Amore Siciliano: Cefalu și întoarcerea în munți

E a opta zi de când suntem pe drumuri și, în loc să ne obișnuim, parcă ne este tot mai frig. În fiecare dimineață plecăm cu tot mai multe haine pe noi, pentru o perioadă tot mai îndelungată. Noroc că soarele iese, și astăzi, cu religiozitate, provocându-ne la a mai arunca din cojoace, ca Baba Dochia în Ceahlău primăvara.

Plecăm cu stomacurile goale, imediat ce terminăm de strâns cortul îmbibat de rouă rece. Primul magazin deschide abia după 10:00, așa că suntem obligați să mai pedalăm câțiva kilometri până în Cefalu, ultimul orășel de vizitat de pe coastă. Evelin intră la cumpărături, iar eu fac pe gospodarul: întind cortul și orice alt articol care trebuie uscat în parcarea goală și însorită a supermarketului.

Biserica din Cefalu, de pe la 1300, în stil arabo-norman.

Vreme de mai bine de o oră, până terminăm, se încălzește deplin, atmosfera devenind extrem de plăcută. Șoseaua spre centrul vechi e blocată de trafic, dar ne strecurăm cu agilitate și, întrucâtva, în grabă, către zona vânată de turiști. E ciudat fenomenul acesta, al cosmetizării frumosului și al mușamalizării părților neplăcute, dar fiecare oraș (de oriunde din lume) îl practică, în propriul interes! În Cefalu, contrastul e marcant: case vechi și străzi înguste, îngrijite versus clădiri obișnuite, mai noi, cu drumuri late și betoane cenușii…

Interiorul Catedralei, de o simplitate rară.

Starea de spirit a orașului e relaxantă, căci e încă dimineață și nu e cam nimeni pe afară. Mai mult, din difuzoarele atârnate peste tot, se aud colinde de tot felul, iar terasele încep să forfotească de clientelă, pas cu pas. Biserica de piatră, construită tot cu motive arabe, surprinde prin simplitatea interioară și exterioară, cumva necaracteristice. După ce mai explorăm un timp locul plecăm spre prima noastră dragoste: munții, de orice fel ar fi ei!

Părăsim coasta, pe sub autostrada suspendată la mare înălțime.

Cerul e mai gri decât în ultimele zile, dar riscăm vremea nepotrivită pentru drumuri libere, peisaje rurale și locuri mai puțin bătute. Urcăm fără oprire cale de mulți kilometri, pe un versant lăsat în paragină, dar cu livezi de măslini vizibile oriunde ne aruncăm ochii. Treptat, crestele devin tot mai înalte, iar norii tot mai joși. Din când în când, pe câte un vârf mai apare câte un oraș, vestigiu al zeilor parcă, ce ne lasă muți de uimire. Până acum, decizia e cât se poate de bună!

Plantații de măslini și munții tot mai văluriți.

Odată cu seara, găsim apă pentru cele necesare, dar locul de campat întârzie să apară. Vrem să terminăm urcarea, dar frigul și lumina tot mai slabă nu ne ajută. Forțăm puțin nota și intrăm pe o pășune unde confiscăm cei 3 metri plați perfecți pentru cortul nostru. Apoi, pentru că e devreme și pustiu (deși suntem lângă drum) plec la vânat de lemne uscate. Focul, acest miracol al planetei, oferă celui ce îl aprinde atât satisfacții fizice, cât și sufletești. Adunăm lemne multe, ce trosnesc cu nesaț sub flăcările timide la început, dar flămânde. Cu grijă, îl ținem din scurt, cât să ne încălzim pe îndelete. Nu stăm mai mult de o oră afară, deși avem combustibil pentru încă vreo două – ținem morțiș să mai recuperăm din oboseală. Ciudat dar, chiar dacă nu pedalăm kilometri mulți, efortul se simte acut…e adevărat, corpul nu a avut încă timp să se obișnuiască, dar se pare că nici noi nu avem forma pe care o atingem, de obicei, în vară.

O seara la foc…priceless!

Cu norii alergând pe cer, noi ne opintim să ne încălzim sub saci. Dacă primii dispar, lăsând loc stelelor, căldura se lasă așteptată…iar când vine, nu stă prea mult. Dar poate că ne obișnuim, până la urmă, căci dormim (mai ales eu) bine, profund și ore multe, să ne ajungă!

Ziua 8: https://www.strava.com/activities/2966990544

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.