De Ceahlău nu ai cum să nu te îndrăgostești, auzisem că se spune. Ei bine, se pare că așa este, am văzut cu ochii mei. După o lungă perioadă de „vrut” de a ajunge în acești munțișori, iată că a venit și momentul mult așteptat. Și, deși perioada (12-14 februarie) nu e cea pentru care zona e cel mai lăudată (toamna se pare că e și mai frumos), concluzia nu poate fi decât aceiași: Masivul Ceahlău își merită reputația. Am plecat din București vineri cu noaptea în cap, trei mașini pline cu oameni entuziaști și bucuroși că pot petrece un week-end fain la înălțime. Planul era să dormim două nopți la Dochia, cabana-castel aflată la aproape 1800 m altitudine, iar de acolo să explorăm masivul în toate direcțiile. Vremea nu se anunța tocmai comodă, dar cu siguranță se promitea spectaculoasă. Drumul a fost mai mult o goană către munte, așa încât în jur de 14:00 parcasem deja la intrare în parc și eram pregătiți să atacăm urcușul. Pentru că voiam să fim sus la apus, am ales traseul cel mai scurt (și cel mai acesibil). Așa se face că, după nici 3 ore de mers lejer, vedeam platoul: când soarele pleca, noi ajungeam. Din fericire, am avut suficient timp să ne privim și, bineînțeles, să îi facem poze până ne-am săturat. Cazarea, masa și restul de activități de la cabană s-au perindat de la sine. O singură concluzie, totuși: Dochia nu arată așa mult a cabană de munte, căci condițiile sunt chiar bune. Prețurile sunt și ele super accesibile, deci chiar merită. Dacă Bucureștiul nu ar fi fost așa departe, sigur aș petrece mai mult timp în zonă. Dar să revin… Odată cu întunericul a apărut și lumina…stelelor. E ceva deosebit de special în boltele negre de munte (mai ales cele de iarnă), căci sclipirile astrelor parcă au puterea să ajungă până în cotloanele sufletului, nu numai ale naturii. Și aceste sclipiri, împachetate în mireseme curate de aer rece de munte, parcă completează deplin tabloul unei ieșiri în sălbăticie. Doar pentru acestea și tot ar fi suficientă fuga departe de orașe! Sâmbătă, emoțiile cu privire la vreme au fost repede spulberate de soarele ce ne zâmbea șăgalnic printre nori. Am pornit spre Durău, cu întoarcere pe la cabana Fântânele și urcare pe vârful Toaca. Peisajul? Maiestos, din toate punctele de vedere! Norii ne ofereau dansuri spectaculoase pe albastru cristalin de cer. Soarele prinsese mai mult curaj și intra și el în joc cu norii. Zăpada își aducea și ea contribuția reflectând urme de strălucire către nicăieri (Doar ea ne-amintea că încă e Februarie și nu Aprilie sau Mai). Ce...
Citește mai mult...
Departe, Fuge vremea – Doar efect. În piese și-așa sparte, Refuz să mă reflect. Aproape, Simt tăcerea Cum bate-n zgomot tare. Aud, însă, și șoapte Ce vin din depărtare. La mijloc, E-așteptarea Și gândul c-o să vii. Speranța-i tot mai mare: Știu c-o să fiu. Și c-o să fii… ...
Citește mai mult...
Sunt momente în care parcă pică cerul pe tine. Nu că ai avea motive, dar tot pică. Iar momentele sunt, de fapt, perioade. Lungi, nesfârșite, de par că nu se mai termină. Te uiți spre orizonturi și nu vezi decât gri. Din ăla închis, spre negru. Ai vrea să faci ceva – orice! – dar nu ești în stare de nimic. Dar nici să stai nu îți vine, că nu îți stă în fire. Nu știu de unde vine pesimismul, dar știu că există o rezervă nesfârșită din el. Dacă și atunci când totul e de bine (și chiar este!), găsește el o metodă să scoată capul, ce să mai zic de atunci când totul merge prost și chiar nu ai cum să fii mai vesel? În fine… Cu gânduri din cele triste de mai sus îmi băteam capul în minutele tocmai scurse. Și nu, nu erau doar minutele, ci acestea veneau ca o încununare a unei întregi perioade. Dar din aia de care ziceam – de negreală cât vezi cu ochii! – așa, fără motiv. Și atunci m-a lovit! Nu, nu optimismul, ci realitatea. De ce să nu schimb gri-ul în roz, prin recunoștință? Pentru că, la drept vorbind, am atâtea motive pentru care să mulțumesc că, dacă aș face-o, nu aș mai avea timp de cerul ăsta întunecat ce îmi apasă umerii! Și, uite așa, m-am luat de întocmit liste…mentale. Cu oameni cărora le pasă. Cu evidențieri despre cât de bine o duc eu, totuși. Cu idei și planuri pentru viitor. Cu speranțe. Cu visuri. Și cu altele – tot în genul – pentru care trebuie să fiu recunoscător. Și, nu știu cum, dar parcă soarele a început, de nicăieri, să apară. Și am înțeles: dacă am fi recunoscători pentru ce avem (și nu mă refer prea mult la material acum), nu am avea timp să fim triști din orice alte motive. La asta se rezumă, de fapt, totul. Așa că, până la urmă, diferența o...
Citește mai mult...
Nu am făcut multe până la 24 de ani. Nu am făcut, însă, nici puține. Și, dacă ar fi să rezum realizările de care sunt cel mai mândru, atunci m-aș opri la cele două mari călătorii cu bicicleta prin Europa. Și, evident, la cele două cărți scrise în urma experiențelor respective. Nu știu ce părere au alții cu privire la călătorit, dar pentru mine e modul cel mai bun de a cunoaște, a te dezvolta și a-ți depăși limitele. Cine nu crede, să încerce, zic eu! Și nu, nu e vorba despre bicicletă – deși ar putea fi – ci e vorba despre provocările și frumusețile de care te lovești. De fapt, totul se reduce la un necunoscut spre care îndrăznești să te avânți. În plus, înveți să lupți pentru visele tale. Pentru ce îți dorești. Ba mai mult, te mobilizezi ca să le transformi în realitate. Iar pentru mine, atât excursiile cât și scrierea cărților, fix asta au fost: vise devenite realitate. Dar împlinirea lor nu se oprește la trecut, pentru că există și un viitor. Iar cât despre acesta, îmi doresc să fie creionat frumos, tocmai datorită trecutului. Când m-am apucat de scris, am făcut-o nu atât pentru mine, cu cât am făcut-o pentru ceilalți. Eu am fost deja „acolo”, ceilalți probabil că nu (și că nici nu or să ajungă vreodată). Așadar, atât „Munte, Vremuri, Depărtări”, cât și „Europa în 80 de Zile” au apărut din dorința ca tu, voi și oricine să fie mai motivat să spargă rutina și să își depășească limitele. Dacă ar fi să enumăr „argumentele” așa, matematic, citind aceste volume vei avea parte de următoarele: Vei ajunge să te bucuri de o experiență deosebită, descoperind locuri extraordinare din Europa (așa cum s-au văzut din șaua bicicletei) Vei înțelege că visele există doar ca să fie aduse la îndeplinire, nu ca să zacă uitate prin cotloanele sufletului Te vei bucura de tablouri pline de frumos, de întâlniri cu oameni interesanți și de provocări depășite Vei avea ocazia să înțelegi că se poate călători foarte bine și cu bani puțini și fără multe pretenții Vei descoperi ce înseamnă o astfel de călătorie, de ce anume te lovești și la ce să ai grijă Vei fi mai motivat să ieși din casă și să te bucuri de lumea înconjurătoare Te vei lupta să obții, cât mai des, cât mai mult de la viață Așadar, concluzia e destul de simplă, despre oricare din cele două cărți ar fi vorba: te vor ajuta să privești viața cu alți ochi (în sensul bun, evident). Două cuvinte despre cum se pot procura „Europa în 80 de Zile” există în...
Citește mai mult...
Comentarii recente