Poezii


Mi-ajunge, lume, o valiză!

Scris de | 1 10 2017 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Nu vreau să car în viață, după mine
Bagaje multe, grele, pline de ce-i rău,
Căci pașii lini, urcând spre zări senine
Deschid speranței un tablou cu chip de hău.

E plină lumea de comori ce umerii apasă
Pe care oamenii le vor c-un dor nefast,
Uitând să-și umple-a sufletului casă
Cu praful vieții unui trai mai vast.

Căci nu e prețios un drum de aur,
Pavat cu lucruri, bani și chiar cu bogății;
Constați, mult prea târziu, că nu e laur
Să vrei să ai, dar să nu lupți să fii.

Sunt alte nestemate ce vor timpul
Și merită sudoarea pe altar s-o verși…
Se poate fericire și mai simplu,
Decât gonind, pe brânci, în buzunar să-ndeși.

Eu vreau în viață numai o valiză,
Să pun în ea nu multe, dar cu rost.
Vreau dor aprins, gând bun și…o surpriză,
Să nu mă plictisesc când drumul e anost.

Mai vreau să-i bag prin buzunare
Iubire până nu mai pot căra;
Un dram de nebunie s-o-mpresoare,
Să pot nu doar s-alerg, ci chiar visa.

Nu pot să mă lipsesc de fericire
Și strop de zâmbet bine-ales;
Pentru la greu pun glas de nemurire,
Să mă ridic, chiar de-oi cădea prea des.

Și, uite-așa, pun în valiză greutate,
Ce nu apare nicăieri pe talere lumești…
Căci nebuniile din suflet dezgropate,
Cer altfel de talent de vrei să cântărești.

De asta, iau cu mine mai departe
Din praful neglijat numit valori –
Vom fi doi călători ciudați, pe-un drum aparte:
Eu și valiza mea, cea plină de comori.

P.S:
Era să uit – mai iau, în viitor, cu mine,
Un suflet fain, mult prea frumos:
Te iau, da, draga mea, pe tine
Să-mi fi tovarășă de drum și de stat jos.

Ce rost au stelele…?

Scris de | 29 04 2017 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Ce rost au stelele pe cer,
Când le privesc tot fără tine?
Se duc speranțele și pier
Uitate-n gânduri de mai bine.

Ce rost au stelele pe cer,
Să-mprăștie romanțe-n noapte,
Când eu stau singur, tu la fel
Distanțele-ajungând prea vaste?

Ce rost au stelele pe cer,
Când eu aici, iar tu departe?
Promisiuni cu mult mister
S-au spulberat în praf de șoapte.

Și mă întreb, din nou, ce rost
Au stelele pe bolta neagră?
Un viitor ce nu a fost,
Cine-ar putea să înțeleagă?

Și, totuși, rostul stă în ele,
Când le privesc oriunde-aș fi…
Căci cea mai faină dintre stele,
Ești tu, deși…nu vrei să știi!

Valea Cernei, 26.04.2017

Hai, primăvară!

Scris de | 9 03 2017 | Despre: invalmaseala de cuvinte | fără comentarii

Hai, primăvară, mai iute afară,
Să umpli natura cu tot ce-i frumos,
S-aduci aer cald în tablou și pe seară,
Să-mbraci, ce e-n jur, cu veșmânt glorios!

Hai, primăvară, mai iute din zare,
Cu toate-ale tale culori de nescris,
S-aduci zâmbet cald în loc de oftare,
Să iei nepăsarea…s-o faci paradis!

Hai, primăvară, mai iute pe munte,
Să scoți din zăpadă un verde curat!
Cu el, către cer, sufletul să se-avânte,
Fericirea, în stropi, s-o scoți din iernat.

Și hai, primăvară, mai iute în mine,
Să umpli un suflet cu noi bucurii,
Să uit niciodată mărirea de bine,
A vieții iubire ce-atinge vecii!