Articole din aprilie 1st, 2019


Scurt tratat de minimalism

Scurt tratat de minimalism


Scris de | 1 apr. 2019

Despre minimalism, ca și despre alte abordări de nișă ale vieții, se poate discuta îndelung, uneori fără a ajunge la o concluzie neapărat bună. Respinsă de mulți, îmbrățișată de alții, perspectiva simplă a unui trai autentic poate fi prezentată cel mai bine, dincolo de toate, din experiență proprie. Am intrat în contact cu minimalismul cu ani în urmă, când am descoperit câteva materiale pe internet pe această temă. Pasionat de când mă știu de simplitate și de eficiență, acesta a venit ca un răspuns la o întrebare pe care nu mi-o pusesem niciodată conștient: cum aș putea trăi mai frumos? Astăzi drumul îmi e clar: mulțumește-te cu puțin, bucură-te de ceea ce ai, fii fericit acolo unde ești și reînvață să apreciez detaliile simple ale vieții. Într-o societate care ne bombardează cu nevoi, a trăi simplu devine o provocare majoră. Presați de frica de a nu fi învechiți sau mințiți de fericirea de după colț, alergăm către un viitor rareori clar definit. Din multitudinea de opțiuni, de unde știm ce ni se potrivește? Pentru mine, a fi minimalist nu este despre a avea sau despre a face, ci despre a fi. Despre a deveni o persoană mai autentică, mai profundă și mai liberă. Dincolo de toate, dacă un stil de viață nu îți provoacă creșterea, înseamnă că acesta nu e deloc demn de păstrat. În adevăratul sens al cuvântului, nu mă consider minimalist. Încă am o mulțime de haine prin dulapuri. Bicicletele, echipamentul de munte, schiurile și alte elemente necesare pasiunilor îmi aglomerează garsoniera. Îmi place să trăiesc într-o anumită doză de confort, astfel încât cotidianul să nu fie un stres, ci o plăcere. Dar, dincolo de acestea, cred că am reușit să îmi construiesc o mentalitate care să facă din lucruri nu un scop, ci un mijloc – tot ceea ce dețin sau fac constituie parte integrantă din activitățile care îmi formează viața. La ce mă refer, mai exact, și cum se materializează această abordare (pentru mine)? Am sintetizat mai jos câteva puncte: Am doar haine și echipamente pe care le folosesc. Nu mă interesează moda, nu ma deranjează să port aceleași tricouri, nu arunc un articol decât când nu mai poate să fie purtat. Îmi cumpăr doar atunci când am nevoie, având grijă să urmăresc reducerile și să caut un raport calitate/preț foarte bun. Da, etichetele mă lasă rece, calitatea primează, iar aparențele vin după utilitate. Resursele sunt importante, așa că le cheltui cât mai atent posibil. Dacă nu e necesar, nu se întâmplă: nu spăl dacă mașina nu e plină, nu las becurile sau laptopul deschis când nu sunt în cameră, nu țin internetul pornit pe...

Citește mai mult...