A cata oara?

 

Din cer se strâng pe buze picuri,
În timp ce vine depărtarea
Schimbată-n multe, din nimicuri,
Ce-aduc orice, nu alinarea
În suflet ce-oftează-a dor.
Nu e ușor să uit speranța
Ce te-a pictat cu pas ușor
Te vreau de tot, iar temperanța
E pleavă ieftină ce fuge-n vânt
Și ce mă lasă cu speranța
Că fără tine întreg sunt.
Mă amăgesc, căci simt cum zboară,
Bucăți din cel ce-odat’ eram,
Și mă întreb a câta oară
Te voi visa ca să te am?
Căci ești a mea și-n alte brațe…
Te port în gând pe fir divin
Nimic nu poate, chiar departe
Să mă oprească să mai vin;
Și să aștept ca veșnicia
Să își croiască drum de piatră
Către un noi când bucuria,
Să fie deasă și curată.
Iar tu să fii ce totuși ești:
Minunea ce-aduce-n zare,
Sclipire de albastru-n vești,
Căldură ruptă dintr-un soare;
Și seară caldă ca de vară,
Pe care s-o suflăm în doi,
Când dragostea n-o să ne doară,
Pierzându-ne chiar pe căi noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.