Articole din decembrie 20th, 2018


Peisaj selenar, pe Pământ -Trebuie să mă întorc! le strig eu, din spate, celorlalți.  Sunt ultimul în coardă pe versantul abrupt al Elbrusului, într-o dimineață de gheață. Temperatura nu depășește -10 grade, dar lipsa odihnei din nopțile precedente mă face să o resimt cu totul altfel.  -Nu reușesc să mă încălzesc, iar picioarele îmi sunt cel mai afectate, abia îmi mai simt degetele! adaug. Ziua vârfului, 5 dimineața Andrei – ghidul – m-ar mânca din priviri. Cerul e senin, vântul inexistent, zăpada încă e accesibilă – o zi perfectă pentru vârf, distrusă de inconveniente tehnice.  -Ne întoarcem toți! decretează.  Nu reușesc să îl înduplec să cobor pe cont propriu, deși riscul e aproape de zero. Vizibilitatea e bună, iar corpul are energie pentru efort. Dar nu, oprește toată echipa și gata – au și banii prețul lor.  Coborând, am timp să reevaluez ultima săptămână, încă de la decolarea din România, trăgând învățăturile…la cald, să zicem.  M-am bucurat enorm când am aflat că am ocazia să mă reîntorc în Caucaz, la nici trei luni de la excursia cu bicicleta prin regiune. Totuși, din cauza bugetului limitat, am ales să abordez aventura în stilul caracteristic: fără pretenții, cu tras de mine și cu deschidere către orice conjunctură.  Norocoși, am prins vreme superbă, cu călduri care m-au făcut să urc până la 3800 m, doar în tricou și pantaloni scurți, deși e Octombrie. Totuși, altitudinea mi-a dat metabolismul peste cap, împiedicându-mă să mă odihnesc pe măsura efortului. În câteva nopți, am citit trei cărți, măcar cultivare să fie, chiar la capătul pământului! Aclimatizare – 4200 Aclimatizarea a mers bine, iar muntele nu cere altceva decât rezistență. Fizică, dar mai ales psihică, să fii gata să urci ore în șir printr-o mare de alb, către un vârf care, deși e aproape, îți e total inaccesibil.  Eșecul mă roade, deși, pe de altă parte, sunt împăcat cu el. Am descoperit, grație aventurii acesteia, cu ce îmi rezonează sufletul, când merg pe munte: cu păduri întinse, cu lacuri, cu seri la cort, cu foc de tabără etc. Elbrusul, este, însă, un colos care nu îți oferă – exceptând satisfacția de a fi atins vârful – nimic din toate acestea. Cât vezi cu ochii, gheață și stâncă, atât.  Mai de aproape – 3800 m -Cum a fost? ne întreabă oamenii din tabără, când sosim.  -Se putea mai bine! concluzionez eu, iar apoi detaliez situația.  De aici, totul devine o cursă către casă, în care puține lucruri mai contează. Suntem, cu toții, rupți, dar și apăsați de acest deznodământ mai puțin luat în calcul. Personal, aleg să separ ce merită și să mă bucur de ce a fost...

Citește mai mult...