Rascoala de pe Facebook

Scris de | 14 Dec 2017 | Despre: de meditat | Fără comentarii


Nu pot să afirm că în alte perioade a fost mai bine, dar e cert că rău cum e în țară în aceste zile nu a mai fost. Lăsând deoparte vremurile comuniste, în istoria recentă, România nu a dus-o niciodată atât de crunt. Practic, în ultimul an (poate doi), lucrurile au apucat-o pe un făgaș tare alunecos, consecințele finale fiind greu de prevăzut. Se zvonește renunțarea la Uniunea Europeană și întoarcerea către Rusia, dar nimic nu e cert. Încă.

Nu sunt expert nici în politică și nici în economie, dar ca un cetățean de rând pot vorbi. Nu fac parte din cei care ridică în slăvi un partid, dar recunosc că de PSD mi s-a luat. Încerc să îmi amintesc de alți conducători care să își bată joc de popor într-un asemenea hal, zâmbind și luându-l la mișto, și nu pot. Niciodată politicienilor nu li s-a rupt, atât de pe față, de alegătorii și non-alegătorii lor.

Iar efectele se văd: în loc să ne modernizăm, ajungem tot mai în mocirlă. De exemplu, în 2017 nu am inaugurat niciun kilometru de autostradă. Nici unul! În București, parcările nu există, iar traficul este un haos. Gunoaie întâlnești la tot pasul. Polițiștii și autoritățile nu își fac treaba. Sunt ocupați cu votatul legilor care să elibereze mii de deținuți, ca să se scape pe ai lor. Unde mai e imparțialitatea justiției?!? Mai mult, statul consumă resurse mai mari cu cei din închisori decât cu studenții din cămine. Cine a văzut condițiile din Regie, înțelege ce spun.

S-au mărit salariile, dar s-au mărit nejustificat. Nu îți trebuie multă economie ca să înțelegi că dacă producția și consumul rămân aceleași, nu poți să oferi mai mulți bani angajaților. Dar statul a făcut-o, iar asta a condus la o inflație uriașă (3.6% doar în Noiembrie!!!), la deprecierea masivă a cursului (Euro costă peste 4.7 ron la bănci) și la creșterea Robor-ului (implicit a creditelor și dobânzilor). De asta oul costă 1.3 în loc de 0.5, nu pentru că spunea Daea că s-au pus la cale nu știu ce conspirații.

Din păcate, zilnic, mor oameni din cauza incompetenților care ne conduc. Nimeni, însă, nu își asumă. Iar nouă, oamenilor de rând, nu ne pasă sau înghițim prea ușor aceste afronturi. Ne gândim, oare, că mâine putem fi noi?

Spitalele sunt la pământ, uneori nici medicamentele de bază nu se găsesc. Educația e depășită și inutilă, dar avem manual de sport. CFR-ul circulă cu viteza unei biciclete. Hidroelectrica era, până mai ieri, în insolvență. Tot ce înseamnă management la stat se traduce prin relații, pile și incompetență. Toate, bineînțeles, pe banii noștri.

Dar ne-o merităm. În primul rând, pentru că i-am lăsat să ajungă la putere. Mai apoi, pentru că nu facem nimic să îi oprim. Colectiv. Tânăra de la metrou. Miile de accidente zilnice de pe șosele. Infecțiile din spitale. Toate nu sunt decât rezultatul aceleiași corupții care a ajuns până în măduva societății românești și care nu, nu se tratează cu urlat pe Facebook. Căci doar la asta suntem buni: la a ne vărsa nemulțumirea în on-line și la a semna petiții care nu au nicio relevanță.

Ca mileniali, suntem o generație care s-a născut cu smartphone-ul în mână. Ia-ne lumea virtuală și ne-ai luat orizonturile. Pur și simplu, nu conștientizăm că ce e dincolo de ecrane e ceea ce (încă) contează. Dar PSD-iștii știu. De asta nu le pasă când un deputat îi filmează în timp ce taie democrația în bucățele, ba chiar își permit să vorbească vulgar: ei sunt mai ancorați în realitate ca noi. Deși nu ne convine, ei au rezistat Revoluției. Ei știu că, dacă îl ambalezi frumos, oamenii o să își dorească chiar și un gunoi. Și știu că puterea nu se schimbă cu share-uri pe Facebook, ci cu forța, în stradă. Au trecut prin multe, iar asta îi face de neoprit.

Totuși, există o consecință mai gravă care mă macină: privindu-i, ajungem ca ei. Doar ieri, în București, am văzut șoferi care trec pe roșu, taximetriști care taie calea, polițiști care nu respectă pietonii pe trecere, intrări mulțime pe liniile de tramvai. Suntem, așadar, ca ei.

Nu am habar, pentru România, care ar putea fi soluția să nu ne sinucidem. Recunosc, mi-am pierdut speranța că se poate schimba ceva. Nici protestele, nici Facebook-ul nu ajută, ci doar ne arată cât de puțini suntem. Și cât de limitați.

Nu de mult, a fost Ziua Națională. Mi-a venit să vărs de patriotismul de care putem da dovadă! „Mândru că sunt român” era arborat peste tot. Nu pe bune! Ce e așa de laudă în țara asta? Ce e așa de laudă la tine, ca om? Că lipsa virtuților și principiilor nu se pune…Iar dacă astăzi am ajuns să fim conduși de cei care o fac, e doar pentru că și noi, ceilalți, suntem ca ei. Nu toți, dar majoritatea. Iar asta ne taie orice șansă de reușită.

Am obosit, admit, să mai locuiesc aici. Și, dacă sunt sincer cu mine, nu văd ce mă mai ține. La revoltele de pe Facebook pot participa și din străinătate.

 

Sursă foto: euronews.com

Comandă acum ultima mea carte! Ai varianta PDF sau tipărită, la alegere! Enjoy!
Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *