Articole din septembrie 18th, 2019


Drumul către Sarajevo

Drumul catre Sarajevo


Scris de | 18 sept. 2019

Prima parte a drumului în Bosnia, cu multe tuneluri și vegetație specifică. Nu ne grăbim să ne urcăm în șa dimineața aceasta, căci efortul zilei anterioare ne apasă serios – totuși, înainte de 10:00, ne avântăm către frontiera cu Bosnia și Herzegovina, prima graniță serioasă a excursiei. Formalitățile nu durează, ba vameșii chiar sunt puși pe glume, așa că, foarte curând, ne bucurăm de începutul unei noi etape. E a treia oară când vizităm această țară (de fapt, a patra, dacă pun și traversarea de la Neum) și, de fiecare dată, am văzut fețe diferite și diverse, încât acum habar nu avem la ce să ne așteptăm… Inevitabil, este cald. Am înaintat spre sud, așa că e numai și normal, dar, evident, și neplăcut. Încă nu vrem să ne gândim la cum vom suferi în Grecia sau Albania, mai avem ceva cale până acolo! Pierdem constant din altitudine, strecurându-ne printr-un defileu superb, marcat de tuneluri și poduri nenumărate. Dacă nu ar fi vegetația aceasta caracteristică zonei mediteraneene, sigur ne-am bucura deplin de peisaj! Vișegrad și Podul Otoman văzut de lângă Drina, în amonte. Primul oraș este Vișegrad, o localitate care ne oferă scurte frânturi din cum arată Bosnia locuită: puțin haotică, destul de aglomerată de turiști, reprezentând un mix de Orient și Occident. Aflată sub dominație otomană pentru multă vreme, zona Balcanilor păstrează încă o mulțime de elemente specifice, unice în Europa. Un astfel de monument este și podul Sinan Pașa, ce traversează râul Drina și care, în trecut, lega Istanbulul de vestul Europei. E cald. A ploaie, dar cerul e senin până la orizont. Într-adevăr, orizontul e restrâns, pentru că defileul s-a îngustat iarăși, Drina săpând un culoar larg printre pereții stâncoși ai muntelui, în goana ei către mare. Străbatem tunel după tunel, pierzându-le șirul. Neiluminate, ne provoacă fiori pe spate când suntem depășiți de vreun șofer mai iresponsabil. Înaintarea însă cere învingerea fricilor și construirea peste acestea. Tot pe defileu (altul, evident), către Sarajevo. Nori de furtună în față, pe care îi evităm. În Ustipraca ne lăsăm în dreapta, deși exista și varianta Gorazde, un drum ce traversa muntele și care, probabil, ar fi fost spectaculos. Nu știm însă care e mai frumos, așa că mergem după instinct – un instinct ascuțit (ne place să credem) după atâtea mii de kilometri pe două roți. Curând, dăm nas în nas cu furtuna, dar ne simțim încrezători: o fentăm, intrând pe un drum pietruit ce ar trebui să șerpuiască pe lângă o apă vreme de 20 de kilometri înainte de a ne scoate iarăși în șoseaua asfaltată. Peisajul e fantastic, iar liniștea care ne cuprinde este plăcută mai întâi,...

Citește mai mult...