Pentru cine traiesti?

Scris de | 22 Dec 2014 | Despre: reflectii | Fără comentarii


 

Getty_042312_TightRopeWalkHemera

Deși se spune că fiecare ne trăim propriile vieți, de multe ori realitatea e alta. Într-adevăr, cârma pare că tot în mâinile noastre se găsește, dar deciziile parcă aparțin mai mult altora decât ne aparțin nouă.

În copilărie, trăim pentru părinții noștri. Învățăm de la ei, facem ce ne spun ei (de voie sau de nevoie!), mergem pe drumurile indicate de ei.

Când mai creștem puțin, trăim pentru profesori, șefi sau companii – pe plan profesional.

Pe plan personal, trăim pentru iubite, soții sau copii. Nimic rău până aici, mai ales dacă ele (și copiii, evident) sunt fericite! Nu e nimic mai frumos decât să îți dedici viața celor dragi, dar…

Mai pe la jumătatea vieții aproape că nu mai exiști ca individ. Te definești prin cei care te înconjoară și prin rezultatele pe care le-ai obținut. Exceptând părinții (de care, în mod normal, acum ești mult mai departe decât în trecut) traiul tău anterior pentru alții își atinge apogeul. Cariera îți mănâncă aproape tot timpul, iar ceea ce îți rămâne investești în educația copiilor (atât cât se mai poate) și în relația cu partenerul de viață. Unde ești tu în tabloul acesta? Nu știi, încă te cauți.

Și vine și pensia, când nu îți mai rămân multe pentru care să trăiești. Cei dragi sunt aproape toți plecați, iar activitățile care odată te împlineau parcă au devenit prea grele sau nepotrivite pentru tine. Îți rămân doar nepoții care să te bată la cap și care să îți amintească – citindu-le povești – că, totuși, mai trăiești.

Și, uite așa, anii trec unul după altul, lăsându-te dezgolit în fața timpului. Tu – ca individ – cu ce ai rămas?

Dar poate că a te pune mereu pe locul doi nu ar fi atât de rău, dacă ai face asta dintr-o alegere conștientă. Dacă, într-adevăr, ți-ai închina viața celorlalți fiindcă îți pasă de aceștia, totul ar fi în ordine. Însă această proprie trecere cu vederea se datorează faptului că nu îți pasă suficient de mult de tine, din păcate. Iar din această cauză acest trai pentru alții nu își atinge potențialul maxim.

Dă-mi voie să reformulez: traiul tău pentru alții nu va avea niciodată calitatea scontată dacă nu înveți să trăiești și pentru tine. 

De ce? Pentru că, deși având o motivație bună, vei face lucrurile greșit. Vei investi în bani, în loc să investești în relații, de exemplu. Sau vei deveni egoist, deși în aparență tot ceea ce vrei e să fii protectiv.

Vei ajunge să trăiești pentru alții doar în aparență, în timp ce în suflet aduni frustrări. 

E nevoie de echilibru ca lucrurile să meargă bine. Trebuie ca, la fiecare pas, să nu uiți de tine. Trebuie să știi cine și ce anume e important, dar fără să îți lași viața să fie controlată de aceste aspecte. E o funie subțire, adevărat, dar e singura care te duce acolo unde trebuie.

E ca și când ai pune în balanță fericirea: ca să fie bine, a ta trebuie să fie egală cu a celor dragi ție.

 

De curând am terminat de scris o carte, iar dacă ți-a plăcut ce am scris în această postare, e posibil să vrei să o citești și tu!

Află detalii!

Sursă foto: aici.

 

 

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *