Articole din februarie 16th, 2016


Cum să te îndrăgostești de Ceahlău

Cum sa te indragostesti de Ceahlau


Scris de | 16 feb. 2016

De Ceahlău nu ai cum să nu te îndrăgostești, auzisem că se spune. Ei bine, se pare că așa este, am văzut cu ochii mei. După o lungă perioadă de „vrut” de a ajunge în acești munțișori, iată că a venit și momentul mult așteptat. Și, deși perioada (12-14 februarie) nu e cea pentru care zona e cel mai lăudată (toamna se pare că e și mai frumos), concluzia nu poate fi decât aceiași: Masivul Ceahlău își merită reputația. Am plecat din București vineri cu noaptea în cap, trei mașini pline cu oameni entuziaști și bucuroși că pot petrece un week-end fain la înălțime. Planul era să dormim două nopți la Dochia, cabana-castel aflată la aproape 1800 m altitudine, iar de acolo să explorăm masivul în toate direcțiile. Vremea nu se anunța  tocmai comodă, dar cu siguranță se promitea spectaculoasă. Drumul a fost mai mult o goană către munte, așa încât în jur de 14:00 parcasem deja la intrare în parc și eram pregătiți să atacăm urcușul. Pentru că voiam să fim sus la apus, am ales traseul cel mai scurt (și cel mai acesibil). Așa se face că, după nici 3 ore de mers lejer, vedeam platoul: când soarele pleca, noi ajungeam. Din fericire, am avut suficient timp să ne privim și, bineînțeles, să îi facem poze până ne-am săturat. Cazarea, masa și restul de activități de la cabană s-au perindat de la sine. O singură concluzie, totuși: Dochia nu arată așa mult a cabană de munte, căci condițiile sunt chiar bune. Prețurile sunt și ele super accesibile, deci chiar merită. Dacă Bucureștiul nu ar fi fost așa departe, sigur aș petrece mai mult timp în zonă. Dar să revin… Odată cu întunericul a apărut și lumina…stelelor. E ceva deosebit de special în boltele negre de munte (mai ales cele de iarnă), căci sclipirile astrelor parcă au puterea să ajungă până în cotloanele sufletului, nu numai ale naturii. Și aceste sclipiri, împachetate în mireseme curate de aer rece de munte, parcă completează deplin tabloul unei ieșiri în sălbăticie. Doar pentru acestea și tot ar fi suficientă fuga departe de orașe! Sâmbătă, emoțiile cu privire la vreme au fost repede spulberate de soarele ce ne zâmbea șăgalnic printre nori. Am pornit spre Durău, cu întoarcere pe la cabana Fântânele și urcare pe vârful Toaca. Peisajul? Maiestos, din toate punctele de vedere! Norii ne ofereau dansuri spectaculoase pe albastru cristalin de cer. Soarele prinsese mai mult curaj și intra și el în joc cu norii. Zăpada își aducea și ea contribuția reflectând urme de strălucire către nicăieri (Doar ea ne-amintea că încă e Februarie și nu Aprilie sau Mai). Ce...

Citește mai mult...