Articole din septembrie 28th, 2016


Când vine vorba de zilele dificile, ai două posibile variante de abordare: fie tragi de tine la fiecare pas, nevenindu-ți nici să ieși din cort, nici nimic, fie stai ca pe jar și abia aștepți să dai piept cu greul ca să îl înfrunți. E adevărat, de obicei alegem prima variantă, dar astăzi clocotim de entuziasm și de nerăbdare. Nu de alta, dar uriașul – Pasul Stelvio, 2757m – ne așteaptă! Totuși, mai întâi avem de urcat serpentinele rămase de cu seara către Pasul Reșia. Kilometri nu sunt mulți – în jur de 6 – dar suntem neîncălziți și somnoroși, așa că pedalele nu se învârt chiar repede. Mai mult, e chiar răcoroasă vremea, iar soarele se arată cu greu printre coroanele copacilor ce străjuiesc șoseaua. În Italia sosim abia după ce trecem iarăși prin Austria, iar pasul e mai mult o convenție: e așezat pe vârful unei coline ce desparte două văi montane superbe. Coborârea e lină, paralelă cu lacul de acumulare Reșia, iar micile localități ce le străbatem sunt mai mult decât superbe! Constat, fără să vreau, că și pe aici m-aș muta… Serpentinele sosesc și ele, așa că tocăm altitudinea mult mai repede decât ne-am dori. Când știi că urmează să urci Stelvio, vrei să fii cât mai sus, nu cât mai jos! Imediat ce ieșim din Ponte Stelvio, ne oprim să alimentăm. Ne așteaptă aproximativ 26 de kilometri de cățărare! Drumul e plin: mașini, motociclete și biciclete se „bat” să profite de renumele și frumusețea zonei. La început e ușor – mergem pe firul unei ape, iar înclinația nu depășește 2-3%. Nu după mult timp, însă, ne lovim de primele curbe la 180 de grade, iar odată cu ele îmi scapă și o exclamație din piept: – 48! Evelin e departe în față, dar imediat ce îl ajung îi repet „revelația”: – Sunt 48 de serpentine până sus! – Câte? reușește să își facă curaj să întrebe. Și revine: – Nu are nimic, doar de asta am venit! Stelvio, păzea! Și se aruncă în șaua bicicletei și începe să învârtă la pedale. Niciodată, când am plecat în astfel de călătorii, nu m-am documentat cum trebuie de acasă. Îmi place să păstrez necunoscutul, să nu știu prea multe date și informații. Simt că, făcând astfel, mă bucur mai deplin de locurile pe care le vizitez. Parcă nu ar mai avea niciun farmec să ajung undeva și să știu deja totul! Așa că nici de Stelvio nu știm mare lucru: decât că e al doilea pas din Europa (Iseran-ul – numărul 1 – l-am urcat anul trecut), că e foarte lung și dificil și că din vârf...

Citește mai mult...