Articole din august 22nd, 2016


– Bogdan, vaci!!! – Cum? Ce? Încerc eu să mă dezmeticesc. – Se aud vaci afară! repetă Evelin, de data aceasta mai puțin surprins. Încă adormit, ies să verific în ce s-a transformat campingul nostru exclusivist. Totul este în regulă, doar că se pare că am campat pe islazul comunal – noi suntem, așadar, intrușii. Ne mai permitem câteva minute de lenevit în cort, înainte de a ne începe ziua, dar soarele arzător deja nu le lasă să fie multe. Când să ne pornim, păzitorul animalelor vine să ne întrebe de sănătate. Și să ceară, după cum era de așteptat, ceva: vrea o țigară, dar o vrea degeaba, căci nu ne-a nimerit – suntem mai ciudați așa, fără fumat, fără alcool, fără carne, fără băuturi carbogazoase etc. Deh, fiecare cu ale lui, până la urmă, nu? Pentru că am campat fix în buza cățărării, ziua începe abrupt și solicitant. Nu știm cât de lungă este urcarea până în pas, cert este că dăm direct peste niște serpentine serioase. Din păcate, șoseaua este destul de aglomerată de mașini și TIR-uri, dar trecem peste neplăcere și împingem în pedale. Fac, totuși, câteva poze către trecut și nu ne mai oprim decât la intersecția către Târgu Ocna. Zăbovim și în oraș un timp, avem nevoie de bani de la bancă, de mâncare de la supermarket și de niște pastile să completăm minimalista trusă de prim-ajutor. Mai departe, continuăm către Comănești, oraș unde ne și ospătăm de prânz, fix în parcul Stirbey. Întinși cu toate cele de-ale gurii pe o bancă, atragem privirile curioșilor trecători. Este puțin ciudat, e adevărat, dar o să ne învățăm repede – turistul pe bicicletă nu este atât de comun încât să se piardă în decor. Ce este cert, însă, e că acest gen de activitate capătă tot mai mult amploare, iar asta nu poate decât să ne bucure tare. Tot la Comănești dăm și cu zarul: după ce întrebăm niște localnici de starea unui drum de pe hartă, pornim să încercăm să ieșim la Bicaz-Chei, via Făget și Valea Rece, în loc să o luăm pe DN către Piatra Neamț. Aproape sigur informația cum că este asfaltat nu este corectă, dar îi dăm înainte, fie ce-o fi. Căldura ne topește, iarăși, dar trecem cu lejeritate de 120 km – doar plictiseala ne face probleme cu adevărat. După ce intrăm în județul Harghita, cotim la dreapta, deși ne îndreptăm cam către nicăieri. Peisajul, însă, este fantastic: poieni întinse, mărginite de păduri verde-închis de conifere străjuiesc satele. Casele, construite cu materiale tradiționale, desfată privirile. Liniștea este deplină și plăcută. La o intersecție, ne rătăcim, dar reușim să ne înțelegem...

Citește mai mult...