Articole din octombrie 7th, 2019


Îmi place riscul. Mă hrănesc din competiție. Dau ce am mai bun atunci când mă întrec, cu mine sau cu ceilalți. Ador aventura, necunoscutul și provocările. Fără acestea, nu aș putea să cresc. Fără acestea, viața nu ar fi viață. Există un ingredient în ființa omului care îl face să tânjească după dificultăți. Ca o amprentă în ADN, e scris peste tot să căutăm mai mult. Dacă putem merge, ne dorim să alergăm. Dacă alergăm, vrem să zburăm. Dacă zburăm… Nu suntem construiți pentru relaxare, ci pentru efort, pentru a trage către un potențial personal adesea intangibil, dar care știm că este posibil. Am ajuns unde suntem astăzi, ca societate, datorită indivizilor care și-au asumat riscuri. Doar pentru că au fost oameni care au înțeles că starea de fapt a lucrurilor nu e suficientă, marile progrese au avut loc. Fără toți acești pionieri care nu s-au mulțumit cu puținul, am merge și astăzi pe jos, am trimite scrisori, am spăla de mână sau mai știu eu ce am face! Probabil am freca două bețe în peșteră, de fapt… Week-end-ul acesta a fost un week-end tragic, cu două mari tragedii. Una, mai apropiată mie și urmărită mai de aproape, a fost cea a accidentului din Piatra Craiului, soldat cu doi morți. Cealaltă, mai sfâșietoare, 10 morți și 7 răniți pe DN2, spre București. În bula mea, s-a vorbit și se vorbește enorm de primul, dar nu se spune aproape nimic de al doilea. E interesant cum după o „luptă” apar judecătorii, toți acești copii frustrați care știu evenimentele, care sunt ași în organizarea concursurilor, care au cea mai bună idee despre ce se poate face și ce nu se poate face pe munte, care înțeleg oamenii perfect și care, dacă ar avea puterea, ar face ei dreptate. Oh, ce bine că nu o au! Ce bine că astfel de specimene nu au mai multă autoritate decât cea a unui smartphone prea scump pentru buzunarul lor pe care își pot scrie aberațiile! Citesc cu stupoare cum, indivizi de tot felul, aruncă cu noroi în tot ce prind: în victime, în voluntari, în organizatori, în oameni de munte, în Salvamont, în autorități, în Trump, în Dumnezeu chiar! Cu voci de megafon, ei știu ce e bine pentru lume și pentru ceilalți, din canapeaua lor tocită de fundul prea gras și împuțită de chipsuri, aruncă impertinența unde văd cu ochii! Ce este mai dureros însă nu sunt aceștia, ci oamenii de la care așteptările sunt mai ridicate. Cei care iubesc muntele, care se plimbă cu bicicleta, care explorează natura etc. Și aceștia, din păcate, calcă prea des pe pașii celor dintâi! De ce...

Citește mai mult...