Articole din martie 4th, 2019


O altă lume Cred că e la dreapta, îmi spun, încercând să ghicesc poteca pierzându-se dincolo de raza frontalei. -Hai pe aici! expun cu voce tare, luând-o, curajos, înainte. Suntem în Imlil, un sat înghesuit la poalele munților Atlas, locul de pornire către Toubkal, cel mai înalt vârf al Africii de Nord. E aproape 21:00 și ne căutăm, zăpăciți, cazarea rezervată cu doar câteva minute înainte pe Internet. Potecile șerpuiesc în toate direcțiile, iar oamenii întâlniți, din vreme în vreme, ne privesc cu ochi suspicioși. Liniștea, pe care o doream cu ardoare cu ore în urmă, acum îmi pare apăsătoare. De fapt, e la stânga. Și, cum urcăm, când cu ochii în harta de pe telefon, când scrutând bezna, filmul după-amiezii mi se derulează cu rapiditate – e abia prima zi în Maroc, dar s-au întâmplat atâtea că mi-ar ajunge pentru o lună! Zborul de la Bergamo la Marrakech a venit cum nu se poate mai bine: după alergat prin ploaie încercând să prindem câte o frântură din cochetul oraș de sub Alpi, zăduful Marocului mă reumple cu energie proaspătă, deși uscată și haotică. Labirintul aeroportului ne poartă întâi la vamă, apoi către un stand de unde cumpărăm o cartelă locală și, ulterior, către centrul orașului. Entuziaști, pornim la pas, pe trotuarul lat al unei străzi cu multe benzi, pe care se întrec, deopotrivă, automobile, pietoni, camioane și scutere de tot felul. În aer, mirosul de combustibil prost ars împrăștie o senzație apăsătoare, de capăt de lume. Culmea, din ea se nasc visuri, zâmbete și zbor alert către necunoscutul ce mă așteaptă în față, provocându-mă să-l descopăr. -Hai că suntem aproape! mă trezește Edi, arătându-mi luminile de la casa din apropiere ce ar trebui să fie hostelul nostru. Completăm niște hârtii cu tot felul de date despre noi, ni se oferă informațiile despre mersul lucrurilor și apoi suntem conduși pe niște scări exterioare către camera ce ne va fi casă timp de două zile. Nu sunt obișnuit să folosesc formele turistice de cazare în călătoriile mele, dar în această scurtă evadare sunt nevoit să fac această concesie. Interiorul este decorat simplu, cu gust, într-o notă specifică. Lumina caldă, aruncată filtrat peste încăpere, conferă un aer străin, dar primitor. Patul, îmbrăcat într-o pătură țesută cu motive tradiționale, mă îmbie la odihnă. Una peste alta, camera nu e rea – nu o să ii duc dorul cortului cu care m-am învățat să împart nopțile pe drumuri. Deși obosit, ies să caut un loc de unde să fotografiez valea, încercând să unesc bolta numai stele cu luminile artificiale ale pământului. Sub liniștea serii, firul întrerupt cu brutalitate mai devreme, se înnoadă de...

Citește mai mult...