Munte, Vremuri, Departari – „Cum”, „Despre” si „Ce” e cu cartea

Scris de | 30 Noi 2015 | Despre: jurnal de calatorie | 4 comentarii


‘Munte, Vremuri, Depărtări’ nu e doar o carte. E o călătorie. O aventură. O descoperire a necunoscutului, așa cum ni s-a prezentat el nouă. E o poveste. Despre ce înseamnă să îndrăznești să visezi, să lupți și să obții ce îți dorești. Într-un fel, e o metaforă pentru libertate.”

imagine blog

 

Cu mai bine de doi ani în urmă, cu ocazia minivacanței de Paște, gustam din ceea ce avea să îmi ocupe o bună parte din timpul liber următor: cicloturismul. Nu a durat decât patru zile, acea scurtă excursie pe Cheile Nerei și Defileul Dunării, dar a fost suficientă ca să aprindă un foc imposibil de îmblânzit. Între călătorit și bicicletă se crease o legătură ce avea să dureze veșnic.

Următoarea ecapadă avea să fie una cu adevărat provocatoare: “Europa în 80 de Zile”, o excursie de aproape trei luni pe drumurile Bătrânului Continent. Am parcurs atunci (vara lui 2014), puși cap la cap, peste 8500 de kilometri. Tot atunci am realizat, însă, și ce înseamnă ca visele să devină realitate, viața mea urmând să se schimbe pentru totdeauna. Am înțeles, trăgând linie la final, că multe din lucrurile care mi se par imposibile și care mă sperie se pot îndeplini relativ ușor, dacă îndrăznesc să acționez cu seriozitate. Până la urmă, distanța dintre dorință și reușită nu e decât de un pas.

Timpul a trecut, iar istoria cu a ei mantie de uitare s-a așternut și peste acele aventuri. Nu mi-au rămas decât amintirile (o parte din ele sunt în cartea cu același nume). Dar, așa cum spuneam, febra explorării nu poate fi potolită cu una, cu două. Așa că, destul pe nepusă masă, sfârșitul lui Iulie 2015 mă prindea în trenul către Timișoara – urma să plec, împreună cu fratele meu, către Alpi. Tot pe biciclete.

“Munte, Vremuri, Depărtări” e povestea ce s-a născut tocmai din această nepregătire a drumului parcurs. Ne-a luat aproape 5 săptămâni să ajungem să salutăm Mont-Blanc-ul și să ne întoarcem, cu abatare prin Peninsula Balcanică, înapoi în țară. În total, am parcurs 4200 de kilometri, dar pe un traseu per total dificil, cu multe urcări și pasuri montane de trecut. Dar un traseu ce a meritat fiecare strop de transpirație căzut și fiecare dram de efort consumat.

Am cunoscut oameni. Ne-am înecat în nemărginitul peisajelor. Ne-am ascultat gândurile la ceas de seară în simfonia discretă a valurilor. Am realizat, privind imensitatea naturii, cât de insignifianți suntem, de fapt, ca oameni.

Am crescut. Pentru că nicio provocare nu ne-a îngenuncheat, ci ne-a ajutat să ne înălțăm. Pierzându-ne în necunoscut, ne-am descoperit. Pentru că uneori e nevoie să uiți de tine, ca să te poți asculta.

Am învățat. Pentru că nicio călătorie nu vine fără anumite lecții pe care trebuie să ți le însușești.

“Munte, Vremuri, Depărtări” nu e doar o carte. E o călătorie. O aventură. O descoperire a necunoscutului, așa cum ni s-a prezentat el nouă. E o poveste. Despre ce înseamnă să îndrăznești să visezi, să lupți și să obții ce îți dorești. Într-un fel, e o metaforă pentru libertate.

Totuși, am încercat să păstrez totul în cadrul real și temporar. Am făcut traseul ușor de urmărit, iar personajelor le-am creionat portrete cât mai aproape de realitate. Nu am cosmetizat nici măcar micile conflicte de pe drum. Am vrut să livrez autenticul, deși, recunosc, un autentic așa cum l-am văzut noi, prin propriile lentile de subiectivitate.

