„Una din cele mai dificile lecții de învățat în viață este să îți dai seama care poduri trebuie traversate și care trebuie arse!” Nimeni nu începe o facultate cu gândul că nu o duce la capăt. Nimeni nu învață o meserie doar ca peste câțiva ani să nu o mai folosească. Nimeni nu se căsătorește ca să se despartă peste o perioadă de timp. Nimeni nu pleacă pe un drum, doar ca să aibă de unde se întoarce. Nimeni normal, adică. Dar lumea îi privește tot timpul cu suspiciune pe cei care se întorc din drum. Îi privește cu aroganță și lipsă de compasiune. Uită că nimeni nu s-ar apuca de o treabă având clar în minte gândul că nu o să o termine. Sau poate că nu au știut vreodată. Societatea, biserica, familia îi tratează pe cei care fac pasul înapoi fără milă. Ca să nu mai vorbesc de ce pățesc cei care VOR sau SE GÂNDESC să schimbe macazul! Nici tu nu știi cum și de ce, dar la un moment dat îți dai seama că ești pe un pod care trebuie ars. Podul e lung și ai intrat de mult pe el. La început era frumos; călătoria, sau măcar destinația, te-au interesat cândva. Le-ai dorit cu ardoare, fapt dovedit de celalte drumuri la care ai renunțat. Dar acum, după lupte și frământări îndelungate, știi că trebuie să arzi podul. Așa că fugi cât de repede poți, iar apoi transformi totul în cenușă. Nu de alta, dar dacă îl lași acolo s-ar putea ca într-o zi să te trezești din nou pe el. Adevărul e că e dificil tare să îndrăznești să stai pe propriile picioare și să alegi să schimbi drumul pe care ai pornit! „Dacă tot ai plecat, de ce să nu mergi până la capăt?”, sună argumentele. De parcă tu exact cu gândul ăsta ai plecat, să te întorci din drum, să aibă alții motive să se ia de tine! Societatea contemporană ne oferă atât de multe potențiale poduri, că e gata să te ia cu rău. Să te ia cu rău nu de la înălțimile peste care poți să treci, ci de la între câte poduri ai de ales. Și atunci de unde să știi pe care să le treci și pe care să le arzi? Nu știi! Barry Schwartz spune într-o prezentare de-a sa („The Paradox of Choice„) că atunci când maximizezi puterea de alegere (maximizând astfel libertatea), maximizezi nefericirea; oamenii au atât de multe posibilități încât ajung ca, orice ar alege, să considere că „cealaltă” cale era mai bună. Concluzia? Pe orice drum ai lua-o, vei fi cu gândul tot la cele...
Citește mai mult...Înainte de a începe cartea „START.” nu aveam absolut nicio idee despre cât dpe parcursul lecturii. Venind la pachet cu un subtitlu cel puțin pompos („Pocnește frica direct în față! Scapă de mediocritate! Fă lucrurile care contează!”), cartea și-a creat, încă dinainte de a o deschide, un anumit portret. Când am început însă să o citesc, am realizat cu o suprindere ce creștea cu fiecare pagină dată, că lucrurile stau puțin altfel. Ce așteptări aveam? Am tot vorbit de ceea ce mă așteptam să găsesc pe paginile ei, dar nu am spus nimic concret. Să explic puțin despre ce a fost vorba. Trec printr-o perioadă care se anunță bogată în schimbări și care necesită curajul unor noi începuturi; astfel, mi-a fost extrem de ușor să îmi induc ideea că în carte o să o găsesc catalizatorul extern care să mă împingă să transpun aceste idei în realitate. Voiam cu toată ființa mea să aflu informații cum că „totul este posibil dacă vrei”, „treci la treabă, apoi lucrurile bune se vor ține scai de tine”, „urmărește-ți visul și uită de orice altceva”, etc. Cu alte cuvinte, mă așteptam la informația ieftină pe care mulți autori o scriu și care, exceptând că te ajută să te simți bine pe moment, nu are niciun efect notabil. Oricum, mi-am dat seama că nu aveam nevoie doar de un catalizator, ci de un imens rezervor plin cu combustibil de rachetă. Ce am găsit, de fapt Ei bine, mi-am găsit, totuși, combustibilul de rachetă! Și nu doar un rezervor, ci oricât de mult aș fi avut nevoie, oricând aș fi avut nevoie! Am descoperit în Jon Acuff o persoană serioasă, deschisă la minte și foarte ancorată în realitate. Nu știu dacă anterioarele cărți ale sale au preluat aceste trăsături, dar în „START.” acest mod de a vedea viața se întâlnește la fiecare pas. Și asta a făcut foarte ușoară trecerea peste dezamăgirea că nu mi-am găsit în carte doza de motivație (drog?) dorită. Dar ce am găsit, până la urmă? Am găsit un alt mod de a vedea viața. Am înțeles că nu e niciodată prea târziu să îți urmezi visurile. Sau prea devreme. Am realizat că urmărirea visurilor nu e o acțiune solitară, egoistă, încăpățânată. Am învățat că frica îți va pune mereu piedici și că întotdeauna este consecventă. Am descoperit că limitările există, că nu pot face orice, dar că pot încerca orice. Am înțeles că momentul de început, de START, este singura etapă asupra căreia dețin controlul. Am realizat că soluțiile bune sunt simplu de găsit, dar nu neapărat simplu de aplicat. Am fost conștientizat că vorbele nu au nicio valoare și...
