Articole din ianuarie, 2019


Cândva

Candva


Scris de | 30 ian. 2019

Cândva, stelele șopteau o povesteDe iubire, farmec și gând către bine – Urlau munții-atunci de pe creste,Chemându-mă, zilnic, să vin către mine. Era lumea mai caldă odată,Singurătatea fugea să dispară-n uitări,Țineau sufletele altfel pe tavăSperanțe de inimi legate-n valori. Dar azi a rămas doar chip de-apăsare,Cu vânt șuierând prin cotloane de fier,Ridic apăsat voința-mi spre zare,M-aplec în noroi, încercând tot să sper. La ce? Nu am niciun gram de știință,Doar vreau să descopăr al vieții final!Ating în oglindă-al meu chip de ființă,Cândva, a trăi nu era doar...

Citește mai mult...
Sunt în zadar

Sunt in zadar


Scris de | 27 ian. 2019

Sunt tot ce sunt și ce voi fi, Dar, tot ce sunt, sunt în zadar.Prefer să fiu cum n-aș mai fi,Și azi, și ieri, nicicând și iar. Îmi caut locul printre astre, Târându-mi pașii prin noroi. Ascult chemări din zări albastre, Rămân străpuns, cu ochii goi. Mă lupt pentru o zi mai bună, Încerc s-ajut cu cel ce sunt. Întind, din când în când, o mână, Celor mai jos de pe pământ. Respir atent la ce-nconjoară, Un trai anost și fără sens,Mă uit la giulgiul ce-nfășoară, A zilelor prezent consens. Mă torn în foc să scap de zgură, M-arunc în hău să mă despart. Alerg spre-a munților alură, Mă mătur din nisip uscat. Înșir cuvinte pe hârtie,Vorbesc în jur când prind curaj,Dar ce să spun bine să fie, Când sufletul în lumi mi-e gaj? Am ape liniștite-n mine,Ce cad cu spume și vâltoriMă scurg prin case doar ruine, A tot ce-am fost fără de nori. Și uit să fiu cum mi se spune, Mai caut să îmi aflu drum.M-opresc la furcile din lume, S-aștept să ard până la scrum. Abia atunci, mai trag speranță,Că voi afla a fi iubitCând în a traiului balanță, Voi fi doar praf...

Citește mai mult...
Matematica relațiilor

Matematica relatiilor


Scris de | 17 ian. 2019

1 + 1 = NOI. Așa s-ar rezuma ecuația unei relații de cuplu. La modul ideal, cel puțin, căci în realitate necunoscutele încurcă socoteala simplă a așteptărilor. 1 + 1 = EU. Cam așa stau, de fapt, concluziile. Iar asta nu e de rău, dacă pui lucrurile în context. Nu neapărat de rău, cel puțin. Că nu mai suntem în stare să construim relații durabile e un fapt. Ca oameni, ne găsim paralizați în fața schimbărilor sociale, economice și emoționale, încercând să abordăm viitorul cu metode care funcționau doar în trecut. Astăzi, lumea se învârte diferit decât acum câteva sute (sau, mai bine zis, zeci) de ani, iar romantismul cu care am crescut nu face decât să adâncească prăpastia dintre standarde. Nimic nu te împlinește mai tare ca o relație cu o persoană de sex opus – și, totuși, nimic nu te dărâmă mai rău. Care este, deci, cheia care face diferența? Cum să abordezi situația în așa fel încât ceea ce construiești să nu se năruiască peste noapte? Ca să fiu sincer, habar nu am! Nu pentru că nu aș putea să îmi dau cu părerea, ci pentru că nu cred în rețete. Suntem persoane dinamice, care, deși asemenea când vine vorba de nevoi, suntem diferite în fața împlinirii acestora. A înțelege, însă, ce căutăm într-o relație e crucial pentru buna ei desfășurare ulterioară. Bărbații și femeile funcționează în cu totul alți parametri. Avem – în linii mari – aceleași corpuri, dar creierele sunt departe de a se asemăna. Fiecare, deci, caută și abordează ideea de cuplu/familie prin prisma propriilor ochelari. Fără să despic firul în patru, femeia vrea siguranță. Nici mai mult, nici mai puțin, doar siguranță! Din această cauză alege un bărbat cu bani și putere, uneori mult mai în vârstă decât ea. De asta te toacă mereu să îi spui că o iubești (chiar și când e evident), cerându-ți gesturi de afecțiune. De asta, până la urmă, nu e niciodată mulțumită: nici de tine, nici de casa în care stați, nici de ultimul concediu etc. Și, tot de asta, adună haine și pantofi, se machiază excesiv și se dă în spectacol pe internet: are nevoie de resurse și de validarea pe care o primește, de la ceilalți, prin ele. Bărbatul, în schimb, e mai simplu. Obișnuit să se descurce singur, gata oricând să dea piept cu pericolele vieții, el vrea un context stabil, care să nu îi chinuie mintea la fiecare pas. Vrea, deci, o viață predictibilă, unde cauza X să determine efectul Y. Și mai vrea sex, dacă tot a venit vorba. Și liniște. Cât mai multă. Alături de o femeie frumoasă (lângă care...

Citește mai mult...
Singurătatea

Singuratatea


Scris de | 16 ian. 2019

Prea multa liniște din juru-mi,Mă strânge-n menghină de timp – Admir cum gingaș tu îmi murmuri,Că uit să fiu și să mai simt. Nu văd prin bezna ce-nconjoară,A sufletului albe taine – Inspir adânc – a câta oară? – Tot căutând a tale haine. Nu ești reală, nu exiști, Dar ești în tot ce sunt și-am fost. Refuz să-ți umplu ochii triști, Mai sper, să aflu, totuși, rost! Încerc, în zile și-nserare,Să te descopăr cum nu ești.Mă mângăie-a naturii boare, Purtând parfum de aspre vești. Nu e nimic în depărtare, Iar viitorul e doar vis – M-aplec, cu-o ultimă suflare, M-așez pe margine de-abis. Și iau singurătatea-n brațe, Să ne iubim ca doi nebuni. Las adâncimea să ne-nalțe,Zburând, senini, spre alte...

Citește mai mult...
Nemulțumit de viața ta?

Nemultumit de viata ta?


Scris de | 11 ian. 2019

23 de zile, 18 ore și 24 de minute – atât s-a scurs de la apariția ultimei mele cărți, „Ținutul dintre Mări”. Într-o luni, pe seară, când afară ningea ca în povești, 40 de oameni își făceau loc în program pentru a fi prezenți la eveniment. De atunci, povestea excursiei pe bicicletă prin Caucaz e disponibilă pentru toți doritorii sau curioșii. Tot de atunci, însă, mai bine de jumătate din exemplare adună praf prin dulapuri (asta deși reacțiile de la cei care au citit deja cartea sunt mai mult decât încurajatoare). Am oftat des în perioada aceasta, recunosc. Devine frustrant să muncești sute de ore, să măiestrești mii de cuvinte și să te zbați să oferi tot ce ai mai bun, doar pentru ca rezultatele să se lase așteptate. Pentru un artist – de orice fel ar fi el – succesul se măsoară în numărul de oameni care îl apreciază. Și (lăsând deoparte marketingul) dacă nu reușești să îi atragi pe ceilalți către ceea ce oferi, aluneci foarte ușor în a-ți pune la îndoială calitatea. Tiparul, din păcate, se repetă și când vine vorba de articolele sau poeziile de pe blog – deși cei care le citesc le apreciază (aici apare și paradoxul), sunt prea puțini față de potențiala piață. Iar asta devine descurajant: de ce să mai scrii, dacă o faci aproape în zadar? Am descoperit, însă (pur accidental), cât de egoist și materialist gândesc. Treptat, dar cu o manifestare bruscă, am înțeles că ceea ce contează, de fapt, nu e cantitatea (și nu, nici calitatea) – dincolo de toate, important este ca eu să îmi fac partea: dacă ajut o singură persoană, oricât de puțin, atunci scriitura mea și-a atins scopul. Foarte adesea, judecăm succesul prin prisma oamenilor care ne apreciază. Bombardați cu reușitele altora, ne ridicăm etalonul pe culmi de glorie – dacă nu schimbăm lumea, atunci e în zadar. Suntem educați că putem fi orice ne dorim, dar că trebuie să fim cei mai buni. După muncă, rezultatele nu vor întârzia să apară, ni se spune. Viața, totuși, are altă socoteală. Dezvoltarea tehnologică și globalizarea au făcut aproape imposibil succesul pentru toată lumea. Deși niciodată în istorie acesta nu a fost mai tangibil, rar a fost mai îndepărtat. Astăzi, siguranța jobului nu mai există. Astăzi, nu mai e suficient să fii cel mai bun din sat, dacă nu ești cel mai bun de pe Internet. Astăzi, poți să fii un maestru în pătrățica ta, dar prea puțin în afara ei. Și, tot astăzi, comparația nu se mai face între tine și cerul de cunoscuți, ci între tine și lumea întreagă. Cu alte cuvinte: dacă nu...

Citește mai mult...