Articole din septembrie 23rd, 2016


Mi-au plăcut întotdeauna diminețile. Nu că mi-ar fi ușor să mă trezesc și să fac ceea ce mi-am propus de seara, doar că atmosfera unei noi zile e aproape de neînlocuit. Să vezi soarele cum apare, să simți stropii de rouă de pe plante și  să știi că te poți apuca de treabă, e ceva fascinant cum viața „moare” și se „reia” periodic, o dată pe zi! Totuși, dimineața aceasta nu îmi place. E frig și mohorât de parcă e Octombrie. Măcar proprietarul hangarului nu a venit. Luăm micul-dejun – ah! ce bine ar fi mers un ceai – și ne grăbim să strângem bagajele. Când să plecăm, însă, se pune să îi toarne cu găleata. Așa că, vrem-nu vrem, mai așteptăm un timp. Nu durează deloc mult ruperea de nori, așa că în Salzburg ajungem până în ora 9:00. Suntem înfofoliți atât cu haine mai groase cât și cu impermeabile – deci suntem fleașcă (și de la ploaie, dar și de la transpirație). În oraș, căutăm centrul. Ne învârtim pe străduțe un timp, facem două-trei poze, admirăm clădirile. Începe iarăși să plouă, dar locuitorii își continuă activitățile. Unii se plimbă, alții (mulți) pedalează, alții muncesc. Apa zici că e mediul lor natural! Zărim castelul de pe deal și ne grăbim să ajungem la el. Sperăm ca măcar curtea să o putem vizita gratis. Urcarea e și criminală și în zadar: totul se plătește. Ca în viață. Plouă iarăși. Torențial. Nu avem alternativă decât să așteptăm. Suntem adăpostiți, împreună cu turiști germani, francezi, chinezi, cehi și ce-or mai fost ei, sub zidul porții castelului. E interesant curcubeul acesta de limbi vorbite în 3 metri pătrați, până la urmă. Când se mai rărește negura, îndrăznim și coborâm printre muritorii de rând. Nu am văzut nici castelul și nici orașul nu ne-a oferit nicio priveliște. Se pare că doar în poze orașele sunt cu adevărat faine! Într-una din piețe, un joc uriaș de șah îi atrage privirile lui Evelin. – Jucăm? mă tentează el. Încă plouă. Suntem, însă, destul de binedispuși ca să ne distrăm prin bălțile Salzburg-ului. – Bine, dacă vrei tu să iei bătaie! îi răspund. Uit că viața nu e despre a câștiga, ci despre a juca. Important e să ieși afară, să îți spargi limita confortului și să încerci ceva nou. Contează să ai curaj să riști, să experimentezi, să te dezvolți…Cântărește mai mult încercarea decât cântărește victoria, până la urmă. Pe fundal, două fete își acordează ciudatele instrumente. Suntem, până la urmă, acasă la Mozart. Odată cu primele noastre mutări, încep și primele acorduri – ele sunt artistele, noi suntem trecătorii. Ploaie, șah și muzică în...

Citește mai mult...