Citește mai mult...![Astăzi[…]MMT…](https:/cascadorys.files.wordpress.com/2013/08/1282219_97975456-640x280.jpg)
Mulțumită lui Cristi (îl poți vizita aici), am dat peste site-ul MakesMeThink.com, care prezintă mici povești spuse de oameni de pretutindeni. Povestirile au două lucruri în comun: încep cu „Astăzi” și se termină cu „MMT”(Makes Me Think = mă pune pe gânduri). Mi-au plăcut multe dintre ele, mai ales pentru faptul că trezesc în mine atunci când le citesc multe gânduri care nu sunt de obicei acolo, deși ar trebui. Și pentru că sunt adevărate!:D Iată mai joc câteva dintre ele traduse; și, cine știe, poate pe viitor vor mai apărea și altele. (La traducerea în limba română structura amintită mai sus nu a fost păstrată). Astăzi, după despărțirea definitivă a părinților mei, în timp ce o ținem pe mama când plângea, mi-a zis printre lacrimi:”Cel mai greu în viață este să dai drumul la ceea ce ai crezut că era real, dar care, de fapt, nu a existat niciodată!” Astăzi, i-am trimis fiului meu un mesaj la 8 AM în timp ce conducea spre școală:”Arăți atât de bine astăzi! Ai grijă de tine! Cu dragoste, Mama!”. Nu aveam de unde să știu că acest mesaj va deveni motivul pentru care voi ajunge la spital la terapie intensivă. „Un caz clasic de scriere a mesajelor în timpul conducerii”, a spus paramedicul. Astăzi, când i-am spus fiicei mele de 6 ani că toate visele ei pot deveni realitate dacă își urmează inima și actionează, ea mi-a luat în mână legitimația de la Walmart și m-a întrebat plină de sinceritate:”Așa ai făcut și tu, Mami?” Astăzi am absolvit colegiul! Mi-a luat 6 ani în timp ce am lucrat full-time și m-a stresat de foarte multe ori, dar sunt primul din familie, după multe generații, care termină colegiul. Astăzi, nu mi-am sărutat mama de „La revedere”, cum obișnuiam să fac în fiecare dimineață…practic de când mă știu. Am făcut-o intenționat, pentru că mă enervase și mi-am zis:”Oricum, nu e ca și când e ultima mea șansă de a o săruta!”. A murit după-amiază de la un atac subit de inimă, înainte de a ajunge eu acasă. Astăzi, în timp ce mă plimbam am decis sa trec prin cimitirul satului. Acolo am vazut o bătrânică citind o carte lângă un mormânt. Am început să vorbesc cu ea crezând că şi-a pierdut soţul de curând, dar am aflat că a făcut asta în fiecare săptămână în ultimii cinci ani. Dragostea şi loialitatea ei m-au pus serios pe gânduri. Astăzi, un om al străzii a fost prins încercând să fure o conservă din magazinul la care lucrez, iar managerul în loc să cheme poliţia i-a cumparat acelui om un întreg bax de conserve şi i-a...
Citește mai mult...
Amân de zile bune să mă apuc de articolul ăsta, iar în seara asta de mai bine de o oră. De 10 minute tot încerc introducerea. Fără rezultat însă. Eram pe punctul de a renunța, când am avut un moment „Aha!!!”: cum de nu sunt în stare să încep exact articolul despre trecerea la acțiune? Și singurul răspuns a fost să încep să scriu. Și cel mai bun, de altfel. Și uite așa, se pare că mi-am găsit și introducerea! 🙂 Ni se întâmplă la fiecare pas să ne lovim de situații pe care nu avem curajul să le trecem. Și nu fiindcă nu avem resursele sau puterea necesară, ci pentru că nu începem. Și asta se întâmplă la fiecare nivel al vieții, indiferent ce vârstă am avea! O carte pe care am dori să o citim. O călătorie pe care am vrea să o facem. O școală pe care am vrea să o terminăm. O relație care ne-ar încânta. Și poți pune pe listă orice ți-ar plăcea să realizezi, dar nu realizezi. Nu aștepta momentul potrivit…te întrec alții care nu-l așteaptă! Unul dintre principalele argumente aduse împotriva „Start”-ului este acela că nu este momentul potrivit să începi. Ei, dar nu pe bune, de unde știi tu când e momentul potrivit? Ai mai făcut asta? În aceleași circumstanțe? Cu aceleași persoane? Murphy spunea că „dacă aștepți momentul potrivit, te întreg alții care nu-l așteaptă.” Destul de corect, nu? Imaginează-ți o situație: mergi pe stradă, te întorci de la job sau de la școală. Nu mai ai mult până acasă, ești destul de obosit, și ești înecat în gânduri. Când ridici privirea din pământ, vezi zburând la câțiva metri în fața ta o bancnotă de 100 Euro, să zicem. Ce faci? Începi să-ți spui că nu poți să alergi după ea? Că acum ești în costum și pantofi? Că mai bine aștepți să stea vântul sau o lași să vină mai aproape? Nu prea cred! Ci, pur și simplu, te năpustești asupra ei, găsești tu ce să faci cu 100 Euro, nu? Ei bine, și acum gândește-te cât de absurd ar fi fost să te iei după una din scuzele idioate de mai sus. Vezi cât de absurzi suntem în viața de zi cu zi? Continuăm să ne spunem că ceva nu e în regulă și parcă așteptăm să se alinieze toate astrele din galaxie înainte de a face un pas! Îmi amintesc de un proverb care spunea cam așa:”Cel mai bun moment de a planta un copac a fost acum 50 de ani. Următorul moment potrivit este ACUM”. De băgat la cap, zic eu! Lecții, nu greșeli! Adevărul e...
Citește mai mult...Gata! Cele 30 de zile ale provocării au luat sfârșit! Pot, după mult timp, să răsuflu ușurat! Dar nu o fac. După 30 de zile în care am citit minim 50 pagini/zi nu pot decât să vreau mai mult. Mai mult citit, dar și mai multe provocări. Am învățat o grămadă de chestii luna asta de provocare; am învățat ce mult contează disciplina, dar și cât de important e să ai o țintă bine definită. Am mai învățat și că fără prieteni care să te motiveze și care să te ridice când nu mai ai putere lucrurile ar fi mult mai grele. Am înțeles că e ușor să renunți, dar că întotdeauna e mai satisfăcător să continui. Una peste alta, ce am realizat eu în astea 30 de zile? Am citit, fără nicio excepție, minim 50 pagini în fiecare zi. Am citit 8 cărți, alte două le am începute. Am citit peste 2000 de pagini. Am petrecut aproximativ 3 zile cu cartea în mână, dacă ar fi să însumez. Mi-am luat aproximativ o oră pe zi și am dedicat-o lecturii. Am învățat să nu renunț, să vreau mai mult și să lupt. Mi-am reaprins pofta de nou, de cunoștință și, de ce nu, pofta de viață. Am pus, sper eu, bazele unui obicei pe care să-l continui multă vreme de acum înainte. Cum rămâne cu viitorul? Viitorul sună bine, zicea o reclamă mai veche pe care aleg să o plagiez în aceste momente. Vreau ca ultimele 30 zile să fie doar începutul, deloc spectaculos, al unui nou mod de viață. Am o mulțime de lucruri noi pe care vreau să le încerc…Și activități de care mă tot apuc, dar nu le termin. Și chestii pe care mi-e frică să le încerc, dar le vreau tare! Când mă gândesc că anual pot încerca 12 chestii noi și proaspete, mă ia valul entuziasmului și mă duce departe, departe! E destul neplăcut că mă mai întâlnesc și cu stânci de lene sau delăsare și se mai duce din veselie. Cam asta îmi propun de acum înainte, să încerc lună de lună provocare după provocare! Mi-a cam ajuns viața și-așa trăită între tipare! Mi-am pregătit o listă serioasă cu „Provocări de 30 de zile”, dar încă nu reușesc să aleg nimic pentr luna care vine. Anyway, e fantastică chestia asta, îți permite să faci o mulțime de lucruri, cu un timp minim, o să am timp pentru toate. De ce trăim viețile astea plictisitoare și monotone? Pentru că așa suntem și noi! Nu avem curajul să încercăm lucruri noi, iar dacă începem, nu avem disciplina să le terminăm. Fugim de tot ce înseamnă...
Citește mai mult...
Comentarii recente