Articole din decembrie 9th, 2018


Seen

Seen


Scris de | 9 dec. 2018

Deschizi fereastra de chat și, după ce îți măiestrești cuvintele, apeși SEND. Cu smile-uri și glume, dar și informații serioase, căci te respecți. Și aștepți. Întâi să vadă mesajul, iar apoi, cum e și normal, să primești un răspuns. Dar orele trec, iar tăcerea rămâne. Te iei cu treburi – nu o arzi toată ziua pe social media – și uiți. Uneori, pentru totdeauna. Alteori, până când îți dai seama că nimicul devine…SEEN. Răspunsul nu apare, indiferent că ai povestit, că ai întrebat sau ca ai invitat. Pur și simplu, ecranul se transformă în entitatea care dă dreptul unui comportament lipsit de bun-simț. Toți am lăsat persoane cu ochii în soare, din diverse motive. Poate ne enervau cu insistența, poate vorbeau tâmpenii sau, pur și simplu, poate nu ne plăcea fața lor. Așa că, pentru a nu intra în detalii, citeam rândurile și le ziceam „pas”. Cu necunoscuții, însă, care își iau timp să ne transmită ceva, ce avem? Cu prietenii – măcar ai trecutului – ce avem? SEEN, nu merită mai mult. Asta este una din problemele pe care tehnologia și conectarea infinită la care ne supunem le aduce: am înmulțit relațiile, dar le-am distrus calitatea. Nu e nimic grav să nu răspundem la conversații. Să dispărem în mijlocul unei discuții, fără să anunțăm. Să revenim a doua zi…sau a doua lună. Să fim prieteni doar în on-line, dar, de fapt, să nu fim prieteni deloc. Să dai SEEN cuiva – indiferent cui – e ca și cum te uiți pe vizor, dar nu deschizi. E ca și cum cineva îți cere o informație pe stradă, iar tu îi întorci spatele. Sau ca și cum primești un pliant, dar tu îl iei și îl arunci. E cam cum ne raportăm la cerșetorii urât mirositori când ne abordează la semafoare: îi vedem, dar trecem mai departe. Ciudat, însă, e că îi tratăm pe oameni ca și când ar fi mai puțin decât sunt. Ecranele ne fac să ne simțim importanți și distanți față de oricine. Credem, evident greșit, că avem dreptul să îi privim pe toți de sus, după cum ne convine. Ascunși în spatele aplicațiilor (și, adesea, împărțiți între ele) nu vedem nimic în neregulă să nu răspundem. Ne mirăm, mai târziu, de ce primim SEEN-uri când cerem iubire. Pentru că atunci când aveam de oferit respect, am oferit indiferență....

Citește mai mult...