Mai toarna-mi, toamna, o poveste!…

Scris de | 31 Oct 2017 | Despre: jurnal de calatorie | Fără comentarii


Nu am știut niciodată cum să descriu toamna, astfel încât să nu îi distrug din perfecțiune. A nu îi trunchia din strălucire, din neantul de culori sau din negura ploilor și a frigului mușcător se transformă, foarte adesea, într-o imposibilitate. Capriciile ei – contrastante, dominante și deloc ușor de suportat – nu se regăsesc nici pe departe în hainele altui anotimp. Cum să faci, deci, să pictezi tablourile cu acuarelele potrivite?

Sau cu vorbele, dacă e să îți iei timp să așezi cuvintele pe hârtie. Sau cu respirațiile obosite, dacă te apuci să explorezi măreția la ea acasă. Sau cu șoapte, dacă încerci să cânți frunzele căzând și adierile ce aduc tot mai tare a crivăț. Sau cu odihnă, dacă te mulțumești să te relaxezi cu o carte bună și cu o cană fierbinte de ceai. Și sufletul, până la urmă, are frigul lui ce trebuie aburit…

Nu iubesc niciun anotimp așa cum iubesc toamna. Primăvara mă face să renasc, amintindu-mi de toate visurile îngropate sub troienele iernii. Vara mă topește, nu cu căldura, ci cu multitudinea de oportunități ce se deschid odată cu ea. Iarna…iarna mă face să strâng hainele pe mine, să mă minunez de poveștile înghețate în peisaje, să mă văd alb asemenea ei, să descopăr arta din gheață, să mă simt iarăși copil și să privesc cu speranță către un final ce se lasă așteptat.

Numai toamna, însă, mă copleșește. Mă ia de pe piedestalul propriei măriri și mă coboară în amestecul de nuanțe din care ies cu ființa mai șifonată ca oricând. Mă înăbușă și mă distruge, împrăștiindu-mă în zări îndepărtate, din care uit, de multe ori, să mai revin. Cumva, sub bagheta fermecată a toamnei, efemeritatea vieții capătă valențe de veșnicie.

Tablourile se înscriu – uneori cu bătăi repezi, alteori cu șoapte surde – în cufărul cu amintiri ale sufletului. Fiecare pată de culoare este, până la urmă, o poveste. Îți trebuie doar ochi dispuși să o citească. Și o inimă atentă, care să aibă curaj să strângă frumosul în brațe. Cine știe, mai apoi, poate că vei deveni una cu acesta.

Scriitura toamnei nu este, de fapt, decât un concurs al diversității. Și al contrastelor. Oricât te-ai învârti, oricât ai umbla și oricât de mult ai visa, tot pământul va fi cel care te va scutura cu putere ca să observi. Copacii ale căror mantii s-au îngălbenit, așteaptă, în tăcere, rugina finală. Spectacolul e fascinant! Niciun pictor nu ar putea, oricâtă libertate și-ar lua, să combine frunză cu frunză și nuanță cu nuanță! Pe jos, sunetele veștejite îți amintesc, cu fiecare înaintare, că destinația finală nu e decât moartea – unde te grăbești, omule, așadar? Albastrul cerului, nepătat de nori de astă dată, se lasă străpuns de crestele înspumate cu zăpadă ale munților. Natura știe să conviețuiască, doar omul a uitat simplitatea împlinirii depline. De aici, evident, nefericirea.

Alteori, toamna arată că blândețea nu e totul. Cuprinsă de toane, se amestecă în nori plumburii, vijelii năprasnice și ploi ce durează cu zilele. Te face să pui hainele groase pe tine, să apreciezi soarele ce nu se mai vede și să cauți cu ardoare căldura. Nu doar a vremii, ci și a sufletelor. Se gândește, probabil, că spiritul are nevoie și de linii trase și socoteli, nu doar de alergări haotice după valori iluzorii.

De fapt, cred că asta îmi place cel mai tare la toamnă: că e singura care îndrăznește să ne arate că și sfârșiturile pot fi frumoase. Dure, neplăcute și intense, dar frumoase. Iar schimbările sunt aici nu ca să ne sperie, ci ca să ne pregătească să creștem.

Există, până la urmă, și renașteri, nu doar finaluri. Fiecare poveste merită, deci, să fie nu doar scrisă, ci și citită și împărtășită. Așadar, te rog tare, mai toarnă-mi, toamnă, încă o poveste!

 

Mai toarna-mi, toamna, o poveste!

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *