Articole din octombrie, 2009


Fereste-te de amanare!


Scris de | 12 oct. 2009

„Feriti-va de o amanare indelungata. Nu lasati pentru alta data lucrarea de parasire a pacatelor si de cautare a curatiei inimii prin Domnul Hristos. In aceasta privinta au gresit mii si mii de oameni, spre pierzarea lor vesnica. Nu vreau sa insist aici asupra scurtimii si nesigurantei vietii; dar exista un pericol teribil – un pericol insuficient inteles – acela de a amana mereu ascultarea de vocea Duhului Sfant al lui Dumnezeu, alegand sa traiesti in pacat, pentru ca, de fapt, insasi amanarea este pacat. Oricat de mic ar fi considerat un pacat, el nu poate fi ingaduit decat cu riscul unei pierderi infinite. Orice pacat pe care nu-l biruim ne va birui el pe noi, contribuind la distrugerea noastra vesnica.” -Ellen G.White, Calea catre...

Citește mai mult...

Traim intr-o lume…


Scris de | 9 oct. 2009

Trece an de an, luna de luna, zi de zi si chiar clipa de clipa…Si ma opresc sa reflectez: oare exista ceva ce las in urma? Un exemplu, o ideea mareata, o fapta, sau un gand? Viteza ne inconjoara…uitam sa stam sa ne analizam viata…o consideram ca fiind ceva normal si, cine stie, poate chiar banal; ce bine ca din cand in cand mai apare si cate un neprevazut, nu? Si atunci nu ne place…Poate e durerea, sau fericirea, sau amandoua, sau nici una…Luptam sa schimbam totul, dar de noi uitam…Incercam, si, din pacate, uneori reusim, sa ne ghidam dupa expresia „Infernul e constituit din ceilalti”; incercam sa schimbam imprejurari, locuri si oameni. Dar pe noi nu. Incercam sa ne schimbam familia, prietenii, apropiatii si chiar necunoscutii…Uitam insa de noi, uitam de faptul ca in urma noastra ramane ceva, fie bun, fie rau. Daca datorita tie, sau daca datorita mie cineva se schimba, in bine, sau in rau? Daca cineva drag se opreste sa ma priveasca prea mult? Ce va descoperi? Traim in timpuri in care fiecare este apreciat in functie de cat de bine isi mascheaza adevarata fata; traim intr-o lume in care „la moda” gasim lipsa de respect, indiferenta, rautatea; traim intr-o lume caere nu stie de unde  vine, dar nici spre ce se indreapta. Traim intr-un timp in care „tu” nu mai exista, ci inchinam totul propriului „EU”; traim intr-o lume in care fiecare merge pe drumul lui, distrandu-se si profitand, daca se poate, de pe urma celorlalti; traim intr-o lume care apreciaza raul, nu binele, non-valorile si absurdul. Traim intr-o lume in care nimeni nu intoarce capul sa se uite daca cineva e jos, daca cineva are nevoie de ajutor, sau daca poate ajuta cu ceva pe cineva. Traim intr-o lume in care nimeni nu se mai gandeste la ceea ce lasa in urma lui, la influenta si la exemplul sau…Nu!…nu!…nu!…”Trebuie sa privim spre viitor” a devenit sloganul zilelor noastre, in defavoarea celui care a devenit invechit, dar care era mai mobilizator: „Privind spre trecut schimbam viitorul”. Nu, nu mai avem timp sa ne oprim si sa ne gandim la ceea ce am lasat ieri in urma noastra…Intrebarile au destul timp sa apara insa…Pacat ca nu si...

Citește mai mult...

Stau uneori si ma intreb ce exemplu sunt eu pentru altii.Felul cum ma comport arata spre Isus sau totul ramane doar la nivelul cuvintelor?Va amintiti povestirea cu femeia suspectata de furtul masinii?Ma tem sa nu fiu si eu si voi in pielea ei, daca nu mai rau…De spus, spunem multe, putini fiind cei care ne intrec; cunostinte despre lucrurile de valoare si despre Isus avem o multime; cand se ajunge la „a face” insa, se rupe firul. Oare de ce? Ne-am invatat sa fim falsi? Ne-am facut din ipocrizie un mod de viata? Sau poate facem casa buna cu comoditatea? E mult mai simplu sa spun ca trebuie sa facem bine celor apropiati decat sa ma apuc sa il ajut pe cel in nevoie. E mai usor sa incerc sa te schimb pe tine decat sa ma uit-macar-la mine. Eu zic, nu fac. Imi amintesc de o povestire in care „nu se vorbea” despre fapte ci „se faceau” fapte. Se povesteste ca intr-un sat izolat de munte traia si un om foarte, foarte tacut. Nimeni nu stia altceva despre el decat ca nu prea vorbeste. Tot ceea ce puteai afla de la el era atat de sumar incat nici macar nu il mai intrebai. Trai singur intr-o casuta, vazandu-si linistit de treaba. Daca avea cineva nevoie de gazduire, i-o oferea; de putina apa sau mancare, nici nu se punea problema.El era cel la care oricand se gasea ajutor. Cu trecerea timpului a trecut si vremea omului acestuia si, intr-un sfarsit, a murit. Dupa ceva vreme, au venit in acest sat niste misionari sa Il vesteasca pe Isus oamenilor de aici. Locuitorii, fiind niste oameni deschisi, au venit plini de interes la intalnirile organizate de misionari. Misionarii au inceput sa li-L descrie pe Mantuitorul si felul Lui de a fi, dar ei au raspuns foarte promt:”Noi L-am vazut pe acest om; a locuit la noi in sat! Casa lui inca exista, mormantul este in apropiere, iar cei pe care i-a ajut pot sa confirme caracterul nepatat al acestui om.” Frumos, nu? Cand imi amintesc aceasta istorisire, imi amintesc si faptul ca exista un contrast imens intre mine si acel satean: el facea, nu spunea, dar eu spun, iar de facut…cam uit. Stiu ca nu e bine si de aceea sper ca sunt singurul in aceasta situatie.Si voi sperati, asa-i? Daca speranta mea e desarta, daca si voi va asemanati cu mine in unele situatii atunci haideti sa incepem, din acest moment, sa lasam vorbele in urma si sa ne focalizam atentia pe fapte; parca e mai frumos sa spui doar ceea ce faci; Sau, si mai frumos: sa faci tot...

Citește mai mult...