Articole din septembrie 7th, 2018

Cum am descoperit Caucazul pe bicicleta

Scris de Bogdan | 7 sept. 2018

Vorbeam zilele trecute cu al meu frate despre cum a trecut și vara aceasta când am realizat că nu am scris mare lucru despre ea. Pentru noi, s-au întâmplat destule, dar lucrând deja la cartea care să însumeze experiența pe bicicletă prin Georgia, Azerbaidjan și Armenia am omis total să prezint un rezumat al călătoriei. Să îmi fie cu iertare, s-au succedat perioade grele… Au trecut ani de când ne-am infectat cu microbul cicloturismului, iar de atunci ne-a fost numai normal să ne facem concediile astfel – cititorii familiarizați știu deja de celelalte 3 excursii prin Europa. Acum, a venit rândul să ne luăm inima în dinți și să trecem în Asia, deși nu departe, ci doar dincolo de Marea Neagră. Am pornit cu avionul într-o amiază de marți, cu frica că vom găsi biciclete bucăți la aterizare. Din fericire, au fost foarte în regulă, iar în prima zi am mai și prins 35 de kilometri de pedalat. Ne-am izbit, brusc, de limite climatice deloc confortabile – căldură și ploaie – dar ne-am zis că o să fie bine. Conform planului, după o noapte aproape deloc dormită, am pornit spre Caucazul Superior, cu destinațiile Mestia, Ushguli, Lenteki. A turnat cu găleata întreaga zi și am urcat de ne-a ieșit pe ochi, dar acesta urma să fie doar începutul. Am continuat cu nopți ploioase și cățărări interminabile, dar peisajele ne-au cucerit, alinând orice rană. Ne-am delectat cu creste muntoase, am admirat localitățile tradiționale și vestitul Ushba și am înotat prin noroaie pe drumuri ascunse prin păduri. Am ajuns să îndrăgim asfaltul și să ne minunăm de fiecare contrast al regiunii: prea umed sau prea arid, prea verde sau prea uscat, prea cald sau prea rece. În Tbilisi ne-am reamintit cât de mult ne îngreunăm, ca oameni, viața. Apoi, ne-am bătut cu setea, căldura și lipsa de odihnă în Azerbaidjan, unde am descoperit cel mai cel oraș de până acum: Baku. Zgârie-nori, mare, clădiri vechi de sute de ani și bulevarde largi și aerisite, așa aș putea creiona imaginea metropolei. Deși ne-au plăcut oamenii, ne-am întors în Georgia cu trenul, ca să evităm deșertul. Pentru că e război între Armenia și Azerbaidjan, singura șansă e să faci zig-zag printre granițe dacă vrei să vezi toate țările, așa că ne-am conformat. Către platoul armean, am urcat printr-un defileu puternic industrializat pe vremea URSS-ului, dar în paragină astăzi. Totuși, spectaculozitatea lui a fost la cote maxime, unice chiar. Nu am răbdat și, după Sevan, am intrat în Karabag, regiunea-problemă dintre cele două state. Deși la altitudine ne-am crezut în al nouălea cer de cât de frumos era, curând am reîntâlnit căldura, ariditatea și vegetația...