Liniste-n zig-zag pe stanci de Retezat

Scris de | 5 sept. 2018 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


De la un munte poți obține multe – aventură și provocare, efort și transpirație, liniște și așezare de gânduri, natură neîntinată și aer curat – depinde doar ce îți dorești. Și, deși prezența unora nu le exclude pe celelalte, există mereu un motiv interior care primează atunci când îți pui bocancii și rucsacul și pornești către creste.

Plecăm marți seara, hotărâți să acoperim tot Retezatul. Eu caut durere să mai uit, Ștefan timp cu el să se așeze. Nu primim bilete la casă, dar găsim în tren cușetă, așa că ieșim chiar bine. Din Petroșani, luăm microbuzul spre Uricani și, cu noroc, găsim în doar câteva minute ocazie spre Câmpușel, „fundul” Văii Jiului. Peisajele dezolante ale fostei zone înfloritoare a țării ne sfâșie din goana mașinii, însă ne pansăm rănile, imediat ce coborâm, cu mic dejun și cu pădure.

Avem bagaj mult – pentru 5 zile – așa că urcușul ne stoarce resursele lăsate neantrenate în ultima vreme. Natura ne încântă, însă, cu ale ei raze de soare cernite printre frunze, cu cântece de păsărele și cu cer albastru într-o mare de verde. Ca prin minune, intrăm în starea de pace și detașare față de tot ce e „jos” pe care doar muntele o poate aduce.

Piatra Iorgovanului este primul vârf bifat și, cumva, granița dintre Munții Retezat și Godeanu. Deși avem în plan și o tură spre Herculane, o luăm spre Șaua Plaiul Mic, străbătând culmi domoale și înierbate, cu un tablou mărginit de giganții de piatră ai masivului. Campăm grăbiți de câțiva stropi, dar doar frigul ne dă, cu adevărat, probleme – sacii, însă, își fac treaba atât de bine încât adun 10 ore de somn profund așa cum nu am mai gustat de multă vreme.

Dimineața e o încântare, deși sunt nevoit să strâng bine hainele pe mine. Coborâm la izvor spre Buta, apoi ne încălzim cu lunga urcare pe Custura, pe care o tăiem după ureche pe curbă de nivel. Păpușa nu se lasă cucerită ușor, simt cum sufăr serios sub apăsarea bagajului și a versantului abrupt tare. Așa că scoatem problemele sensibile la discutat și, umpluți cu adrenalină, timpul zboară fără să băgăm de seama.

De sus, începem să realizăm de ce e atât de faină zona – deși atât de multă stâncă nu e pe sufletul meu, îmbinarea ei cu lacurile străvezii și maiestuozitatea vârfurilor oferă o experiență unică, iar tablourile nu au cum să nu devină parte din mine.

Pe Porțile Închise constatăm o lecție pe care, de multe ori, o uităm: vezi cu ochii tăi cum stau lucrurile, nu îi mai crede pe ceilalți. Speriați de expunerea traseului, am constatat că e chiar lejer și deloc periculos, iar perspectiva pe care acesta o oferă Tăului Țapului merită cu prisosință eforturile!

Trecem pe la Galeș, apoi prânzim cu lacurile din Valea Rea așternute la picioare. În Șaua Pelegii discutăm dacă ne găsim loc de cort sau mergem la Bucura…sunt rupt, dar facem și urcarea către vârf, într-un ritm încet zicem noi, dar suficient de rapid să prindem niște turiști din Ungaria cu care povestim câteva minute.

2509 metri, atât e nivelul la care Peleaga se ridică deasupra mării. Oare e competiție – ca între oameni – și între munți? Nu de alta, dar nu înălțimea e singurul criteriu…

Dormim la sac, grație unei idei năstrușnice venite spontan, fix sub vârf. În față, privirile ni se scaldă în oglinda umbrită deja a lacului – rar am avut parte de asemenea peisaj din camera de hotel! E rece, dar ne odihnim bine sub bolta curățată de nori și rămasă numai stele, până dăm ochii cu un răsărit întârziat, dar vestitor de o nouă zi numai bună de explorat.

