Articole din noiembrie 14th, 2019


Odată procesul decizional încheiat, entuziasmul se întoarce la cote înalte – e adevărat, ajută și răcoarea dimineții, dar tot incredibil rămâne ușurarea că ți-ai găsit drumul! Pentru noi, acesta se va întoarce spre est/sud-est, intrând în Macedonia de Nord, una din fostele regiuni ale Republicii Iugoslave – printre cele mai mici -, dar o țară din care am rămas cu impresii plăcute din trecut (Evelin cel puțin e tare încântat). Lacul Debar, un fel de oază în deșert, ținând cont de caniculă. Trecerea frontierei e doar o formalitate, deși vameșul comentează că vrea pașapoartele, pe motiv că România nu e în UE – deh! geografia are și ea limitele ei, se pare! :)) În primul oraș, Debar, nu vedem mari schimbări față de Albania, doar că e puțin mai multă curățenie și, deloc de neglijat, mai multă liniște în trafic. Nu zăbovim, ci ne avântăm pe lângă lacul de acumulare cu același nume către Ohrid, zona unde vrem să lenevim măcar jumătate de zi, să ne reîncărcăm bateriile epuizate de mult. Șoseaua urcă continuu, dar cu milă, croindu-și calea prin păduri timide de foioase – ciudat, dar, deși verdele e spălăcit, față de ariditatea ultimelor două zile, îl percepem ca un fel de paradis. Ce face subiectivismul dintr-o călătorie! Drumul către Ohrid, împădurit și în amonte. Kilometrii se înșiră fără grabă, într-o întrecere lentă cu timpul. Ne oprim des, savurăm atmosfera prietenoasă și ne alintăm cu gândul scăldatului de peste câteva ore în lac – câtă nevoie aveam de o astfel de zi! După ce șerpuim pe cursul pustiu al unui râu, munții fac loc câmpiei ce parcă apare de nicăieri: nici pădurile masive, nici versanții stâncoși, nici liniștea anterioară nu anunțau prezența ei, cu civilizația la scară mare și, implicit, schimbările caracteristice acesteia. Profităm de unele, oprindu-ne la un supermarket și folosind niște Wi-fi, dar gândul relaxării definitive ne zorește mai departe. Cum arată Paradisul? După uscăciunea Albaniei, sigur e pictat în verde… Mai facem, totuși, o escală: vizităm zona turistică din Struga, acest orășel cochet pe care îl traversam și cu trei ani în urmă. Ce sentiment! Ce emoții să revezi, mental, alte drumuri, alte experiențe și alte stări sufletești…Aspecte care te marcau atunci și care, și astăzi, par atât de vii! Puține lucruri se compară cu acesta: să revii peste ani ca să constați ce și cum s-a schimbat și ce și cum a rămas… Stațiunea e plină de agitația estivală, iar plajele înguste ale Ohridului sunt aglomerate cum nu ne-am fi așteptat. Învârtim pedalele ușor, cu grija traficului în prim-plan, dar cu ochii după un loc retras, unde să rămânem și peste noapte. Îl găsim...

Citește mai mult...