Articole din ianuarie, 2017


Seri în doi

Seri in doi


Scris de | 20 ian. 2017

Cu o cană aburindă, aș veni către tine. În aroma discretă a ceaiului, te-aș invita să bei, privindu-te zâmbind. Lumina difuză m-ar împiedica să îți văd chipul în toată splendoarea, dar asta nu ți-ar opri frumusețea să îmi inunde ființa. Mi-ai mulțumi, răspunzându-mi la zâmbet, și te-ai cufunda iarăși în tăcere. În unele momente, nimic nu vorbește mai bine ca liniștea… Ți-aș așeza pătura căzută înapoi pe umeri așa încât să îți încălzească și sufletul. Timid, m-aș înghesui pe bancă lângă tine, cuprinzându-te să ne pierdem printre stele. Nu ne-ar deranja veselia din cabană, căci tot ce nu ne include s-ar pierde în decor. Nu am exista decât noi, muntele, aerul și cerul inundat în sclipire. Și câte-un gând rătăcit printre inimi, poate. Am schimba șoapte, dar sufletele noastre nicicând nu s-ar auzi mai clar. Ți-aș spune de tine, așa cum te văd eu prin ochii iubirii. Te-aș ridica la înălțimea crestelor și te-aș coborî în susurul izvoarelor. Te-aș pierde în foșnetul brazilor și te-aș regăsi în scârțâitul zăpezii. Te-aș vedea în trosnetul focului și te-aș asemui stelelor. Le-aș găsi, însă, pale în comparație cu minunea ce ești. M-ai strânge de braț, chemându-mă mai aproape – serile de iarnă pot fi tare reci pe munte! Doar că, de fapt, tu sufletul ai vrea să îți încălzesc…Știi că aș face tot ce pot să îți fie bine, iar asta te-ar liniști ca o potecă regăsită în ceață. Ți-aș oferi siguranță, susținere și leacuri anti-plictiseală. Și orice altceva ai avea tu nevoie sau ți-ai dori. Însă tu nu mi-ai cere nimic. Ți-ar ajunge din plin să știi că mă ai, așa cum pentru mine tu ai reprezenta infinitul. Să știu că exiști și că timpul nu mai trece decât la plural, iată fericirea adevărată în viață! Am numără momentele nu în secunde, ci în feluri de noi… Târziu, ai începe să tremuri, chiar în brațele mele pierdută fiind. Ai avea privirea plină de viață, deși corpul ți-ar trăda oboseala de peste zi. Aș opri natura pe loc ca să te am, astfel, pentru eternitate. Mi te-aș impregna în inimă, să știu că vei rămâne a mea. Te-aș purta în cameră, în timp ce tu ai aluneca către lumea viselor. Te-aș lăsa să dormi, de ce nu, căci acolo m-ai întâlni, iarăși, tot pe mine…  ...

Citește mai mult...
Mă înalță, spre tine, Bucegii

Ma inalta, spre tine, Bucegii


Scris de | 16 ian. 2017

Într-un mare fel se înalță Bucegii Către cerul ca sticla albastru, Mărind peisajul, ca regii Sub lumina imensului astru. E tare și rece-așteptarea Ce mă poartă de aici pân’ la creste. Privind, pot scurta depărtarea: Frumos e ce-a fost; și ce este… Visându-mă obosit pe cărare, Mai sper, o secundă, la tine: Ți-aș fura de pe ochi sărutare Ca lipsa-ți din piept să-mi aline. De sus, Caraimanul zâmbește, Ocrotind fericirea minune; Gândul în jos prăvălește Din inimă, o vorbă tu spune. Promit să ascult chiar și șoapte, Privind înc’ o dată spre munte: Să luăm frici și-obstacole toate În fapte, spre cer să se-avânte. Și-n suflete punem ce-i bine, De-afară ne umplem cu zări… Vreau să mă vrei tu pe mine Dincolo de-orice...

Citește mai mult...

