Articole din decembrie, 2015


Căutare

Cautare


Scris de | 20 dec. 2015

  Cu ochii sparți în cioburi de oglindă Mă caut, din priviri pierdute-n nicăieri. Speranța-i roasă, ștearsă, prea plăpândă Aștept un altfel de trecut, un altfel ieri. Nu-mi place viitorul drumului uscat de tină, Căci nu-l cunosc și știu că vreau nu doar atât. Tot sufletul îmi e-necat în lipsă de lumină Și tot ce-i sens, nu e. Sunt zăvorât… Arunc spre zări cu nepăsare goală a durere, Căci vreau să uit că-s singur în mulțimi. Ființa-mi, însă, geme, plânge, vrea să spere… Mă iau să-mi număr pașii-n zboruri de...

Citește mai mult...

O duci bine. Oriunde mergi, afișezi un zâmbet strălucitor pe buze. Strângi mâna oamenilor cu încredere, în timp ce-i privești în ochi. Prestanța ta nu lasă niciodată de dorit. Nu ai probleme, ci doar mici incoveniente. Muncești, ieși cu prietenii, înveți lucruri noi – viața ta e o succesiune de activități care îți aduc satisfacție și te împlinesc. Iar când ești întrebat „ce faci?” răspunzi, evident, cu „sunt bine”. Doar că nu ești. Cel puțin, nu ești mereu. Nu se poate ca toate să îți meargă de la sine și să îți reușească de fiecare dată. Și, deși știi asta, ai ajuns să dai deoparte nefericirile, afișând, tot timpul, o imagine conformă cu ceea ce societatea cere. Zâmbești, dându-ți aere de persoană încrezătoare. Uiți, însă, că e în regulă să nu fii în regulă. Nu suntem roboți. Nu putem funcționa pe pilot automat și la turație maximă, la nesfârșit. Și nu, nu putem fi fericiți non-stop! Nici productivi nu suntem mereu și nici task-urile nu ne ies în fiecare zi la fel. Învățatul nu merge nici el întotdeauna ca pe roate. Și chiar relațiile, au zile cu soare și zile mai cu umbră. Viața – așa este ea – ne face să apreciem ceea ce are valoare, tocmai prin faptul că nu ni-l oferă pe tavă. Cumva, lucrurile decurg ca la o competiție: nu poți alerga fără să ai și momente de respiro. Iar perioadele în care nu ești așa cum ți-ai dori să fii sunt exact pauzele meritate pe care ființa ta și le cere! Învață să le accepți și, de ce nu, să te bucuri de ele. Ia-le ca pe un timp în care poți să fi mai mult cu tine însuți, măcar. Și nu, nu e nimic în neregulă cu a fi obosit, plictisit sau sătul până peste cap de ceea ce ai de făcut. Nu e nimic alarmant în a fi trist și în a vedea viitorul în tonuri închise de gri. Și nu e nimic greșit în a nu avea chef sau în a-ți dori să faci orice altceva decât ceea ce trebuie să faci. Din contră, e normal. Pentru că, deși sigur nu pare așa, în astfel de momente te reîncarci. Încetinind ritmul, îți permiți să îți tragi sufletul ca să o iei iarăși la goană. Fiind trist, îți pregătești sufletul pentru fericire. Văzând totul în negru, îți dezobișnuiești ochii de lumină. Și, când razele de soare or să apară, o să fii primul care să se bucure de ele. Deși nu ne place, viața nu e liniară. E plină de valuri pe care trebuie să navigăm. Că mai luăm și guri de apă sărate, asta e altă...

Citește mai mult...
Degeaba visăm!

Degeaba visam!


Scris de | 7 dec. 2015

„Când suntem mici, visăm. Când suntem mari, creăm.” – Brâncuși   Dintotdeauna m-am știut un visător. Și, într-un fel, am fost. Privind în urmă, îmi amintesc cum, aproape de fiecare dată, mintea mea zbura departe, departe. În încercarea neobosită a acesteia de a prinde infinitul, părea că limitele nu pot să existe. Sau, dacă existau, ele nu erau înțelese decât ca obstacole, nu ca bariere de netrecut. Are și naivitatea copilăriei meritul de a te face să crezi că nimic nu este imposibil. Dar crescând, învățăm că nu se poate. Nu din proprie experiență (căci atunci să zicem că ar fi mai de înțeles!), ci din spusele celorlalți. Cumva, intrăm într-un șablon general acceptat care ne spune ce să visăm, cât și cum să o facem. Despre împlinirea celorlalte visuri – cele care nu ne lăsau să dormim nopțile – nici că mai poate fi vorba. Într-un fel, cred că încă sunt suficient de visător încât să merite să trăiesc. Totuși, îmi place să sper că merg crescând pe drumul împlinirii acestor visuri. Pentru că nu e suficient să nu îți lași aspirațiile furate, contează să și faci ceva cu ele. Ca să îți trăiești „viața visurilor tale” nu ajunge să ai visuri, trebuie să ai și viața. Cu alte cuvinte: trebuie să muncești ca ceea ce îți dorești să devină realitate – din păcate, să vrei sau să spui că vrei nu ajunge. La acest aspect se rezumă întreaga diferență între oameni: la realizări. Nu, nu la vise, deși uneori și acelea pot fi problema. Și știi că ai în față un om matur, o persoană „deplină” când poți observa că visele acestuia s-au materializat în viața trăită până atunci. Ceilalți, încă se ascund după confortul unei amânări nedefinite sau a unor scuze neîntemeiate. Așadar, concluzia e una singură: când ești „mare”, creezi. În rest, te oprești la...

Citește mai mult...
Coincidențe

Coincidente


Scris de | 2 dec. 2015

Știu doar trei persoane cu prenumele ei. Una…e chiar ea. Mergeam prin parc, cu vreo două săptămâni în urmă. Depănam o discuție cu un prieten. Frig, dar soare afară. Pe o bancă, două bătrânele vorbesc în razele fără putere ale astrului din depărtare. Nimic interesant, de altfel. Trecând, însă, aud cum îi e rostit numele. Fără să vreau, tresar. Nu știu de ce. Loc, moment și atenție total sincronizate. Coincidență perfectă. *** În afară de Magic FM, nu ascult radio. Totuși, azi am mai butonat câteva posturi. La unul din ele, dau de melodia care descrie cel mai fain drumul pe care l-aș dori pentru viitor. Am descoperit-o cu câteva zile în urmă, pe YouTube. Nici nu știam că se dă și la radio. Culmea, m-a surprins gândindu-mă la ea. La fata cu nume aproape unic. *** Coincidențele nu sunt, de fapt, coincidențe. Din contră, sunt șanse. Și semne. Căci îți arată, în același timp, unde te găsești și unde ai vrea să te...

Citește mai mult...