Articole din octombrie 1st, 2019


Priveliștea de dimineață de la locul de cort – Defileul Râului Neretva. Soarele ajunge greu în fundul defileului unde noi meșterim strânsul taberei, versanții de stâncă stându-i neclintiți în cale. E rece la umbră, așa că plecăm îmbrăcați bine, ca de iarnă. Continuăm pe aceeași șosea aglomerată, pe lângă Neretva, către Mostar, ultimul oraș de marcă din țară. Curând, dăm hainele jos ca Baba Dochia cojoacele, într-o înaintare lentă și lipsită de entuziasm. Nu știu de ce, dar suntem prea obosiți pentru o nouă zi, parcă… În Mostar ajungem,…dar nu prea. Urmăm Garmin-ul – ar trebui să ne ducă la vechiul pod otoman – pe un fel de centură tangentă cu așezarea, ce se menține pe coasta dealului, la o distanță considerabilă de centru. Mai mult, ne zăpăcește serios, obligându-ne să coborâm către zona veche după ureche, pe niște străduțe ca niște alei, pierdute printre case solide de piatră. Stari Most-ul si Stari Grad-ul, principala atracție a Mostarului. Stari Grad-ul pufăie de lume și de comercial, deși nu e nici 10:00 dimineața. Terasele sunt ticsite și ele, iar grupurile de turiști ce se înghesuie în zona pietonală îmbâcsesc atmosfera prea tare. Nu răzbim cu bicicletele printre șuvoaie, așa că ne separăm: eu rămân de pază, iar Evelin ia GoPro-ul și se pierde spre pod prin mulțime. Analizând oamenii, constat: de ce fuge atât fericirea, că o alergăm prin tot felul de locuri? Ce nu ne ajunge acasă și încercăm să obținem pe drumuri? Ce are depărtarea, de ne cheamă cu așa glas de sirenă? Orașul nu e special – cel puțin partea veche, căci pe cea nouă nu am vizitat-o – dar este considerat unul din cele mai atractive. Ciudat, căci Bosnia și Herzegovina are minunății naturale incredibile! Dacă ne întrebi pe noi, țara excelează exact la aspectele trecute cu vederea: relief divers și vegetație sălbatică, sate pustii pierdute în vârf de munte și atmosferă neîntinată de consumerismul turistic. Dar, până la urmă, nu știu de ce mă plâng: cu cât mai aglomerate sunt orașele, cu atât mai libere sunt restul frumuseților! Pe o urcare tare lungă, în plin soare, bucurându-ne de orice detaliu. Nu peste tot însă este la fel de frumos: aruncați în căldarea plată din jurul Mostarului, ne simțim ca în infern. Ieșirea, ca un progres spre nemurire, e cruntă: urcarea se întinde lin spre un cer ca oglinda, iar transpirația ce curge șiroaie ne înfrânează cu succes. E o căldură teribilă, probabil cea mai rea de până acum – iar cum suntem complet expuși, o simțim până în suflet. Mai mult, rămânem și fără apă, iar satele fantomă pe care le străbatem nu ne oferă...

Citește mai mult...