Umbre albastre

Scris de | 8 ian. 2014 | Despre: invalmaseala de cuvinte | Fără comentarii


Mergeam pe drum, tăcut, gândind la tine;
Nu te știam deloc. Și mi-era bine!
Erai o umbră fadă, pierdută în marea de ceață
Veneai din căldura răcelii de gheață.

Nu te vedeam nici atunci; nu te văd nici acum,
Privirea și mintea-mi sunt toate-ntr-un fum.
Și, deși aș vrea să privesc, să știu cine ești
Tu, umbră ascunsă, te împotrivești.

Mai te luminează, frugal, raze de soare,
Aducându-mi pe buze o stresantă-ntrebare:
De ce în lumină misterul sporește?
Să fii doar o umbră ce crește…și crește?

De stau, de gândesc, dileme tot vin
Und’ să le duc? Und’ să le-anin?
Căci viața e una și mie îmi cere
Să fug, gol și nebun, după himere.

Și tu, umbră albastră, ieșită din ceață,
Ești tot o himeră, plasată-mi în față.
Mă uit după tine, privesc tot în zare
Cu speranță deșartă la o schimbare.

Nimic nu m-oprește să sper, să gândesc la mai bine!
De unde să știu ce-o să-apară mai mâine?
Poate că-atunci, cândva, undeva, într-o seară senină
O să te recunosc, nefiind așa de multă lumină!

În viață, lumina e umbră și umbra-i lumină,
Nu-i graniță clară ce le dezbină.
Iluzii și umbre: a le urma riscu-i mare…
Dar doar urmărirea aduce culoare!

Comandă acum ultima mea carte! Ai varianta PDF sau tipărită, la alegere! Enjoy!
Mai multe detalii!

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *