Articole din mai 4th, 2015


Nu am fost niciodată la Turul Franței, asta ca să fie clar de la început. Însă dacă aș fi fost, m-aș fi simțit ca la Wings for Life World Run București, sunt convins. Și da, știu că exagerez (puțin), dar credeți-mă, atmosfera de duminică a fost, pur și simplu, fantastică! Iar dacă nu mă credeți, nu aveți decât să vă înscrieți și să participați la anul și vorbim după, de acord? 😉 N-o să regretați, pe bune vă zic. Dar să mă întorc mai la începuturi, că prea am sărit în mijlocul poveștii. La cursa de care vă spuneam, am vrut să particip încă de anul trecut, motivat fiind de formatul ei unic în care linia de finish te urmărește pe tine și nu tu pe ea. Din motive diverse însă, am lăsat-o pe anul acesta, doar ca să regret că nu am participat și la ediția trecută. De ce spun asta? Pentru că e ceva unic, de la cap la coadă. Începând cu ideea de a direcționa toate fondurile pentru cercetare medicală, continuând cu ținerea cursei în 33 de țări și terminând cu un final cu totul inedit, Wings for Life îți oferă ceea ce nicio altă cursă nu îți poate da: un scop pentru care să alergi. Aici nu vii ca să termini, ci ca să ajuți. Punct. Eu venisem însă să termin 30 de kilometri. De fapt, voiam să țin ritmul de 4:44 min/km (că tot urmează să fiu pacemaker la Semimaratonul Internațional de peste două săptămâni) cât mai mult posibil. Prostia a fost însă că m-am lăsat dus de val și am plecat prea tare, încât după 5 km aveam 4:30 min/km, deci mult, mult prea repede. Am început să încetinesc ușor, ușor, dar era deja prea târziu, știam asta. Urma să nu reușesc să îmi ating target-ul, deci trebuia să mă învăț cu gândul. Și nu știu dacă m-aș fi împăcat așa ușor cu situația, dacă nu ar fi fost galbenul rapiței, ceilalți concurenți și susținătorii de prin sate. Au fost foarte mulți participanți care au luat-o tare de tot la început, iar apoi au rămas fără benzină – așa că eu m-am transformat în cel care le spunea 2-3 cuvinte de încurajare și încerca să tragă de ei când îi depășea. Nu știu dacă pe ei i-a ajutat, dar pe mine m-a ajutat cu siguranță! Pe câmp, rapița în floare mi-a colorat – aproape la propriu – ochii și sufletul. În sate însă, mai că îmi dădeau lacrimile când vedeam oameni de toate vârstele ieșiți să vadă o mare de nebuni alergând – culmea – spre mare! Copiii se aliniau la marginea șoselei...

Citește mai mult...