Articole din decembrie, 2018


M-a prins târziul

M-a prins tarziul


Scris de | 12 dec. 2018

M-a prins târziul fără searăRoind prin gând de infinit,Fugeam să scap de-a vieții gheară,Dar am căzut, rău ostenit.  Mi-ajunge drumul fără țintă,Nu mă descurc să îl parcurg!Respir să simt cum iarna intrăȘi prin plămâni fricile curg.  Mi-e dor de zori de alinareCu liniștea frumos mormânt;Aștept s-apară un nou soareCu-al legământului iz sfânt.  Caut în sufletu-i oglindăDe sunt virtute ori păcat – Pătrund reflexia sticlindă:În ambele-s înveșmântat! Văd chip de monstru în fereastrăPrivindu-mă cu ochii hâzi;Observ cum aripi dau să-mi crească, Devin curat, zburând spre culmi.  Și ce-mi doresc, citind aievea,E să nu sper, tot în zadar,Că va veni, odată, vremeaSă fiu iubit, nu doar prea rar.  Aceasta este utopiaOricăruia de pe pământ – Din piepturi strigă nebunia:„Iubiți-mă, vă rog, cum sunt!” Abia atunci, în acceptare,Când dorul ne unește strâns,Va crește falnică schimbareCu binele curgând a plâns.  Nu va mai fi târziu în searăȘi gândul calm se va vedea…Voi mai spera, a câta oară,Să-ncerc, pe drum, a nu...

Citește mai mult...
Ce mi-a ramas

Ce mi-a ramas


Scris de | 11 dec. 2018

Mă uit, timid, spre zări întinse, Iubind un chip ce n-am avut… Răsună-n mine-acorduri stinse, Izvor de-un viitor de lut! … Și fac trecut din orice clipă, Îl las acolo să se șteargă! Mă uit, cu gândul pe-o aripă, Spre fericirea ce aleargă. Nu către mine, ci departe Să-mi amintească să mai fiu – Uimesc mirarea ce mă-împarte, Spre un nou eu, să mă mai știu. … A mai rămas o așteptare, În tot ce e pe-această lume: Mă pot gândi la tine-n zare Și pot să scriu despre-al tău...

Citește mai mult...
Seen

Seen


Scris de | 9 dec. 2018

Deschizi fereastra de chat și, după ce îți măiestrești cuvintele, apeși SEND. Cu smile-uri și glume, dar și informații serioase, căci te respecți. Și aștepți. Întâi să vadă mesajul, iar apoi, cum e și normal, să primești un răspuns. Dar orele trec, iar tăcerea rămâne. Te iei cu treburi – nu o arzi toată ziua pe social media – și uiți. Uneori, pentru totdeauna. Alteori, până când îți dai seama că nimicul devine…SEEN. Răspunsul nu apare, indiferent că ai povestit, că ai întrebat sau ca ai invitat. Pur și simplu, ecranul se transformă în entitatea care dă dreptul unui comportament lipsit de bun-simț. Toți am lăsat persoane cu ochii în soare, din diverse motive. Poate ne enervau cu insistența, poate vorbeau tâmpenii sau, pur și simplu, poate nu ne plăcea fața lor. Așa că, pentru a nu intra în detalii, citeam rândurile și le ziceam „pas”. Cu necunoscuții, însă, care își iau timp să ne transmită ceva, ce avem? Cu prietenii – măcar ai trecutului – ce avem? SEEN, nu merită mai mult. Asta este una din problemele pe care tehnologia și conectarea infinită la care ne supunem le aduce: am înmulțit relațiile, dar le-am distrus calitatea. Nu e nimic grav să nu răspundem la conversații. Să dispărem în mijlocul unei discuții, fără să anunțăm. Să revenim a doua zi…sau a doua lună. Să fim prieteni doar în on-line, dar, de fapt, să nu fim prieteni deloc. Să dai SEEN cuiva – indiferent cui – e ca și cum te uiți pe vizor, dar nu deschizi. E ca și cum cineva îți cere o informație pe stradă, iar tu îi întorci spatele. Sau ca și cum primești un pliant, dar tu îl iei și îl arunci. E cam cum ne raportăm la cerșetorii urât mirositori când ne abordează la semafoare: îi vedem, dar trecem mai departe. Ciudat, însă, e că îi tratăm pe oameni ca și când ar fi mai puțin decât sunt. Ecranele ne fac să ne simțim importanți și distanți față de oricine. Credem, evident greșit, că avem dreptul să îi privim pe toți de sus, după cum ne convine. Ascunși în spatele aplicațiilor (și, adesea, împărțiți între ele) nu vedem nimic în neregulă să nu răspundem. Ne mirăm, mai târziu, de ce primim SEEN-uri când cerem iubire. Pentru că atunci când aveam de oferit respect, am oferit indiferență....