Ne îndreptăm, la pas cu gândurile, spre vale, unde frumosul continuă să ne uimească – nu întotdeauna e rău să cobori, se pare. Ne îmbătăm cu apă cristalină din izvor, iar apoi cotim spre Zănoaga, trecând pe lângă Ana, un lac frumos cum îi e numele și care ne cam cucerește. Mai în glumă, mai în serios, facem împărțirea celor trei ochiuri de apă cu nume de fete – Ana, Florica și Viorica – eu rămân cu prima, Ștefan cu ultimele două, să îi ajungă. 😀

Înainte de Tăul Răsucit îmi sparg telefonul – oare se poate și frumos fără urât? – dar tabloul de pe malul lacului mă lasă nu doar fără cuvinte, ci și fără supărare. Pe scurt, așa arată locul perfect: cu iarbă numai bună de întins cortul, cu apă străvezie ce reflectă zidul stâncos al văii și cu liniște de îți poți auzi și cele mai îngropate sentimente!

Deși îmi doresc enorm, nu campăm decât la Zănoaga, cu doar câteva minute înainte ca o ploaie de vară să spele atmosfera. Povestim cu Salvamontul, mâncăm la adăpost și apoi ne relaxăm până la venirea serii. Mai citim, mai discutăm, mai mă iau de scris versuri, așa că vreme trece. Nu cu un scop, dar cu sens. Acela al fericirii lăuntrice după care tânjim.

Ultima zi ne prinde un pic nesincronizați: eu rămân la cort, în timp ce Ștefan merge să culeagă răsăritul de pe creste. Apoi pornim spre Vârful Retezat, via Șaua Judele și Tăul Porții. Peisajul, din nou, ne termină cu spectaculozitatea lui: crestele dure și neșlefuite se îmbină perfect cu lacurile ce sclipesc în soare, umplându-ne ființele cu liniștea mult dorită. Aceasta, însă, nu durează mult, căci întâlnirile cu turiștii devin tot mai dese, până acolo că ne descoperim pe „autostrada” Retezat, nu muntele. Coborâm, deci, în viteză și, goniți de tunetele unei furtuni timide, ajungem în Valea Stânișoara pentru a continua spre Cabana Pietrele, locul de campare.

Natura, însă, vrea să ne mai surprindă o dată cu ale ei haine de gală, oferindu-ne întâlnirea cu Cascadele Stânișoarei, niște căderi de apă ba discrete, ușor de trecut cu vederea, ba hotărâte și impunătoare. Privindu-le, simt că acestea – la pachet cu mușchiul verde și cu trunchiurile coniferelor – constituie finalul perfect și numai normal al unei ture superbe…

Ca la o înțelegere, ne întâlnim cu Adelin la final de traseu și stabilim să nu îl mai așteptăm ci să încercăm să ieșim în civilizație prin alte metode. O luăm, deci, la pas spre Nucșoara dar, după numai trei kilometri, urcăm într-o dubă ce ne duce până la Hațeg, dintr-o bucată. De aici, aventura cu muntele se încheie…deocamdată, evident.

 

P.S: Pentru trasee, puteți verifica contul de Strava, dar pe scurt am mers astfel:

  1. Câmpușel-Piatra Iorgovanului-Șaua Plaiul Mic.
  2. Șaua Plaiul Mic-Custura-Păpușa-Porțile Închise-Lacul Galeș-Șaua Pelegii-Peleaga.
  3. Peleaga-Lacul Bucura-Tăul Răsucit-Zănoaga.
  4. Lac Zănoaga-Șaua Judele-Vârful Retezat-Lolaia-Valea Stânișoara-Pietrele-Câlnic.

P.P.S: Daca îți place să mă citești și vrei să descoperi mai multe aventuri, atunci sigur te vor interesa și cărțile mele despre care ai detalii pe site la secțiunea „cărți„.

Retezat Full Edited

Nu știi cum e să călătorești cu bani puțini? Ți-e teamă de necunoscut, deși vrei să descoperi tot ce e frumos în jur? Ai de luptat cu tine și cu ceilalți ca să îți faci curaj? Comandă acum ultima mea carte unde vei descoperi o excursie de 30 de zile cu trenul prin Europa care sigur te va motiva să îți depășești limitele, pe toate planurile! Ai varianta PDF sau tipărită, la alegere! Enjoy!
Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *