la urmă, nu?

Pentru că am campat fix în buza cățărării, ziua începe abrupt și solicitant. Nu știm cât de lungă este urcarea până în pas, cert este că dăm direct peste niște serpentine serioase. Din păcate, șoseaua este destul de aglomerată de mașini și TIR-uri, dar trecem peste neplăcere și împingem în pedale. Fac, totuși, câteva poze către trecut și nu ne mai oprim decât la intersecția către Târgu Ocna. Zăbovim și în oraș un timp, avem nevoie de bani de la bancă, de mâncare de la supermarket și de niște pastile să completăm minimalista trusă de prim-ajutor.

Mai departe, continuăm către Comănești, oraș unde ne și ospătăm de prânz, fix în parcul Stirbey. Întinși cu toate cele de-ale gurii pe o bancă, atragem privirile curioșilor trecători. Este puțin ciudat, e adevărat, dar o să ne învățăm repede – turistul pe bicicletă nu este atât de comun încât să se piardă în decor. Ce este cert, însă, e că acest gen de activitate capătă tot mai mult amploare, iar asta nu poate decât să ne bucure tare.

Tot la Comănești dăm și cu zarul: după ce întrebăm niște localnici de starea unui drum de pe hartă, pornim să încercăm să ieșim la Bicaz-Chei, via Făget și Valea Rece, în loc să o luăm pe DN către Piatra Neamț. Aproape sigur informația cum că este asfaltat nu este corectă, dar îi dăm înainte, fie ce-o fi. Căldura ne topește, iarăși, dar trecem cu lejeritate de 120 km – doar plictiseala ne face probleme cu adevărat.

După ce intrăm în județul Harghita, cotim la dreapta, deși ne îndreptăm cam către nicăieri. Peisajul, însă, este fantastic: poieni întinse, mărginite de păduri verde-închis de conifere străjuiesc satele. Casele, construite cu materiale tradiționale, desfată privirile. Liniștea este deplină și plăcută.

La o intersecție, ne rătăcim, dar reușim să ne înțelegem cu un localnic într-o română stâlcită, așa că aflăm pe unde să continuăm. Evelin face plinul cu apă de la o casă și ne grăbim, atât cât ne lasă drumul pietruit care a luat locul asfaltului, către un loc bun de petrecut noaptea. Acesta se cam lasă așteptat, însă, căci locuințele se tot întind pe firul pârâiașului până departe, înspre pădure. Pe la 20:00, oprim pe iarba de pe margine, să mâncăm și să ne spălăm – pentru dormit, am ochit un petic de iarbă cosită în spatele unui gard. Nu suntem 100% mulțumiți că ne încălcăm una din regulile esențiale – Niciodată nu campăm în grădinile oamenilor fără să cerem voie! – dar, cum proprietarul nu e prin zonă și cum nu stricăm nimic, riscăm. Ne e mai teamă de vizita lui Moș Martin, căci parcă prea suntem la el acasă, așa că ne luăm măsuri suplimentare de protecției: toată mâncarea ajunge în rucsacul fratelui meu, iar rucsacul îl agățăm într-un brad mai îndepărtat, dar la vedere.

Odată cu ieșirea stelelor, noi intrăm la odihnă. Ochii ni se închid repede, dar se închid cu emoția pericolului în suflet.  Uneori, natura nu este atât de confortabilă cum ne-ar plăcea să fie.

 

Datele zilei: 135 km, Brețcu(CV) – Poiana Fagului(HR).

Track:  https://www.bikemap.net/en/route/3733938-ziua-2-bretcucv-poiana-faguluihr/#/z13/46.64731,25.95683/terrain.

 

DSC_0003_2

Începutul cățărării de 5 km până în Pasul Oituz

DSC_0009_2

La deal, de dimineață

DSC_0014_2

Monument (ceva legătură cu „Pădurea Spânzuraților” al lui Rebreanu, dar am uitat care e aceasta :D)

DSC_0015_2

Bicicleta lui Evelin, lăsată doar la poartă

DSC_0017_2

Peisajul din fața cortului

DSC_0019_2

Odihna mult meritată după cuptorul zilei

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *