Nu știu alții cum sunt (vorba maestrului), dar mie nu îmi place să încep ziua cu partea cea mai dificilă, nici măcar la cicloturism. Dar acum s-a nimerit astfel să fie, așa că ne alungăm gândurile de nemulțumire în paralel cu apăsatul pedalelor – serpentinele până în Pasul Shipka nu se termină, cu siguranță, singure! …
Pregătirea bicicletelor și a bagajelor durează mult peste timpul alocat, la marginea unei livezi de meri înfloriți. Se vede că nu am mai plecat de ceva vreme în lume, pentru perioade mai lungi, dar păsările care cântă neîntrerupte compensează întârzierea. Avem experiență în călătoriile pe două roți prin țări străine, dar se pare că mușchii …
Anul ce a trecut am lăsat-o mai moale cu scrisul pe blog, nu că am vrut, ci că așa a fost să fie. Editatul clipurilor de pe YouTube mi-a luat multă energie și mult timp, iar învățatul unor abilități, la fel. În plus, cum subiectul principal rămâne pandemia, iar eu am vrut să mă detașez …
Nu mai e mult din 2021 și, dat fiind contextul nefavorabil ieșirilor în natură din ultima vreme, m-am luat să mă lupt cu nostalgia turelor din ultimul an. Și, pentru că tot m-am pus pe treabă, am zis să fac un scurt rezumat al celor mai importante explorări, chiar dacă nu a fost cel mai …
Deunăzi, îmi sună telefonul: Mama. Vorbim, povestim, ne lungim, până într-acolo că ajungem la vaccin: „Tu ce zici, să se vaccineze Tata?” mă întreabă. Și, de aici, ne mai lungim o tură… E o nebunie totală cu vaccinul, în societate. Unii îl văd soluția supremă, alții îl văd impersonarea Diavolului. S-a creat o divizare tot …
Dincolo de neajunsuri, pandemia de Covid ne-a adus și beneficiul explorării mai detaliate a propriei țări. Date fiind necunoscutele și schimbările rapide în materie de călătorie, am ales, pentru al doilea an la rând, să ne facem vacanțele în România. Bineînțeles, toate în stilul caracteristic, de aventură: în primăvară am pedalat prin Dobrogea, de Paște …
Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fac drumeții prin Bulgaria, iar asta nu din vina țării, cât a mea: mereu am subestimat oferta vecinilor de la sud, așa că i-am trecut cu vederea. În aceasta vară însă, date fiind incertitudinile cu restricțiile, am anulat concediul în Dolomiți și am „compensat” cu Munții Balcani. …
Cândva, în 1939, Hitler invada Polonia și pornea, astfel, Al Doilea Război Mondial. Au urmat 6 ani de lupte și milioane de morți într-o conflagrație ce a cuprins întreaga planetă. Însă cele mai oribile crime nu au avut loc pe front, ci în orașe și sate, direct între oameni. Holocaustul nu s-a întâmplat dintr-o dată. …
Să trăiești în România este o oportunitate – dincolo de frustrările legate de ce nu merge bine, trebuie să recunoaștem cât de mult frumos există în această țară. Poate că nu avem infrastructură, curățenie și reguli ținute cu strictețe, dar avem Mare, Deltă și Munte cât să ne scufundăm amarul în aventuri și explorare. Dacă …
Deși ne-am propus să ieșim devreme din corturi, ploaia neprevăzută care cade peste noi ne dă răgazul unei odihne prelungite. Târziu, când soarele câștigă lupta cu norii cenușii, ieșim, fără entuziasm, dată fiind bucata de drum de pădure de câțiva kilometri până la asfalt. De cu seară, am decis că părăsim Via Transilvanica, profilul acesteia …