Amore Siciliano: Cea mai rece zi și întoarcerea în România

Dimineața începe cu un soare plăcut…

Zgribuliți de frig, ieșim din cort devreme, doar ca să ne lovim de norii joși ce zugrăvesc atmosfera în apăsător. Strângem, pe fugă, cortul îmbibat de rouă, dar micul dejun îl amânăm pentru un loc cu soare. Îl găsim curând, după doar 3-4 kilometri de urcare, la fix să nu ne roadă prea tare stomacul. Cât pregătim, suntem optimiști și întindem și cortul să se mai usuce, deși e rece și stă să plouă…Semnele naturii nu sunt înșelătoare, nici nu apucăm să ne desfășurăm, că se pornesc stropi mari și reci, ca de vară. Brusc, ne aruncăm frenetic în a aduna toate bagajele înșirate, pentru a le proteja de urgie. Apoi, pentru orice eventualitate, ne echipăm și noi din cap până în picioare în plastice, să facem față urgiei.

…dar norii sunt vânturați serios (chiar și de eoliene).

Până la Nicosia, aproape o oră, ne plouă torențial, dar moralul ne rămâne ridicat. Suntem împăcați cu vremea, iar faptul că excursia e aproape la final contribuie la această stare. Încrengătura de drumuri de lângă oraș ne zăpăcește bine (ca de altfel pe toată insula), iar cel pe care nimerim ne poartă direct către inima orașului, una însorită și veselă, în plină pace. Fericiți, ne dezechipăm rapid, și continuăm spre est, pe o șosea liniștită, în ușoară coborâre. În doar câteva minute, atmosfera s-a schimbat dramatic: de la cenușiul norilor, acum ne scăldăm în auriul razelor de soare.

Nicosia printre stropii de ploaie.

Neatenți, greșim drumul, așa că ajungem în Agira, o altă așezare urbană tipică: în vârf de munte, cu casele una în spatele alteia și cu același șarm aparte. Tot aici, ploaia revine, căci norii sunt învârtiți pe cer de curenți aprigi ce ne țin în corzi. Dar nu durează, ba chiar se sparg la un moment dat, lăsându-ne să vedem un crâmpei din Etna, colosul insulei. Din păcate, la cum stau lucrurile, nu vom mai putea să urcăm și pe vulcan, poate că altă dată? Nu știi niciodată surprizele vieții, la fel cum, prea rar, poți să obții tot ce îți dorești…

Panormă asupra Agirei, un orășel cochet și primitor.

Campăm devreme, într-o livadă de portocali, bătuți de vânt și obosiți de frig. Cortul e complet ud, dar pe interior se păstrează excelent. Pregătim mâncarea, ne facem comozi și, cu prognoza în față, alegem o cazare pentru Catania, pentru ziua ce vine. Date viind puținele grade și șansele de ninsoare, decidem că nu avem timp să ocolim vulcanul spre Tormina (ca în planul inițial).

Somnul profund ne revigorează, iar cei 50 de kilometri până în oraș ni se par floare la ureche. Începem să regretăm decizia, dar stratul proaspăt de zăpadă de pe crestele pe care ar fi trebuit să le traversăm, ne mai consolează. Drumul până la mare decurge lin și fără grabă, iar noi arătăm ciudat tare cu toate hainele pe noi. Treptat, traficul se întețește, iar la periferie devine infernal. Cu greu, ne descurcăm să ajungem în zona veche a metropolei, la cazarea mult așteptată.

Toată excursia, Etna nu ne-a vrut. Cam atât ne-a dat…

E abia prânzul, așa că avem timp să ne aranjăm bagajele și să facem un duș înainte de a lua străzile la picior. Evelin e nemulțumit că lăsăm bicicletele, dar ne prinde bine puțină variație și un vizitat fără stres. Din păcate, orașul ne dezamăgește, deși are câteva zone de interes care nu pot fi date deoparte: Piazza Duomo, Teatrul Roman, Catedrala, Amfiteatrul Roman etc. Trecem cam pe la toate (și nu numai), încântați într-un fel de stilul baroc bine conservat, dar întristați de dezordine, de mizerie și de lipsa de interes în a oferi clădirilor strălucirea de odinioară.

Piazza del Duomo, Catania.
Tot în Catania, în curtea unei mănăstiri (habar n-am care).

Noaptea dormim prost, deranjați de terasele din apropiere. Încă o dată, civilizația e mai urâtă decât sălbăticia naturii! În ciuda confortului pe care îl aduce, aceasta e prilej de manifestări animalice, nenaturale, de care te dezobișnuiești, pe bicicletă fiind. Dimineața mai dăm o tură prin oraș, apoi ne ducem către aeroport, alergați de o furtună trecătoare. Petrecem restul timpului împachetând bicicletele, rezolvând cu predarea lor și zborul spre casă. În București mai bifăm 25 de kilometri până la Evelin acasă, ca o încheiere a periplului de 10 zile pe care tocmai l-am bifat. E tot decembrie, tot iarnă teoretic (căci practic zăpada nu și-a arătat fața), dar noi parcă suntem mai calzi și mai liniștiți, mai plini de dor după oamenii și locurile dragi și mai motivați să ne bucurăm de ceea ce avem acasă, nu doar de explorările nebune pe alte meridiane.

Ziua 9: https://www.strava.com/activities/2967010433
Ziua 10: https://www.strava.com/activities/2966398735

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.