Nemuritori

Scris de | 22 mai 2014 | Despre: reflectii | Fără comentarii


one_day_you_will-64032

Cadența pedalelor creștea ușor, iar odată cu ea creșteau și numerele indicate de vitezometru. Cu siguranță că și coborârea avea aportul ei, dar biciclistul din față era motivarea supremă, nu era loc de îndoială. Era doar un copilandru oarecare, de undeva de prin sat, ieșit la o plimbare de seară, sau cu treabă, poate. Eu? Eu eram ceva mai mult, eram un biciclist plecat la antrenament!

Așa că am început să împing mai cu zel, bucurându-mă de vântul ce îmi mângâia corpul și de viteza tot crescândă a bicicletei. Priveam în față, drumul urma o curbă ușoară la stânga, iar apoi o alta mai bruscă la dreapta. Am intrat cu tupeu în prima dintre ele, continuându-mi vijelios drumul către a doua. Îmi depășisem deja rivalul, iar un zâmbet de satisfacție mi se așternuse pe față, de parcă cine știe ce ispravă făcusem…

Virajul la dreapta deveni, dintr-o dată, mai brusc decât mi-l aminteam. O mașină urca pe celălalt sens, iar frânele bicicletei nu au mai putut face mare lucru, cu tot scârțâitul lor. Până la impactul cu automobilul nu a mai fost decât o chestie de milisecunde, sfârșitul devenind astfel inevitabil. O rostogolire dură peste capotă și o aterizare forțată în gardul de pe marginea drumului au încheiat povestea. În urmă nu a rămas decât tăcerea.

***

Nemuritori, așa ne credem. Dar ne amăgim, asta facem. Nu suntem conștienți de fragilitatea vieții și nici de faptul că se poate sfârși la orice pas. Când plecăm, plecăm cu gândul că ne vom întoarce. Nu punem niciodată sfârșitul înainte, pentru că nu îl realizăm. Dar cum ar fi viețile noastre, dacă am avea conștiența morții mereu în minte? Am risca mai mult? Am iubi mai tare? Am trăi mai frumos?

Am fii mai sinceri unii cu alții? Am trăi la 100%? Ne-ar mai fi, oare, frică de eșec? Ne-ar mai păsa de criticile și părerile altora? Încă am alerga în stânga și-n dreapta după acceptare? Ne-am mai certa? Am mai pierde timpul? Sau am mai sta de activități frivole? Ne-ar păsa mai mult de fericire? Am fii mai deschiși? Sau, poate, mai atenți, mai prezenți, mai uniți? Am deveni mai darnici? Mai optimiști? Ne-am bucura mai mult de fiecare moment?

Poate…

***

Povestea de mai sus e doar rodul imaginației, însă. Eram la un antrenament când mi-a trecut prin cap un astfel de tablou, aparent fără motiv. Nu am putut să nu mă gândesc atunci la ceea ce am lăsat acasă și la ceea ce îmi stă în față. Mi-au venit în minte persoane cărora nu le-am spus cât de mult le apreciez, sau cât de mult îmi lipsesc. Am dat glas, în gând, unor cuvinte pe care ar fi trebuit să le spun, dar nu am făcut-o. Mi-am amintit de provocări amânate, de promisiune uitate și de speranțe nerealizate. Ca să nu mai vorbesc de nebunii, de spontaneități sau de călătorii.

Preț de un timp am trăit tot ceea ce, din diferite motive, nu am trăit în realitate. Dar o să vină un moment după care nu va mai urma altul, iar clipele se vor termina. Și ceea ce nu am trăit, va rămâne netrăit. Cuvintele nespuse vor rămâne nespuse, iar acțiunile nerealizate vor rămâne nerealizate, pe vecie. Atunci va fi însă prea târziu! Va fi târziu chiar și pentru regrete.

Nu știi cum e să călătorești cu bani puțini? Ți-e teamă de necunoscut, deși vrei să descoperi tot ce e frumos în jur? Ai de luptat cu tine și cu ceilalți ca să îți faci curaj? Comandă acum ultima mea carte unde vei descoperi o excursie de 30 de zile cu trenul prin Europa care sigur te va motiva să îți depășești limitele, pe toate planurile! Ai varianta PDF sau tipărită, la alegere! Enjoy!
Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *