Articole din octombrie 16th, 2019


Vântul ce zgâlțâie cortul cu putere mă trezește devreme, înainte ca prima rază de soare să se facă simțită. Degeaba mă mai învârt în sac minute bune, somnul nu mă mai ia, iar sforăitul lui Evelin sigur nu ajută. Mă îmbrac și, fără răbdare, ies să îmi ocup timpul cu o carte bună, până vom reuși să ne urnim. La lumina zilei, văd mai bine locul de campare: ne găsim la intrarea către o hidrocentrală, pe un spațiu verde bine amenajat și, evident, interzis. Sper, deci, să plecăm curând, căci nu mă simt deloc confortabil în a călca, cu bună știință, regulile. Constat că în zadar vin dintr-o țară coruptă, în care doar proștii respectă legile, nu am ce îmi trebuie să fiu la fel (sau poate tocmai pentru că sunt sătul de mârlănii, încerc să fiu cum trebuie până la capăt). Pereții de stâncă se ridică sute de metri pe verticală, descoperind un cer senin, aspru cumva. Cochetez cu ideea de a mă întoarce la podul minune de cu seară, dar gândul că astăzi traversăm Durmitorul mă responsabilizează să mă menajez. Așa că rămân la ideea cu cititul, Kindle-ul fiindu-mi un bun companion în singurătate. Dimineața, lângă barajul de pe râul Piva. Plecăm târziu, după ce mă cert serios cu Evelin, ocazie cu care observ, încă o dată, cum doi oameni pot privi același tablou, dar vedea lucruri diferite. El e preocupat de odihnă prelungită, eu de a nu avea probleme absurde. El vrea să meargă puțin și repede, eu mai încet, dar mai multe ore. Deh…după posibilități! Ziua începe lejer, șerpuind pe lângă râu câțiva kilometri cât să ne încălzim. Ba dăm și de o coborâre ce ne umple numai bine entuziasmul pentru ceea ce urmează: câteva zeci de kilometri abrupți, în plină căldură, de la 500 la 1900 de metri. Nimic însă nu avea să mă pregătească pentru „zid”: o șerpuire teribilă, a cărei menire este să ne scoată din defileu până pe platourile înalte ale Parcului Național Durmitor. Muntenegru surprinde prin relieful divers și munții imenși. Nici cu drumurile nu îmi este rușine, construcția acestora este incredibilă! Pe prima urcare a zilei, o șosea cu nenumărate tuneluri, unele chiar în serpentină! Cu apa pe zero și energia la fel, sosim în prima localitate leșinați. Nu găsim decât 2-3 case mai mult pentru turiști și un restaurant, lângă care ne tracem sufletul. Povestim cu niște croați pe motocicletă și, după ce aprovizionăm, continuăm către inima Durmitorului. Nu înaintăm mult, căci vrem să mâncăm, iar apoi să ne odihnim. Nu ne permitem însă, iar coborârea de la orizont ne motivează să urcăm în șa. Iluzie deșartă! Altitudinea...

Citește mai mult...