Când vine vorba de călătorit, în general, și de bicicletă, în particular, dacă ai prins gustul, nu prea mai poți să scapi. Cum, necum, ai face orice să te așezi în șa și să pornești la drum. Sau, dacă cochetezi cu alt mijloc de transport, pur și simplu nu vrei decât să pleci. Contează unde? Poate, dar destinația nu cântărește atât de mult, căci călătoria dă farmecul. Pentru cei care nu mă cunosc sau nu au avut timp să citească, am descoperit cicloturismul acum aproape 4 ani, într-o scurtă excursie pe Cheile Nerei. De atunci, am avut privilegiul de a mă bucura de niște aventuri extraordinare pe două roți: Europa în 80 de Zile (2014) – 8300 km, 80 de zile, 13 țări și 10 capitale. Munte, Vremuri, Depărtări (2015) – 4200 km, 36 de zile, 14 țări și 5 capitale. Cursă către Dolomiți (2016) – 4500 km, 35 de zile, 13 țări și 3 capitale. Am urcat 18 pasuri, de la 1000 m la aproape 2800 m. Poveștile din primele două sunt așezate, frumos, în două cărți disponibile atât ca PDF cât și în variantă PRINT. Totuși, cea de-a treia nu s-a bucurat decât de un jurnal zilnic publicat pe site odată cu reîntoarcerea acasă, ceea ce nu e chiar corect, nu? Așadar, după ceva timp investit în punerea cap la cap a textelor și a fotografiilor, am adus lucrurile la același nivel, într-o anume măsură. Deci da, „Cursă către Dolomiți” este, începând de acum, disponibilă la download! Gratis, evident! Dar, înainte de a-ți spune cum te poți bucura de o super călătorie numai bună de citit iarna aceasta, haide să îți dau câteva motive scurte pentru care merită să descarci și să citești jurnalul acesta: E gratis! Îl citești, nu-l citești, nu te costă nimic. O să vrei să îl citești, crede-mă, dar chiar dacă nu, nu pierzi nimic. Are o tonă de fotografii! Am selectat cam toate fotografiile faine din tura aceasta și le-am pus alături de text, astfel încât să te poți bucura de o experiență cât mai completă. Se citește ușor! Fiind împărțită pe zile, e foarte ușor să urmărești călătoria pas cu pas. Nu ai nevoie de mult timp la dispoziție, un capitol o să îți ia până în 5 minute. Numai bine, poți să citești când te duci/te întorci de la muncă. Vreo 10 capitole. Vei descoperi gustul călătoriilor (pe bicicletă)! Asta dacă nu ești împătimit deja, evident. Multe persoane mi-au spus că, citind cărțile mele, s-au apucat de pedalat și de călătorit mai mult. Deci, de ce să nu fii și tu parte a acestora? Te vei bucura de frumusețea călătoriei! Chiar...

Citește mai mult...
Fericire virtuală

Fericire virtuala


Scris de | 12 ian. 2017

E incredibil cum Social Media ne poate modela perspectiva, gândirea și acțiunile. Cu doar câteva click-uri ajungem, în mediul virtual, să ne creionăm exact viața pe care ne-o dorim. Lăsăm deoparte ceea ce nu ne place, introducând în tablou doar elementele menite să atragă, să laude sau să aducă atenție. Ajungem, astfel, să ne hrănim cu reacțiile și aprecierile celorlalți. Și spun asta nu privind neapărat la alții, ci uitându-mă la mine. Era destul de târziu când, apăsat de oboseală și de reîntoarcerea de la munte în oraș, simțeam cum deprimarea mă cuprinde. Tare nesuferit sentimentul acela când ceva super fain s-a terminat, iar tu trebuie să o iei de la capăt cu alergarea! Și, adâncit printre gânduri fără sens, mi-a dat prin căpșor că ar fi bine să postez (pe Facebook) o fotografie de pe pârtie cu atmosfera de poveste pe care tocmai o lăsasem în urmă. De ce aș face asta? mi-a venit să mă întreb. Și am dat-o în vrăjeli cum ca să se bucure și alții și variațiuni pe aceeași temă, ce nu își au rostul să fie înșirate. Acum, realitatea, oricât de greu mi-ar fi să recunosc, e alta: aș fi postat doar pentru ca să mă hrănesc, mental vorbind, cu „like”-urile oamenilor. Treptat, cu fiecare apreciere sau comentariu, starea mea s-ar fi îmbunătățit, exact ca sub influența unui drog. Pentru că, de multe ori, într-un astfel de instrument am transformat internetul: un loc unde să ne lăudăm și să ne creștem ego-urile. Altfel, la ce bun să ne umplem conturile cu sute de poze perfecte, citate adunate de prin cărți aproape mereu necitite sau melodii în jurul cărora se gravitează? Adevărul este unul singur: tânjim după o stare de bine. Și am ajuns, fără să ne dăm seama poate, să ne injectăm viețile cu tot felul de stimulente. Facebook-ul este unul. Dar la fel poate să fie și o ciocolată, o melodie ce te face să uiți sau o ieșire la alergat. Sau bicicleta, prietenul/prietena, muntele, cititul etc. Orice are menirea să îți ofere un boost de energie, pentru puțin, se încadrează în aceeași categorie. Evadezi un timp, doar pentru ca apoi să aluneci și mai jos în groapă. Și, uite așa, lăsăm fericirea autentică să treacă pe lângă noi. Când avem probleme, în loc să căutăm cauza, ne ocupăm de aparențe. Nu rezolvăm în profunzime, ci tencuim pereții cu soluții care nici nu durează, dar care și costă mai mult, pe termen lung. De asta e important ca acțiunile să fie analizate cât mai des și cât mai sincer: pentru a lua măsuri. Nu de alta, dar nimeni nu își dorește să se știe dependent, deși...

Citește mai mult...
Așa cum eu te uit pe tine

Asa cum eu te uit pe tine


Scris de | 10 ian. 2017

Tu să mă uiți, Așa cum eu te uit pe tine, Cu zvon adânc De nemurire, Ce-aduce mult a veșnicie, Ce-n suflete, Ea va să fie. Voi fi atunci nu rău, ci bine, Căci să te uit nu îmi doresc; Chiar rănile nu mi se-aline, Eu în putere-am să sporesc. Să nu te uit, dar Eu pe tine Așa cum m-ai uita, ușor… Căci lacrimile-ar fi prea pline, De-oftat amestecat cu dor, Și vorbe sparte în suspine, Ce-aduc a negru viitor....

Citește mai mult...