Articole din august 29th, 2016

[Jurnal de cicloturist 2016] Explorand Maramuresul si lasandu-l in urma (Ziua 5)

Scris de Bogdan | 29 aug. 2016

Dimineața ne întâmpină nu cu ploaia așteptată (dar nu dorită), ci cu glas de oameni veniți la strâns de brazde. Surprinzător, nu se apropie să ne ia la întrebări, ci își văd de treburi, în tihnă. Când îndrăznim să ieșim din cort, proprietarii sunt cu toții departe, așa că nici măcar nu îi întâlnim. Astăzi este rece, frigul mușcând cu îndrăzneală din noi. Cerul e încărcat de nori plumburii, iar vântul își ascute cuțitele pe pielea noastră. Dacă ne lasă vremea, vrem să ajungem cât mai departe după Sighet, așa încât să părăsim cât mai repede România. Căci e interesant cum, atunci când pleci într-o excursie lungă, îți dorești să te vezi ajuns cât mai departe. Iar apoi, când ești acolo, la mii de kilometri depărtare, tot ce vrei e să treacă timpul mai iute ca să te întorci. Paradoxal, nu? Dar adevărat… După ce mâncăm pe săturate, ne întindem la pedalat către oraș. Nu apucăm, însă, să ne întindem bine, că dăm de o urcare cât un zid. Și, cum între timp a apărut și soarele, nu trece mult până ajungem să fierbem în suc propriu. Partea frumoasă e că avem ceva priveliște către Munții Maramureșului – care sunt mai mult dealuri – așa că pot să fur câteva poze cu verdele peisajului. În Sighet nu zăbovim – ne oprim doar cât să cumpărăm mâncare. La Săpânța, dăm o fugă pe la Cimitirul Vesel, dar, pentru că arăta mult prea trist, îl salutăm de afară și ne continuăm drumul. E incredibil cum noi, românii, nu suntem în stare să îngrijim nici atracțiile turistice consacrate, ce să mai sperăm la amenajarea altora noi! Dar asta este, poate că o să fie și la noi mai bine, cândva… Cu destul amar în suflet pentru astfel de neglijențe, ne avântăm către Pasul Huta. Pe hartă nu pare mare, dar realitatea ne arată că poate fi mai dură: deși avem de urcat doar 400 m în altitudine, cățărarea durează vreo 6 kilometri. Sunt, însă, 6 kilometri umbriți de pădurea proaspătă din jur, așa că nici nu îi simțim când trec, deși ne solicită considerabil. Din vârf, nu ne rămâne de îndeplinit decât o formalitate: să avem grijă pe coborâre în timp ce ne căutăm un loc de campat. Căutarea durează vreo alți 20 de kilometri, timp în care ne minunăm de palatele de case din localitățile de pe aici – zici că am ajuns într-o altă lume, nu în România noastră recunoscută pentru un nivel de trai nu foarte înalt. Oare cu ce se ocupă locuitorii acestei zone? nu putem să nu ne întrebăm. Căci una este să mai vezi, din când în...