Citește mai mult...
Ce caut eu nu are încă nume

Ce caut eu nu are inca nume


Scris de | 7 dec. 2018

    Ce caut eu nu are încă nume, Așa că-mi văd de mers către niciunde Și n-o să râd, când astfel mi se spune, Nu o să plâng, când lumea-n juru-mi plânge. E doar necunoscut în tot ce-i viață Indiferent ce oamenii vor spune; M-avânt, discret, în pâcla numai ceață, Ce caut eu nu are încă nume. Păreri lovesc, iubirea e pierdută… Pe chip dansează lacrimile surde, Nu auzim din jalea cea nespusă, Așa că-mi văd de mers către niciunde. Țipăm, în șoaptă, toți și fiecare Cu sufletele numai răni și bube; Îmi văd de ce înseamnă a mea cale Și n-o să râd, când astfel mi se spune. Cu inima bucăți, în așteptare Privesc spre orizontul numai sânge: Suspin cu ochii șterși, a depărtare, Nu o să plâng, când lumea-n juru-mi plânge. Nu o să plâng, când lumea-n juru-mi plânge Și n-o să râd, când astfel mi se spune, Așa că-mi văd de mers către niciunde: Ce caut eu nu are încă...

Citește mai mult...
7 lecții învățate pe drumuri

7 lectii invatate pe drumuri


Scris de | 5 dec. 2018

Puține activități te dezvoltă mai mult decât călătoritul, necunoscutul la care te expui devenind cel mai bun profesor. Și, cu cât maniera de a străbate lumea este mai expusă și non-conformistă (ca mersul pe bicicletă), cu atât lecțiile sunt mai numeroase. Recent, am încheiat cea de-a 4-a excursie pe două roți prin Europa, prin țările de la marginea continentului: Georgia, Azerbaidjan, Armenia și Karabah. În total, am bifat peste 3000 de kilometri și o lună întreagă de dormit la cort, prin ținuturi pe care nu le știam decât de pe hartă. Cartea „Ținutul dintre Mări” care conține întreaga poveste a aventurii va fi lansată în mai puțin de două săptămâni (te poți înscrie pentru eveniment aici, e gratis), dar pentru cei care nu vor ajunge în posesia ei, am rezumat mai jos câteva sfaturi care te vor ajuta în viitoarele călătorii. Lecția 1 – Dezvoltă-ți curajul ca să pornești Bine, acest sfat nu e de prin excursie, ci dinainte, dar cred că e cel mai important: fără curaj, aventurile nici măcar nu s-ar întâmpla. Prea adesea, auzim ce nu putem să facem și de ce nu putem, în loc să ni se spună că e realizabil și că merită. Astfel, ajungem să credem că ceea ce e rar întâlnit e riscant și greșit, chiar dacă, în sine, activitatea respectivă e mai mult decât de dorit. Personal, mi-am construit curajul de a pleca în necunoscut brusc: de nicăieri, m-am aventurat în a străbate Europa, pe bicicletă, timp de 3 luni. Totuși, consider că mai înțeleaptă e o trecere treptată, de la mici aventuri în spatele casei, până la nemărginitul de la orizont. În acest fel, îți oferi timp să te documentezi, să te antrenezi și să afli cu ce se mănâncă greul la care vrei să te înhami. Lecția 2 – Planifică, dar nu planifica prea mult Oamenii sunt diferiți, când vine vorba de orice, nu doar de a călători. Practic, ceea ce suntem se manifestă în orice realizăm sau încercăm. O aventură în necunoscut va fi trăită în stilul propriu, care te reprezintă. Totuși, să planifici exagerat de mult, la virgulă și aranjând fiecare fundă, nu o să te facă mai fericit, ci doar mai stresat. Poate că e doar felul tău de a vedea lucrurile, însă de ce mai pleci la drum, dacă nu ca să fii surprins? Personal, am nevoie să controlez, în linii mari, ceea ce urmează să se întâmple – însă niciodată nu țin cu dinții de ceea ce am stabilit. Am fost, foarte des, confruntat cu a schimba traseul, cu a rezolva probleme neprevăzute sau, pur și simplu, cu a renunța la obiective pe...

Citește mai mult...