Povestea mea nu e despre biciclete. Și, într-un fel, nu e nici despre a călători. Povestea mea e despre visuri devenite realitate. Despre ce se întâmplă atunci când îndrăznești să stai pe propriile picioare și să îți alegi propriul drum.

E o poveste despre libertate. Dar despre o libertate reală și palpabilă. Trăită.

 

P.S: Probabil că nu te cunosc. Și mai probabil, nu îți cunosc nici visurile, nici aspirațile. Iar a umbla pe bicicletă prin lume poate că ți se pare o nebunie. Și nu zic că nu ai dreptate! Vreau, însă, să te las cu un singur gând: povestind aventura mea pe două roți, nu îmi doresc altceva decât să te inspir pe tine să îți construiești propria aventură.

Eu nu știu în ce constă aceasta, dar tu știi. Pentru că nu te lasă să dormi noaptea. Pentru că îți roade întreaga ființă, dându-ți ghes să te apuci de treabă. Dacă asculți, știi la ce mă refer.

Așadar, ce mai aștepți? Reușita e doar la un pas.

 

“Munte, Vremuri, Depărtări” e o carte scrisă nu cu pretenții de best-seller. În același timp, e scrisă cu regretul că nu o să ajungă la toți cei care ar putea profita de conținutul ei. Nu are în spate edituri, canale de promovare sau o inflență sporită. E doar o carte ca oricare alta, care trebuie să se lupte ca să ajungă în mâna cititorilor interesați. Așadar, am o mare rugăminte: ajută-mă să răspândesc vestea despre ea! Dacă o să o achiziționezi și o să îți placă, recomand-o și prietenilor și cunoscuților. Simte-te liber să share-uiești citatele care ți s-au părut interesante. Eventual, lasă-mi un feedback pe site, spunându-mi cum ți s-a părut. Vreau să învăț, deci părerea ta e importantă.

Și nu, nu e vorba despre bani și profit. Ci doar despre luni de efort care, astfel, s-ar vedea răsplătit. Și, mai mult, e vorba despre niște povești care ar putea ajuta și pe alții, odată împrăștiate. Pagina de prezentare/comandă este aceasta. Site-ul meu personal este același, iar pe Facebook mă găsești pe pagina dedicată. Orice implicare ajută. Sunt recunoscător pentru fiecare.

Cu mulțumire, te las să parcurgi călătoria descrisă în carte – îți garantez că o să îți placă!

Cu drag,

Un Visător!

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

4 Comentarii

  1. Salut,

    Felicitari pt realizare.
    Poti sa imi oferi mai multe detalii despre carte?
    Si bineinteles, cat costa? 🙂

    Multumesc

    Post a Reply
    • Multumesc! Au fost experiente chiar faine…:) Pai informatiile sunt si pe paginile corespunzatoare – cartile sunt rezultatul a doua calatorii prin Europa, pe biciclete. Una anul trecut, timp de aproape 3 luni, iar cealalta in vara aceasta, 5 saptamani. Nu le consider chiar jurnale de calatorie, ci mai mult o descriere subiectiva a locurilor prin care am trecut, a persoanelor intalnite, a lectiilor invatate. Prima (cea lansata de un an – Europa in 80 de zile) costa 21 de lei, iar aceasta o sa coste 15, cel mai probabil (inca trebuie sa vad costurile de printare). Sa imi spui daca mai ai nevoie si de alte informatii, te rog. 🙂

      Post a Reply
      • Buna, as dori si eu ambele carti, dar se pot ridica de undeva din Bucuresti ? Ca sa nu mai platesc taxa de transport…
        Multumesc, Liliana

        Post a Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. Elevul meu călător - Rahela Petrescu - […] carte? Ei bine, nu. Doar este un călător. Acum a scos și o a doua carte. Asta se numește Munte, Vremuri,…

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *