Nu are rost

Scris de | 15 ian. 2018 | Despre: invalmaseala de cuvinte | Fără comentarii


Aud un ciocănit de pribegie
În ușa sufletului înghețat sub vânt,
Mă iau să sparg, fac gălăgie –
Orice, doar să mă scap de-acest prea aspru gând!

Știu – singurătatea-i cea ce bate,
Perseverent, metodic, fără scop;
Forțează-ușa, încearcă-n spate,
Dărâmă rezistențe, sparge tot.

Și doare. Urlă lupta-n mine,
Căci nu-i normal să plâng că-i rău…
Dar simt, îl simt cum, tropăind, el vine:
Al disperării negre hău.

A mea ființă e sătulă să obosească în zadar:
Tot alergând, spre nicăieri, fără oprire
E cruntul dar al vieții-amar hotar.
Nevoia-i mare de zidire…

Dar cin’ să pună cărămidă
Alături de mortar, să iasă zid?
Nu suntem fluturi, ci omidă
Prea plini de murdărie și de vid.

Oftez – gândind la perspectiva
Ce se deschide-n noua zi:
E grea de tot retrospectiva
A unei vieți când s-o trăiești nu știi.

Și vreau! Vreau să găsesc o cale
Să nu-mi aducă mult, ci doar alin,
Ca mâine, eu, privind din zare,
Să înțeleg de ce, pe drum, să vin.

Căci n-are rost o viețuire
Doar pentru bani, plăcere sau nevoi.
Se simte-n suflet împlinire
Când transformi aur, din noroi.

Și oh! cât plâns mai e pe lume
După iubire, scop și sens!
Ascultă-ți inima când spune
Să fii al dragostei blând vers.

Comandă acum ultima mea carte! Ai varianta PDF sau tipărită, la alegere! Enjoy!
Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *