Ploaia…ploua…

Ploua…Si cu fiecare ploaie care cade pe pamantul acesta „satul de zile” parca se pogoara si putin din linistea cerului.Pe pamant.Dar in suflet???Unde este linistea???Ploaia nu poate patrunde in suflet.Sufletul are norii, ploile, furtunile lui.Dar are si un soare.Sau poate mai multi.Cine stie.Ploaia…Cand ploua…cade apa.Iar apa spala.Ploaia spala tot ceea ce se lasa spalat.Cade pe flori.Pe copaci; verzi sau uscati.Pe locul gol.Pe nisip.Pe oameni.Pe tine.Pe mine.De ce?Nu stiu.Poate pentru ca asa a randuit Cineva sa fie.Sau poate pentru ca asa vreau eu.Sau tu.Zi-mi tu.Astept.Dar,nu uita.Ploua.Si ploaia cade.Si spala.Si uda.Si face sa creasca.Lasa-te plouat.De ploaia de afara…sau/si de ploaia Iubirii de Sus.

A fost o invalamaseala de cuvinte intr-o lume invalmasita.