Suflet tomnatic

Scris de | 23 Noi 2017 | Despre: invalmaseala de cuvinte | Fără comentarii


Mă-ntreabă vântul printre crengi,
De frunzele căzute-a dor
Ce poartă pașii mei, betegi
Pe căi prea pline de fior.

Mă pierd în valuri de pădure,
Uitând ce-am vrut ieri să devin;
Mă zbat în șovăieli de spume,
A unui suflet doar venin.

Nu știu de cer, de soare sau lumină
Doar merg bezmetic nicăieri…
Speranța-i singura ce-alină,
Necunoscutele-mi dureri.

Și mă arunc în valea-adâncă,
Să mă găsesc spre infinit –
O toamnă, cât îmi ești de sfântă,
Când te descoperi blând, șoptit!

Daca ti-a placut acest text, este foarte posibil sa iti placa si cele doua carti ale mele, de ce nu arunci un ochi? Sunt despre bicicleta, necunoscut, aventura si depasirea zonei de confort. Un fel de jurnal de calatorie, dar unde calatoria este, pana la urma, viata fiecaruia de zi cu zi.
Pentru ultimele noutati nu uita sa te inscrii la newsletter(dreapta, sus)!

Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *