Suflet in forma de tine

Scris de | 30 Ian 2017 | Despre: reflectii | Fără comentarii


Am descoperit, nu de mult, că ceva e în neregulă cu sufletul meu. Nu știu de ce, dar, de la o vreme, are formă de tine. Și, oricât aș încerca să umplu golul pe care tu l-ai creat, tot numai eșecul îmi rămâne.

Cândva, lucrurile nu stăteau astfel. Te-am cunoscut, însă, și de atunci lumea mea e dată peste cap. Și cea exterioară – căci te pricepi la a crea haos fain în jur -, dar și cea interioară, căci îmi e tot mai greu să mă regăsesc. Dacă tu nu ești, nimic nu e, nu știu cum să îți spun.

Am încercat, recunosc, să îmi cârpesc sufletul și să îi dau noi forme. L-am cusut cu petice de fericire, l-am vopsit cu stropi de uitare și l-am mascat cu indiferență. Am vrut să pun alte persoane în el, dar, cu timpul, mascarada devenea evidentă: prin găurile rămase sufla vântul, iar din rănile apărute în urma forțărilor curgeau lacrimile în șuvoaie.

Uneori, pur și simplu, nu merită să te chinui.

Căci bătăliile care te costă prea mult înseamnă că sunt greșite și fără rost. Poți să depui eforturi, să strângi din dinți și să lupți, dar nimic nu te va putea face câștigător. Chiar și victoria o să te doară, iar victoriile care dor nu sunt altceva decât înfrângeri.

Resemnat, am realizat că, în lupta cu mine, nu îmi rămâne decât capitularea. Are inima propriile căi și sufletul propriile aspirații care cu greu pot fi depășite. Mi-ai copleșit ființa și știu că niciodată nu o să te uit în totalitate. Ai o fărâmă de mine care mereu îți va aparține – la ce bună împotrivirea?

Eu, nu zic nu, m-aș mai chinui un timp. Să te obțin, căci să te uit nu e chip. Mi-ai modelat sufletul după sufletul tău și, mereu când mă uit la el, te văd pe tine. Așa, rănit și peticit cum e, tot îți păstrează forma. Și aș putea, fără să greșesc, să îl strig cu numele tău…

Și da, e adevărat că nu există suflete pereche. Există doar suflete în formă de alte suflete. Astfel, e în zadar că sufletul meu are formă de tine, din moment ce sufletul tău nu are formă de mine.

 

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *